Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minţi ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minţii, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
şi-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc şi o iubesc?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

Fluture... parcă şi-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.

În vis te simt,
Mă-mbeţi cu măreţia ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"

Iar tu mă minţi, mă amăgeşti
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ţi făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."

Şi-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"

Şi mă grăbesc să ţi-o ofer
Neştiind că tu vrei viaţa
Libertatea şi fiinţa mea.

Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Şi astfel sper
Că pot zbura.

Şi mă ridic uşor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.

Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.

Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poţi zbura
Iar libertatea-i viaţa mea.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi mă dezmierzi

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalţ zâmbind pe raze nevăzute,
călcând peste uitarea din timpuri neştiute,
dar, să plutesc cu aripi, pe vântul călător.

Atât de mult visez să mă înalţ din doruri,
plutind, atât de mult să simt că te iubesc,
cu fiece-nălţare, iubind să mă-nrobesc
apusului de soare, în mii şi mii de tonuri.

Ajută-mă să zbor, privindu-mi ochii verzi,
mai spune-mi dragul meu, că sunt atât de sus,
că doar printr-o privire toţi norii s-au supus,
mai spune-mi că pe aripi tandru mă dezmierzi!

poezie de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau aripi...

Vreau aripi pentr-un zbor ceresc,
Dar nu din cin călugăresc,
Vreau aripi, cu un gând şerpesc:
Un fruct oprit să mai găsesc!

Îmi cere trupul tineresc
O altă Evă să doresc;
Şi-o nouă toamnă de privesc,
Visez doar frunze ce pălesc!

În frunze care cad, doresc,
Destinul meu să-l împlinesc:
Un nesătul de verb crăiesc,
Din care mari dorinţe cresc!

Mă-nalţ dar iar mă prăbuşesc,
Cu bietu-mi suflet pământesc,
Când Rai şi Iad se împletesc,
În ce-am iubit şi ce iubesc...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de aşteptată,
În care vor uita şi depărtări,
Şi vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veşnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de vis

Îmi tremură frunza pe ramuri,
un gând mi se răsuceşte stingher
bunul meu soare, ziua dispare
eşti tot mai aproape de lună şi zare!
Secătuitu-m-ai de vlagă iubire
cruţă-mă de viaţă şi chin!

Doruri adânci îşi strigă mâhnirea
adu-mi iubire, aripi de vis,
noaptea e una şi noapte voi fi totdeauna!

Privesc dimineaţa ce-şi cerne lumina,
înfloresc sub raze de soare
te privesc, te admir, te iubesc
iubirea-i o pasare, dar nu călătoare,
ce zboară pe-o rază de soare!

Tu, mi-ai dăruit cu adevărat zile senine
înfloresc, sub privirea-ţi plină de iubire
tac, şi-ţi ascult gândul tău cel bun
iubesc infinitul, oare sunt nebun?

poezie de Cernea Rodica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

Fluturii trăiesc puţin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veşnic... în cuvânt

Vin şi pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc uşor
Prin furtuni de vis, de dor

Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoţie în zbor,
Ce păcat că şi ei mor...

Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau luna

Şi luna mai tare se coace
În pomul cu trunchiul ceresc,
De n-am s-o culeg, nu am pace,
Doar stau necăjit s-o privesc.

E plină de seva divină
La care de mult jinduiesc;
Să fie ca ramul s-o ţină
Căci aripi de doruri îmi cresc!

Aroma de lună mă-mbată
În pârgul cel pur îngeresc,
Beţie cât noaptea de lată
Pe care-aş tot vrea s-o lungesc!

Fereastra şi ea mă apasă
Pe ochiul cu care poftesc;
Vreau luna pe buza mea arsă
De pofte cu gust omenesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de vers

oglinda îmi spune că am îmbătrânit
dar în sufletul meu am rămas un adult
sunt vii amintirile a tot ce-am iubit
navighez cu fantezia pe oceanul ocult.

trăiesc beatitudini cu iubirea adâncă
timpul meu e freamăt pur de poezie
tăcerea cenuşie e închisă în stâncă
peste care răsună triluri de ciocârlie.

se topesc în raze zăpezile din minţi
primăvara se apropie precum o melodie
multiplicând avântul primit de la sfinţi
care face din tristeţe sublimă parodie.

vorbesc cu poeţii câte-n lună şi stele
prind aripi de zbor versurile mele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!