Pustiu strălucitor
scoici fără perle eșuează pe mal
pictați în alb și negru atâția laboranți pe lumea asta
nimeni nu mă poate convinge că ochii lor nu văd farul ascuns de perdelele de ceață
bătăile dintre cutele inimii le vor asculta într-o zi
și vor învăța alt limbaj?
nimeni nu înțelege pentru tine
o regie în plus se cântă Bach
dirijorul e acru și taciturn
primul violonist urăște muzica
iubirea a murit în timp ce asculta
cum bate pendulul ora
în hol se dresează leul și pantera
în ritmul ochilor și buzelor pocnește
un bici și frica umple încăperea cu miei
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.