Viaţa căprioarei

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
ce culoare-o avea soarta ce se-aşterne-n calea mea?
Poţi să pui astă-ntrebare, cu-a ta fragedă simţire,
Cerului senin, când noaptea curge în noi amorţire?

Spune-i să îmi ierte timpul petrecut în chip anost,
când credeam că viaţa-nseamnă a trăi fără vreun rost
şi-mpărţită-ntre tristeţe, şi necaz, şi disperare,
mă îndepărtam întruna de a inimii chemare.

Se năştea ispititoare bucuria de-a muri,
promiţând că scap de toate şi sufletu-o huzuri.
Mă îndreptam resemnată spre-a ei linişte-obosită,
sperând că-mi va da uitare pentr-o viaţă chinuită.

Dar acum m-am răzgândit şi trăiesc cu dor de mine
şi-am să fac din astăzi cânt, fără lacrimi şi suspine!
Îi voi mulţumi Luminii că îmi dăruieşte zorii
şi, hoinărind printre stele, voi putea să mângâi norii.

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
Cerul mi-a trimis răspunsul cu... toată IUBIREA Sa!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşti şi astăzi lângă mine

(În amintirea primului meu soţ iubit şi iubitor, Nicolae Constantin)

Printre mărgelele de ploaie
păşeşţi şi astăzi lângă mine
în timp amar fără iertare
şi-un spaţiu ce nu-mi aparţine.

Inert în mâinile-ţi de soare
zace flautul de chihlimbar,
silenţios, fără suflare,
cu cântul presat într-un ierbar.

Păşeşti şi azi cu mine-alături
cu moartea cuibărită-n priviri
în jur sunt aşchii de minuturi
lumânări de vii mărturisiri.

Te treci printre lacrimi de rouă
ce alungă furtuna din rău,
cel rău împărţit pe din două,
devenit pentru noi fierăstrău.

Iubirea ta trăieşte-n mine,
face parte din iubirea mea,
tăcerea ta-i un rest de pâine,
rochia serii de catifea.

În cer s-a dizolvat iubirea,
fragmente de atomi veghează
ce-a mai rămas di mănăstirea
ce-adăpostea cândva o rază.

Frânturi de clipe, bucăţi din noi,
bezmetice, fără de matcă,
merg înainte şi înapoi
sperând să mai găsească-o lotcă.

Nu mai există universul,
totu-i nimic, nimic e totul,
se scurge-n lacrimi chihlimbarul
şi flautul cade-n crepuscul.

Împodobit eşti de durere,
cu pas grăbit te îndepărtezi,
te muţi pe drumuri de mistere,
necunoscute, fără amiezi.

Asculţi în noaptea fără stele
ce deodată cad în ropot,
înşelătorul cant de iele,
pamantu-i doar suspin de clopot.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preumblare

Printre stele răsfirate de orgoliul unui nor
A pornit în preumblare nevăzută al meu dor ;
Întâlnind pe cale luna croşetând la amintiri
Îi zâmbi sorbind lumina revărsândă-i din priviri.

-Mă călătoresc întruna să-ntâlnesc iubirea mea...
Nu ai ştire de-i pierdută pe vreo răpitoare stea?
Din înalturi vezi departe, poate-mi eşti de ajutor...
Mi-aş jertfi zilele toate pentr-o clipă de amor.

-Vezi tu, dorule, ca tine mii de mii au întrebat,
Promiţând câte în soare şi jurând cuget curat.
Printre stele nu-i iubirea, ci doar rugi şi întristări ;
Ea în inimi se ascunde când.. aletgi în depărtări!

Iute fă cale întoarsă, eu te luminez cu drag,
Inimii îi intră-n casă, iubirea te-aşteptă-n prag ;
Ieşi apoi în nopţi senine când voi scânteia din cer
Să îmi spui că-ţi este bine şi speranţele nu pier!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

În parfum de iasomie, cu trei flori în buzunare,
Vreau să uit zilele-amare şi să gust din veşnicie...

Îmi aştern în ochi tăcere şi din cer imi fac şiraguri
Cu-albăstrelele din lanuri, ce-mi sunt singura avere.

Fiori dulci de vară coaptă şi de Soare, şi de stele,
Pardosesc visele mele mângâiate de-a ta şoaptă.

Ne-aşezăm lângă izvoare, sub priviri de Lună nouă,
Şi dăm totul pe din două c-un sărut plin de savoare.

Închid pleoapele-n simţire şi mă odihnesc regeşte
Când IUBIREA mi-aminteşte ce înseamnă nemurire...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă imaginii din oglindă

Regina mea sălbatică şi pură,
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Dar sărutarea ta mă înfioară.
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Căci de iubirea mea eşti vinovată.

Regina mea sălbatică şi pură,
În rochie de argint te-am îmbrăcat...
Iubirea mea primeşte-o şi te-ndură!
Ce duh străin speranţa mi-a furat?
De ce m-alungi din ochiul tău? În zare,
Mă simt dator de a muri tăcut,
Căci fruntea mea, sub lauri de ninsoare,
De dorul tău, a-mbătânit de mult...

Cu ochii umezi ca de căprioară,
Cu părul tău – o ramură de tei,
Te-ai furişat, fecioară, într-o seară...
Şi-ai evadat din nou din ochii mei.
Ţi-am prins în leagăn un buchet de stele,
Aripi de fluturi braţul ne-au atins.
De-atunci te caut! Visurile mele,
Precum o torţă-n noapte s-au aprins.

Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Privirea ţi-e oglindă de cristal,
Pe pat de crini ţi-am aşezat cunună,
Din roze, ţi-am făcut, mireasă, voal.
Azi ţi-au îngenunchiat corali. Şi stele
Se strâng cuminte, albe, în brăţări.
Secunde de lumină timpul cerne,
Iar tu adormi sub umbre de ninsori...

Dar sărutarea ta mă înfioară,
Mă chemi şi mă respingi repetitiv,
Eu te iubesc mai mult iubită doamnă...
Îmi aparţii, oglindă, altui timp.
Noi suntem două semne paralele,
Nu ne-am putea intersecta vreodată.
Eu timpul mi-l măsor. Tu nu ai vreme,
Tu nu te temi de vreme şi de soartă.

Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă...
Mă chemi ca un ecou şi mă răneşti...
Când ochiul drept a început să plângă,
Durerea cu-un sărut o îmblânzeşti.
Eu trec prin timpuri paralel cu tine,
Tu strălucirea ţi-o păstrezi etern,
Mie, aici, nimic nu-mi aparţine,
M-afund în plângeri, noapte şi infern.

Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Mă tem, tresar, tu râzi şi îmi zâmbeşti.
Tu de iubirea mea eşti vinovată
Eternă taină, tu, oglindă, eşti!
Cunduri de perle, glezna sidefată,
Văd tresăltâd sub umbra fiinţei mele,
Ţi-aş da, fecioară, astăzi lumea toată
Şi cerul cu quasari şi lună, stele...

Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Rănită, sângerezi. Eu, ploi de flori
Şi lacrimi, la înfierbântata tâmplă
Îţi pun şi astăzi. Te trezeşti în zori,
Altar, cu vise-ncununând tăcerea
Şi părul ţi-e ca apa de izvor
Şi braţele-ţi întinzi... Şi mângâierea
Îmi stinge al iubirii mele dor.

Când de iubirea mea eşti vinovată
Şi şovăielnic, mă urmezi mereu,
Eşti însăşi versiunea fiinţei mele,
Transfigurată în apusul meu.
Să fii tu umbra ce se oglindeşte
Pe covertura de pe pat, cuminte?!
Îţi pun oglinda-n faţă. Te priveşte!
Eu te-am revendicat... Să iei aminte!

Căci de iubirea mea eşti vinovată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă.
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Ai ochii umezi, ca de căprioară,
Regina mea sălbatică şi pură.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci
sunt secundele
care urcă înspre fiinţa ta.

Vezi după adâncimea ochilor mei?
Dacă nu eşti îndrăgostit de mine,
vezi marginea lunii
ca o expresie maximă a absurdului.

Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic
fără mine, iubeşte-mă de iubire,
de durere, de ură, de disperare.
Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc
e albastrul fulgerat de ape.

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii umezi ai lumii

locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum ştiu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în acelaşi timp, în acelaşi loc
offf, ce viaţă, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia cerului

îmi dau pielea jos, hocus pocus,
o să mă vezi în sfârşit
nu iubesc pe nimeni cum îmi iubesc hainele de om bun
trăiesc să îmi pun inima la adăpost trăiesc să îţi topesc zidurile
şi tu nu ştii
când plec uşile devin fum. camera labirint de oglinzi
devii ce vreau eu să privesc
te transformi în ghem, te înod de mii de ori

sunt călăul cu ochi umezi
sunt tăişul care sclipeşte orbitor în lumină
n-am milă. furnică te fac.
îţi arunc în ochi praf de stele părul meu te strânge ca un boa
respiră de două ori

mercur îmi curge prin vene
arsenic am pe buze
nu poţi să mai fugi te-am capturat
mai rău. nu-ţi dau drumul
până nu devii
altul meu până nu termin această autopsie a cerului
şi-mi murdăresc mâinile cu dragoste

mamă
mi-am construit sufletul din tăcerile tale
acum sacrific, zidesc turnuri tot mai înalte
mă închid într-o cutie de chibrit şi umbra mea creşte
se extinde caracatiţă întunecată

acum ştii că pasărea din cuşcă e strivită
şi înlocuită
ai aflat trucul lasă-te păcălit
din nou şi din nou

tot ce ai citit acum
nu este adevărat.

poezie de Raluca Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirii îi dăm bineţe

Motto:
Iubirea cea măreaţă
Ce-ţi face pielea creaţă
Te ridică şi coboară
Ca pe-un maimuţoi, pe sfoară.

---

Are dinţii de vampir
Face trupul cât un fir
Îţi retează raţiunea
Şi-ţi forează,-ncet, genunea

Inimii de catifea...
Are atâtea flori în ea!
Nu-i pe lume un chibiţ
Mai adânc. E un sughiţ.

Joacă numai din afară,
Lasă-n minte-o lume clară
Dar umbrită de amar
De-ar veni, acum, măcar

Să ne spună iar minciuni,
Alte basme şi minuni;
De undeva din Marte.
Habar nu are de carte.

E analfabeta vieţii,
Dar şi gândul tinereţii,
Are ochi de curcă chioară
Dar tu zici că-i căprioară.

Şi alergi să-i mângâi gâtul
Tot alergi..., dar îţi iei gândul!

poezie de Constantina Roşca
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie

Cu fiecare clipă, mă prăbuşesc în mine,
pierzându-mi strălucirea luminii din priviri,
când rătăcesc prin colţuri uitate şi de lume,
unde n-a fost vreodată vreo urmă de Iubiri...

În gânduri mi te aflu, ieşit din întuneric,
dar ele nu mă-ntreabă de ştiu ce vrei să-mi spui...
Te-ascunzi de îngrozirea născută din pomelnic
rescris cu prea-IUBIREA păcatului dintâi.

IUBIREA ta fiindu-mi cea mai scumpă minune,
eu te aştept să-ţi treacă urâtul şi să vii
din viaţa-ţi chinuită, de tine şi de lume,
la mine, în chilia în care-am plâns iubiri.

Şi doar de m-ai privi şi-ai trece mai departe,
aş crede că o viaţă, cu tine am trăit...
Mi-ar fi de-ajuns şi-aş şti că-n a LUMINII CARTE
ne vom găsi şi fi-vom iubiţi în INFINIT...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare - HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă lase să-L gândesc.
Cu-ai mei ochi de muritor nu am şanse să-L privesc.
Am o aripă de flutur, lângă tronu-I de Vecie,
înălţată prea în grabă, lăsându-mi lumea pustie...

Mi-am pierdut juma de suflet în Durerea despărţirii
de doi ochi curaţi, de Înger, ce-au închis Minunea Firii...
Da, mi-e Dor fără de margini de Nemărginirea Sfântă
care mi-a furat IUBIREA, regăsindu-mă înfrântă!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte de păcate,
să pot să mă-nalţ şi eu, când mă voi sfârşi prin Moarte,
că mi-e Dor, fără de margini, de doi ochi curaţi, de Înger,
ce-au închis Minunea Firii şi de-atunci doar plâng şi... sânger...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci de catifea

M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că eşti ca mine, din Soare zămislit,
şi-n mijlocul furtunii-mpreun-am fi vâslit.

Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuşi de ghimpe şi eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-eşti de dragă!..."

Şi-am ameţit deodată, pe cruce, neştiind
că pe sub catifele curgea rău clocotind.
Erai scorpie rea care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.

Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
şi rodeau catifeaua... şi-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!

Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii şi... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
şi-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.

Stigmatele rămân, le ung cu mir şi-agheasmă,
mă rog la sfinţii mei de pe catapeteasmă.
Ieşind din visuri moarte, m-am liniştit şi eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!

Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba POETULUI: "Mi-e sete de repaos!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci de catifea

M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că eşti ca mine, din Soare zămislit,
şi-n mijlocul furtunii, în DOI am fi vâslit.

Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuşi de ghimpe şi eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-eşti de dragă!..."

Şi-am ameţit deodată, pe cruce, neştiind
că pe sub catifele curgea iad clocotind.
Erai scorpia lui care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.

Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
şi rodeau catifeaua... şi-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!

Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii şi... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
şi-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.

Stigmatele rămân, le ung cu mir şi-agheasmă,
mă rog la sfinţii mei de pe catapeteasmă.
Ieşind din visuri moarte, m-am liniştit şi eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!

Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba celui POET: "Mi-e sete de repaos!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feerie

Sub bolţile de trandafiri,
Am îngropat tristeţi trecute,
În ochi mi-am înflorit uimiri
Şi în priviri iubiri tăcute.
Sub tot seninul prins în ramuri,
Magia verdelui urzeşte,
Făcându-i inimii balsamuri
În clipa care frunzăreşte.

Sub cer senin miroase-a cânt,
Pământu-şi cântă simfonia,
Beau aerul curat din vânt
Şi-n palme curge armonia.
Când viaţa trece şi răneşte,
Din verde crud eu scot zvâcnirea,
Iar când privirea-mi ofileşte,
Prin trandafiri găsesc iubirea.

Sub bolta verde de smarald,
Mă regăsesc printre petale
Şi-, n suflet, fiecare fald
Croieşte drum printre vocale.
În liniştea din raza blândă,
Ascult tăceri, văd mări de visuri
Şi-n viaţa aspră şi flămândă
Pun versuri calde-n paradisuri.

poezie de Mirela Grigore din Pelerin pe cărările iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!