Glossă imaginii din oglindă

Regina mea sălbatică şi pură,
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Dar sărutarea ta mă înfioară.
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Căci de iubirea mea eşti vinovată.

Regina mea sălbatică şi pură,
În rochie de argint te-am îmbrăcat...
Iubirea mea primeşte-o şi te-ndură!
Ce duh străin speranţa mi-a furat?
De ce m-alungi din ochiul tău? În zare,
Mă simt dator de a muri tăcut,
Căci fruntea mea, sub lauri de ninsoare,
De dorul tău, a-mbătânit de mult...

Cu ochii umezi ca de căprioară,
Cu părul tău – o ramură de tei,
Te-ai furişat, fecioară, într-o seară...
Şi-ai evadat din nou din ochii mei.
Ţi-am prins în leagăn un buchet de stele,
Aripi de fluturi braţul ne-au atins.
De-atunci te caut! Visurile mele,
Precum o torţă-n noapte s-au aprins.

Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Privirea ţi-e oglindă de cristal,
Pe pat de crini ţi-am aşezat cunună,
Din roze, ţi-am făcut, mireasă, voal.
Azi ţi-au îngenunchiat corali. Şi stele
Se strâng cuminte, albe, în brăţări.
Secunde de lumină timpul cerne,
Iar tu adormi sub umbre de ninsori...

Dar sărutarea ta mă înfioară,
Mă chemi şi mă respingi repetitiv,
Eu te iubesc mai mult iubită doamnă...
Îmi aparţii, oglindă, altui timp.
Noi suntem două semne paralele,
Nu ne-am putea intersecta vreodată.
Eu timpul mi-l măsor. Tu nu ai vreme,
Tu nu te temi de vreme şi de soartă.

Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă...
Mă chemi ca un ecou şi mă răneşti...
Când ochiul drept a început să plângă,
Durerea cu-un sărut o îmblânzeşti.
Eu trec prin timpuri paralel cu tine,
Tu strălucirea ţi-o păstrezi etern,
Mie, aici, nimic nu-mi aparţine,
M-afund în plângeri, noapte şi infern.

Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Mă tem, tresar, tu râzi şi îmi zâmbeşti.
Tu de iubirea mea eşti vinovată
Eternă taină, tu, oglindă, eşti!
Cunduri de perle, glezna sidefată,
Văd tresăltâd sub umbra fiinţei mele,
Ţi-aş da, fecioară, astăzi lumea toată
Şi cerul cu quasari şi lună, stele...

Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Rănită, sângerezi. Eu, ploi de flori
Şi lacrimi, la înfierbântata tâmplă
Îţi pun şi astăzi. Te trezeşti în zori,
Altar, cu vise-ncununând tăcerea
Şi părul ţi-e ca apa de izvor
Şi braţele-ţi întinzi... Şi mângâierea
Îmi stinge al iubirii mele dor.

Când de iubirea mea eşti vinovată
Şi şovăielnic, mă urmezi mereu,
Eşti însăşi versiunea fiinţei mele,
Transfigurată în apusul meu.
Să fii tu umbra ce se oglindeşte
Pe covertura de pe pat, cuminte?!
Îţi pun oglinda-n faţă. Te priveşte!
Eu te-am revendicat... Să iei aminte!

Căci de iubirea mea eşti vinovată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă.
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Ai ochii umezi, ca de căprioară,
Regina mea sălbatică şi pură.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – un poem iubitei

Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ţi, vreau să strălucească.

Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ţi-aş ninge-n păr de abanos
Doar un poem – cel mai frumos.
Şi talpa eu ţi-aş săruta
Şi în genunchi, iubita mea,
Aş sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!

Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieţii-am strâns din ele...
Polen, ca fluturii de stea,
Să zboare cu iubirea mea,
Ţie să şi-o aducă-n dar.
Şi-o coroniţă de cleştar,
Cu jarul încrustat pe ea,
Cu flori de sânger, de lalea.

Îmbujorat de-atâta vis,
Departe,-n lumi de neatins,
Te-am luat cu mine, să-ţi recit
Şoapte născute în zenit...
O clip-am fost cuvânt şi vers,
Pluteam uitat în univers,
Un mire îmbrăcaat în zale,
Dar tu... unde erai tu oare?!

Iubito, alt poem ţi-am scris,
Am exilat din nou în vis,
Cu lacrimi de mărgăritare
Am plâns a mea înmormântare.
Păşeai tăcut în urma mea
Purtând o llacrimă de stea.
În palma-n mine rezidită
Ţi-am pus şi inima, iubită!

Din sărutări catifelate
Tu mi-ai zidit un drum spre moarte,
Cu paşii moi de albe şoapte,
Acum te risipeşti în noapte.
Pe sângerânde coapse plouă
De-acum, o primăvară nouă...
Pe sâni sunt grânele-ncolţite!
Dar tu, tu nu-ţi aduci aminte...

Ascunse-n văgăuni de noapte
Sunt clipele... şi-atâtea şoapte
Ce ţi le-am spus cândva,-ntr-o seară
Sălbatică de primăvară.
Când braţul meu te-nlănţuise
Cu rumene brăţări de vise.
Ce vânturi stranii te-au furat
Din nupţialul nostru pat?!

Din flori de crini, voal de mireasă
Ţi-aş spune, să te am o viaţă.
Să alergăm desculţi de vise,
Printre poemele nescrise,
Să ne oprim la mal de stele,
Aleasa visurilor mele,
Să fie zarea câmp de stele
La poarta fericirii mele.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească
Fir de lumină-mpărătească,
Sub flori de liliac brodate
În vise,-n tainica mea noapte.
Dar tu rămâi un vis, departe
Pierdută-n lacrimi, printre şoapte.
Eu, rezemat de poarta nopţii,
Te plâng, precum te-au plâns cu toţii.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească,
Din flori de crin, voal de mireasă.
Ascunse-n văgăuni de noapte,
Din sărutări catifelate,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Îmbujorat de-atâta vis,
Plutind cu sufletul spre stele,
Cu ochiul candid de poeme.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?

De nu ţi-am spus, îţi spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îţi şoptească fluierând
Că-mi este dor şi în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri şi văi
Prin ochii tăi!

Ti-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus priveşte luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Şi dorul meu ascuns în ele...
De te trezeşti din somn buimac
Să-ţi fiu vedenie şi leac
Acum şi-n veac!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus îţi spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi eşti în suflet şi în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.

poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi din calendar

Ne vom iubi! Iţi voi aduce-n dar
O altă zi rămasă-n calendar,
Ofrandă fie pentru zeii urii
Să nu te-ascundă-n vaierul furtunii.

Ne vom iubi... cuminte şi tăcut,
Ne vom iubi la fel ca la-nceput,
Pe sâni vor înflori sângeri şi stele,
Căci tu eşti taina fericirii mele.

Iţi pun pe brat liane... -n valuri fine
Săruturi roze vor fugi spre tine...
Dac-as putea ţi-aş dărui puţin
Din cerul meu de sentimente plin.

Ţi-aş prinde-n păr spre-a străluci mereu
O stea de jar ascunsă-n gândul meu...
Şi jadul ţi l-aş prinde în privire
Căci tu eşti nerostita fericire.

Pe coapsele de lanuri ţi-aş cusea
Cu tainice priviri, iubirea mea.
Oh, esti un înger, să te pot privi,
Ţi-aş da din calendar o noua zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pentru iubirea mea

Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ţi-am dat copii şi ţi-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărţeam liniştită, averea.

Eu ţi-am trăit chiar şi plecarea
Şi nu ţi-am plâns pierdută, zarea.
Te-am aşteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!

Şi iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi şi privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.

Şi te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că ştiu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pete

Ţi-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Şi acum pielea ta de aluniţe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ţi-am spus în suflet să nu mă priveşti,
Că-i prea negru şi pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi eşti,
Dorinţa când îi văd îmi sângerează.

Ai până şi pasul colorat,
Şi-mi alergi desculţă-n amintire,
Şi gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subţire.

Cu Toamnă din greşeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ţi-am pus un ruginiu-roşcat,
Şi un roşu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenţionat,
Să nu-l asculţi şi sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ţi-e pătat,
Când ai început să îl îmbrăţişezi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti tu, Alina

Eşti floarea mea de liliac, Alina!
Eşti liniştea din sânul unui lac...
Că te-am iubit, a mea să fie vina?!
Ori c-am rămas de dragoste sărac?!

Petalele de sângeri, crini şi roze,
De le-ai avea în gânduri aşezate...
Sunt gândurile mele parfumate,
Dar vezi?! De ele tu eşti prea departe.

Vin să-ngenunchi, să plâng, iubita mea!
Şi "La mulţi ani!" să-ţi spun de ziua ta...
Cum?! Nu ţi-am spus cât eşti de minunată?!
Frumoasă mea, am să-ţi mai spun odată...

Superbă perlă, vin la malul mării
Cu paşi de val... Şi-n floare de cais
Îţi învelesc iar glezna deşteptării,
Fiindcă iubirea mea a fost un vis.

Mirifică, într-un ocean de stele
Te-ai scufundat... Eu mă aplec smerit
Sub albă, ploaia ta de praf de stele,
Căci te iubesc! Dar tu m-ai părăsit...

Oh, "La mulţi ani!". Cu mine-ntotdeauna...
Nu poţi fugi de mine cât ai vrea
Eu m-am ascuns în inima-ţi de piatră,
Etern în suflet să mă poţi avea.

Mi-am dăltuit o inimă pereche
Şi-aici în gara sufletului meu
Te-aştept Alina, te aştept o viaţă!
Te-aştept Alina, te aştept mereu!

În gânduri de-ai putea să-ţi mai anini
Promisiuni şi amintiri, iubire,
Tu n-ai cunoaşte, vai, ai vieţii spini,
Doar dragoste, doar vis şi fericire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesoara de geografie

Ţi-am prins în păru-ţi flori de Bărăgan
Şi te-am iubit la Bran, într-un castel
La Iaşi, în târg, parfumu-ţi diafan
Ţi l-am furat şi m-am pierdut în el.

Îmi întorci iubirea
Ca pe la Ploieşti
Dar eu te iubesc în neştire
Oriunde sunt şi eşti
Şi nu sunt doar poveşti
Gura lumii-i rea,
Dar geografic eşti toată doar a mea!

Mă înveţi geografie
Tu eşti busola mea
Sunt şcolar şi-n iubire
Şi chiar declar aici tare şi sus
Că te voi absolvi cu "zece plus"
(Dar eu, de fapt, aş dori să-ţi fiu repetent)

Ai ochi de-azur din pontul Euxin
Şi părul ca Dobrogea de gălbui
De sunt la Cluj şi tu la Balş, e-un chin,
Cu toate că-ntre noi distanţă nu-i.

Te sărut sub poartă, chiar la Târg Jiu
Îţi descopăr şi umbra pe hartă
Alături vreu să-ţi fiu
Cu toate că eu ştiu
Gura lumii-i rea
Dar geografic eşti toată doar a mea.

Tu eşti paralela mea,
Eu îţi sunt meridian
Zilnic ţi-aş cutreiera
Fiinţa toată, să fiu noul Magellan.

poezie de Marina Almăşan-Socaciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

Eşti un zefir ce-a mângâiat
O clipă părul inundat
De raza lunii ce-a pălit
Când soarele a răsărit

Eşti ca un vis ce l-am pierdut
Când ziua-n geam a apărut
Si locul nu mi-l mai găsesc
La gândul tău uşor roşesc

Simt oare că sunt vinovată?
Ti-am dăruit iubirea toată
Este târziu.... e primăvară
Si eu sunt doar trecuta toamnă

Dar pot ca peste ani să sar
Si la chemarea ta tresar
Pot să mă bucur, să iubesc
Nu ştii cât pot să dăruiesc

Nu-s vinovată cu nimic
Viaţa este doar un plic
In care Dumnezeu a pus
Destinul meu pân-la apus

poezie de Doina Bonescu din Nostalgie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa amantelor de cristal

Te-am pierdut în fumul de ţigară
Ce s-a risipit sub ochii mei,
Voal păgân de patimă amară,
Sub parfumul florilor de tei...
Floarea de castani e scuturată...
Î iubirea noastră am crezut...
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă,
Eu mi-aş fi dorit să am mai mult.

Te-am pierdut în fumul de ţigară...
Tu, ascunsă-n voaluri de plăceri,
Îţi doreai cu mine doar o seară,
Dulci săruturi, bani şi mângâieri.
Eu, pe pat de crini, cu flori de roze
Te-aşteptam, fecioară de argint,
Tu-ţi doreai să faci cu mine poze,
Eu doream - un vis – să mă tot mint.

Ce s-a risipit sub ochii mei?!
Pentru mine-ai fost doar o himeră,
Pieritorul vis, sub flori de tei,
Căci iubirea-ţi nu a fost eternă.
Sânii tăi săltau sub vin spumant,
Ca o mare-n flăcări de ispită,
Eu de dorul tău simţeam că ard...
Tu o noapte te-ai lăsat minţită.

Voal păgân de patimă amară –
Un amnar vânzându-se pe bani...
Sentimente, piele diafană,
S-au pierdut deodată peste ani.
Mi-ai zâmbit... Nu mai erai fecioară...
Te-ai vândut în nopţi târzii şi reci.
Azi ai înţeles întâia oară:
Paşii tăi sunt singuri pe poteci...

Sub parfumul florilor de tei,
Ochii mei sunt plânşi. Mi-e dor de tine!
Mă-ncordez şi paşii-mi parcă-s grei.
Nici acum n-ai să te-ntorci la mine.
Vânturi reci prin plete de ninsori,
Au trecut, fecioară-mparfumată.
Trec pe cerul vieţii, trec condori,
Tu de zborul lor eşti vinovată.

Floarea de castani e scuturată.
Ochii mei – două morminte reci.
De iubirea mea eşti vinovată!
Mă priveşti cum plâng, suspini şi pleci.
Ştii, te pot ierta... Ce mare-i vina!
Tu, te adâncisei în păcat...
Îţi doreai averea şi maşina
Celui ce iubirea i-ai furat.

În iubirea noastră am crezut...
Tu nu ţi-ai dorit s-o-mparţi la doi,
N-ai vrut să-nţelegi, sau n-ai crezut
În iubirea simplă dintre noi.
Oare câte inimi ai ucis?!
Câţi, în tine, oare, au crezut?
Vezi? Iubirea mea a fost un vis
Şi crezând în tine te-am pierdut.

Tu ai vrut decât să-mi fi amantă...
Ai pe gene tuş de liliac...
Parcă nu mai eşti aceeaşi fată.
Eu, adorm plângând, pe catafalc.
Dintr-o dată vine răsăritul,
Altor zări amant promis voi fi.
De acum te-a părăsit iubitul
Alegând o nouă "Zori de zi".

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult –
Fericire, prunci şi libertate,
Din mătăsuri fie, aşternut,
Dragoste şi dincolo de moarte...
Îmbătată de arome dulci,
Te-ai pierdut în fumul de ţigară.
Ai greşit! Acum regreţi şi plângi
Că mi-ai oferit decât o seară.

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult,
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă.
În iubirea noastră am crezut,
Floarea de castani e scuturată...
Sub parfumul florilor de tei,
Voal păgân de patimă amară,
Ce s-a risipit sub ochii mei.
Te-am pierdut în fumul de ţigară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ţi-am aşezat un colier de şoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub şoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu eşti printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din aşternut de umbre
Atâtea flori de vis şi pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub paşi de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe muşchii de copaci îţi scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi ţi l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânţi pe creste argintii
Şi să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munţi...
Aleargă peste câmp copii desculţi.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă şi vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ţi-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
Să calci pe patul meu de ramuri, vară,
Şi sângerânde, rănile de-aramă
Să-ţi fie jertfa ce-ţi ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ţi-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Şi te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aştept acasă.
Se stinge iarăşi flacăra-ţi divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaştere şi vis vei repeta,
Să curgă râu de miere şi nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuţi cu inima zglobie!
Şi soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini şi flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt şoapte de izvor şi zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Şi martor îmi va fi decât penelul.

Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în cre lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Sî plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în care lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Să plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Ţi-am pus în decor petale de trandafir,
Gura ta să miroase a roze.
Idealuri sidefii ţi-am pus la picioare
Şi în privire culoare...
Lumi paralele mi-au înfiat identitatea
Şi m-am ascuns în spatele oglinzilor
Să-ţi pândesc dragostea.
Jarul iubirii l-am împărţit la doi
Şi când lumina s-a ascuns răpusă de somn,
Am devenit eu luna plină
Care te îmbrăţişa cu razele
De pace şi vrajă.
M-am desprins de cer şi m-am întors în braţele tale,
Ţi-am devenit pleoapă şi lacrimă
Şi spiritul morţii mi-a îngenunchiat blând.
Atunci am desenat îngerii,
Spre a ţi-i oferi în dar,
Ca semn al iubirii mele.
Pe mormintele morţilor vii,
Petale de iubire se vor risipi,
Căci ura din jur
Va brăzda cerul şi tăcerea îşi va da regretatul sărut...
Ascultă cum tună şi nu te întoarce spre ieri!
Fii de acum, altar de plăceri!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solfegii în raze

iubite port anii noştri în sublim şirag
şi nu-mi pun întrebări nici despre moarte
acum simt fericirea la braţul tău drag
las iubirea pură prin vise să mă poarte.

te port iubite-n suflet, acolo te-am închis
să îmi păzeşti iubirea din zori până-n noapte
faguri de săruturi să îi simt şi in vis
în paradisul vieţii- dulcegării în şoapte.

de nu ţi-am spus că te iubesc îţi spune vântul
cutreierând păduri, poiene, curcubeie
solfegii în raze finisează cuvântul
să curgă ca izvorul din sacră epopee.

iubitul meu cel blând mult te ador
eşti lumea mea şi-aşa va fi pân-am să mor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Şi ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veşnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu eşti mireasa vieţii mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ţi-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-şi curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinţi,
Să ne iubim o veşnicie, noi doi, ca doi copii cuminţi.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aştept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Şi-n gânduri voalul tău, mireasă, pe faţa mea s-a aşezat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!