Iubirii îi dăm bineţe

Motto:
Iubirea cea măreaţă
Ce-ţi face pielea creaţă
Te ridică şi coboară
Ca pe-un maimuţoi, pe sfoară.

---

Are dinţii de vampir
Face trupul cât un fir
Îţi retează raţiunea
Şi-ţi forează,-ncet, genunea

Inimii de catifea...
Are atâtea flori în ea!
Nu-i pe lume un chibiţ
Mai adânc. E un sughiţ.

Joacă numai din afară,
Lasă-n minte-o lume clară
Dar umbrită de amar
De-ar veni, acum, măcar

Să ne spună iar minciuni,
Alte basme şi minuni;
De undeva din Marte.
Habar nu are de carte.

E analfabeta vieţii,
Dar şi gândul tinereţii,
Are ochi de curcă chioară
Dar tu zici că-i căprioară.

Şi alergi să-i mângâi gâtul
Tot alergi..., dar îţi iei gândul!

poezie de Constantina Roşca
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea din marginea lumii

În lumea din margini de lume,
că-i noapte sau zi... hoinăresc,
iar gândul, un pegas anume,
mă poartă în zboru-i ceresc.

Ajung, uneori, pe-o câmpie
cu vise ascunse-n culori
ce fac bucuria să-mi fie
o mare cu valuri din flori.

Acolo, te-aştept cu răbdare,
pierdut printre-atâtea minuni...
Tu vii, îmi răspunzi la chemare,
apari, strălucind, din genuni,

din lumi de la margini de lume,
din basme, legende, sau... nu!
Tu vii dintr-o stea cu un nume
ce-l ştiu numai eu. Tu eşti... Tu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din adânc

Trăieşti
într-o lume
în care tăcerea
face loc graţiei
la fiecare
picătură
de timp.

Mişcarea ta
pare o adiere
a algelor
legănate
în visul apei.

Tu nu poţi fi
decât gândul meu
din adânc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, unde alergi?

--Spune-mi, dorule, când pleci,
Unde vremea ţi-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosiţele
Şi încâlcesc iţele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima,
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi, măi dorule, fârtate,
Nu ţi-e dor de libertate?
Nu auzi frunza foşnind
Şi crenguţa tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

--Liber să fiu tot oi vrea,
C-aşa este firea mea,
Dară codru-i răvăşit,
De hoţi de lemn chinuit,
Mlădiţele i-s puţine,
Slabe, chiar de frigul vine.

--Dorule, tot dor rămâi
Ca în zilele dintâi.
Tu dă în lume de ştire
Că românu-i cu iubire.
Pruncii nu-i lăsa să plece
Că departe doru-i rece.

Pe părinţi tu să îi ţii
Ici, aproape de copii,
Pe bunici lângă nepoţi,
Soaţa bună lângă soţ,
Vatră dulce să le fie
Ţarină de Românie.

Cetina de brad, la strungă,
Mugurii de plop, s-ajungă
Să-ndrăgească păsări toate
În pădurile curate,
Fără năpârstoci şi furi,
Prădătorii de păduri.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, unde alergi?

--Spune-mi, dorule, când pleci,
Unde vremea ţi-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosiţele
Şi încâlcesc iţele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi măi dorule, fârtate,
Nu ţi-e dor de libertate?
Nu auzi frunza foşnind
Şi crenguţa tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

Liber să fiu tot oi vrea,
C-aşa este firea mea,
Dară codru-i răvăşit,
De hoţi de lemn chinuit,
Mlădiţele i-s puţine,
Slabe, chiar de frigul vine...

--Dorule, tot dor rămâi,
Ca în zilele dintâi.
Tu dă în lume de ştire
Că românu-i cu iubire,
Pruncii nu-i lăsa să plece
Că departe doru-i rece.

Pe părinţi tu să îi ţii
Ici, aproape de copii,
Pe bunici lângă nepoţi,
Soaţa bună lângă soţ,
Vatră dulce să le fie,
Ţarină de Românie!

Cetina din brad, la strungă,
Mugurii din plop s-ajungă
Să-ndrăgească păsări toate
În pădurile curate,
Fără năpârstoci şi furi,
Prădătorii de păduri!...

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a trecut gândul murdar că trebuie să ai bani să fii în formă. Nu e aşa, poţi să te plimbi, să alergi în parc, este foarte sănătos să te plimbi, uneori chiar mai bine decât să alergi.

citat din Valentina Pelinel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de aramă

Am crezut că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă

E cerul arămiu afară
şi habar n-am de unde
mi-e gândul plin de ploi mărunte
de parcă nu-mi este toamnă
cu muşcături de gutuie
pândite de ochiul de aramă
ca în alte dăţi...

Ciudat, azi îmi pare
că plouă cu gândul tău în mine
iar mici tristeţi se pierd în ape limpezi
când îmi culegi iubirea de pe sacre lespezi

Iar din uitare
toamnă-ploaie
tu mă lepezi

Acum cred că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă
doar un pic mă lasă hoaţa
iar apoi întinde braţul
şi mă cheamă...

Jalea despărţirii vara o străpunge
ochiul de aramă stă ascuns şi... plânge.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume împotrivă

Cu o lume împotrivă, ne mai zbatem, mai murim,
Ne mai pierdem în derivă, dar tot aprig ne iubim!
Facem tuturor în ciudă, vom sfida chiar Universul,
Nu poate-o lume zăludă, să-i schimbe iubirii mersul!

Întreg perfect, format din doi: el şi ea, ce se iubesc,
Acelaşi ce-l formăm şi noi – visul nostru omenesc,
Blând ţărm să-mi fie trupul tău, inima-ţi, fie-mi altar,
La tine-am să mă-ntorc mereu, eu şi gândul meu hoinar!

Tu eşti primăvara care, în iarna mea polară,
Îmi aduce numai soare,-n ochii-i de căprioară;
Să nu-mi mai alungi cocorii, lasă-mi pomii înfloriţi,
Hai să alungăm toţi norii şi să zburăm fericiţi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa căprioarei

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
ce culoare-o avea soarta ce se-aşterne-n calea mea?
Poţi să pui astă-ntrebare, cu-a ta fragedă simţire,
Cerului senin, când noaptea curge în noi amorţire?

Spune-i să îmi ierte timpul petrecut în chip anost,
când credeam că viaţa-nseamnă a trăi fără vreun rost
şi-mpărţită-ntre tristeţe, şi necaz, şi disperare,
mă îndepărtam întruna de a inimii chemare.

Se năştea ispititoare bucuria de-a muri,
promiţând că scap de toate şi sufletu-o huzuri.
Mă îndreptam resemnată spre-a ei linişte-obosită,
sperând că-mi va da uitare pentr-o viaţă chinuită.

Dar acum m-am răzgândit şi trăiesc cu dor de mine
şi-am să fac din astăzi cânt, fără lacrimi şi suspine!
Îi voi mulţumi Luminii că îmi dăruieşte zorii
şi, hoinărind printre stele, voi putea să mângâi norii.

Căprioară cu ochi umezi şi priviri de catifea,
Cerul mi-a trimis răspunsul cu... toată IUBIREA Sa!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viaţa ta.. către o lume cu totul nouă, o nouă perspectivă. O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten.

citat din Dave Kellett
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai face?

Ce-ai face de-ar fi, ca-ntr-o seară,
Venită uşor, din tenebre,
Să-ţi bată iubirea la uşă
Şi-n vorbe şoptite să-ntrebe:

Ţi-e goală a inimii casă,
Îţi plânge în suflet vreo teamă,
Aş vrea doar să ştiu: dece oare,
Ceva, dinspre tine, mă cheamă?

Ce-ai face atunci? I-ai deschide
Larg uşa, să intre la tine,
Sau după tăceri te-ai ascunde,
În gropi de dureri şi suspine?

-I-aş spune, mirat că-i afară,
Să intre şi să se-ncălzească,
Afară, din nou să mai plece,
Nicicând să nu mai îndrăznească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să fiu acela care-n visuri
te poartă-n braţe lin, ca într-un zbor
deasupra nesfârşitelor abisuri,
atunci m-aş face, pentru tine, dor.

De-ar fi să fiu, în gândul tău, acela
pe care-l vrei, pe care îl doreşti
să-ţi fie-n calea ploilor umbrela,
atunci aş fi chiar gândul ce-l gândeşti.

Iar, dac-ar fi să-ţi fiu alături, ţie,
în zborul de sfârşit, spre alte lumi,
aş vrea ca noua viaţă să îmi fie
un drum pe care tu să mă îndrumi.

Nu ştiu ce-aş vrea, dar tu, desigur, ştii,
căci ai, în suflet, ca ecou: "De-ar fi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi reduci existenţa la tot ce-ţi înnegurează sufletul, te autodistrugi. E mai bine să te detaşezi de tot ce-ţi face rău, căci doar dacă te detaşezi şi-ţi cultivi eul tău interior, vei descoperi alte valori ale vieţii, vei găsi vieţii tale un sens.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pete

Ţi-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Şi acum pielea ta de aluniţe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ţi-am spus în suflet să nu mă priveşti,
Că-i prea negru şi pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi eşti,
Dorinţa când îi văd îmi sângerează.

Ai până şi pasul colorat,
Şi-mi alergi desculţă-n amintire,
Şi gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subţire.

Cu Toamnă din greşeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ţi-am pus un ruginiu-roşcat,
Şi un roşu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenţionat,
Să nu-l asculţi şi sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ţi-e pătat,
Când ai început să îl îmbrăţişezi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marte despre Venus

ce ironie... tu de pe Venus, eu de pe Marte
şi totuşi azi sunt nevoit să vin de departe
să-ţi ofer flori de 8 al lui Marte
de ce nu există şi un 9 al lui Venus?
să mă cauţi cu bomboane şi să vezi că nu-s
nici pe jos nici pe sus ci pe undeva prin zodia Uranus
să-mi zici: "la mulţi ani din partea tuturor femeilor
de pe planeta cochetelor şi mult drăgăstoaselor"
apoi să mă pupaţi dulce, dulce, frumoaselor...
ah, flori la ea la ele şi la tine
neolatine, nelatine
lalele olandeze, trandafiri japonezi, glicine
industrie horticolă înfloritoare
pentru doamne domniţe şi domnişoare...
de atâta parfum şi aromă de lămâiţă
cred c-am să mă-mbăt criţă,
hai mai cheamă înc-o leliţă
s-o fericesc şi pe ea
cu o floare de nu mă uita
şi apoi gata tot anul vei face tu naveta
între Venus şi Marte
şi cu mine iubirea o-împarte
că de nu mă supăr ca un cerber
şi mă duc să fac curte femeilor de pe Jupiter

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum scotoceai în noapte după mine

nu-i aşa că de fiecare dată când se face noapte
în camera ta
îţi vine să scotoceşti în tine
după vreo amintire cu noi
dezbrăcaţi de piele până la os
şi nu reuşeşti să-ţi licăre în suflet
nimic frumos nicio urmă de lumină
şi cum ţi se răzvrăteşte ochiul căprui a vină
sau cum mă năşteai din nou
de câte ori plecam hai-hui în lume?

se pare că am adunat
tot întunericul lumii în mine
şi acum îmi este teribil şi frig
tâmplele îmi explodează ca o grenadă
ca o sticlă de lampă atinsă de brumă
sau se sfărâmă ca lovite de tunet

mă scurg pe sub uşi până la tine
şi mă lăţesc şi mă fac preş
sub tălpile tale lascive

ca un făcut
dimineaţa respiraţia mi se odihneşte
pe pântecul tău şi de fiecare dată mă înalţ
strălucesc zi lumină
altădată mă pierd
şi mă subţiez între coapsele tale
ca într-o menghină divină
îmi cresc aripi pe la subsuori şi zbor
dincolo de lumesc dincolo de cer
de heruvimi de zâne
tu păşeşti sfioasă în mine, în sânge
ca în biserici
ca într-un sfârşit să alergi să te ruşinezi şi iar să alergi
apoi îţi reazemi uşurată tâmpla de umărul meu
îţi aprinzi o ţigară şi oftezi
gângureşti ca un copil
mie mi se umple sufletul cu fum de ţigară
nu zic nimic dimpotrivă
te strâng în braţe şi mai tare
şi-mi este nemaipomenit de bine

vecinii mă vedeau cum adunam cioburi toată ziua
de ciudă mă reclamau la Dumnezeu să-mi ia bucuria
de a respira aerul ce-ţi înconjoară privirea
şi privilegiul de a mă muta cu bagaje cu tot în trupul tău
să devenim amândoi unul singur
sau să ne ghicim unul altuia gândul

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, să taci!

Sfătuitorule, prea mult vorbeşti
Şi n-ai habar de lumea de afară,
De toate câte... tu le zici "lumeşti",
Aşa că taci şi, poate-ntâia oară,
Încearcă ce-i normal: să nu huleşti!

Nu mai vorbi de lucruri ce nu ştii
Tu, cel ce doar cu vorbe te făleşti,
Eşti mortul ce, spre lumea celor vii,
Îşi vinde-nchipuitele poveşti
Şi tot conjugă verbul "a iubi".

Nu ai habar, n-ai simţuri, n-ai nimic
Cu care poţi veni în ajutor
Acelora ce vor, măcar un pic,
Să simtă fericirea până mor,
Aşa că taci! În lume, eşti prea mic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!