Ne apropiam de esenţa gândurilor atrase într-un contrast variabil. Fără să ne complacem în cotidian şi înţelegând firul raţiunii, tăinut în explicaţii inutile, mâinile şi-au înlănţuit atingerea într-o ultimă amintire. Clipele aveau cerul lor firav, stingher şi plin de senin. Iubirea era menită să trezească din moartea uitării tot acest amalgam de emoţii intense, suprimate constant sub greutatea trecutului. Eram goi si flămânzi de regăsire, în lumina proaspătă a răsăritului. Abia dacă puteam auzi pulsul slab al dorului, alipiţi de nevoile celuilalt, fără pic de independenţă. Pierdusem scânteia pe drum sau poate istoviţi şi dornici de odihna inimilor sărace, am lăsat-o garanţie zilei de ieri. Dar ea n-a mai venit la întâlnire, felinarele şi-au zăvorât flacăra de ceară şi noi am rămas orbi, căutându-ne neîncetat. Unul pe altul sau fiecare pe sine insăşi, înlesnind convingerea esenţială că nevoia de apartenenţă şi vis poate fi uneori mai presus decât glasul cald al inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibraţia sentimentelor intense după legile raţiunii. Iubirea nu cunoaşte decât glasul inimilor în care se odihneşte dorul

Andreea Palasescu (4 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibraţia sentimentelor intense după legile raţiunii. Iubirea nu cunoaşte decât glasul inimilor în care se odihneşte dorul.

Andreea Palasescu (13 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă să-ţi cadă toate măştile! Ai curaj? Aparenţele ne sărăcesc de esenţă, îndepărtându-ne, definitiv. Câteodată doar imperfecţiunile ne apropie, înlesnind cumva certitudinea ca iubirea e mai mult decât suficient.
Totuşi, simţindu-te în toate ipostazele mele, fără vâltoare sau incertitudini, parcă nu înţeleg cum se face că lăcomindu-te să muşti încă puţin din viaţă, ai uitat. Suntem mici într-o mare de visuri. Contrast.
Poate de aceea uneori se spune că iubirea nu e de ajuns..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri intense şi visuri frânte pe alocuri de orgoliu pueril se topeau în freamătul clipei molcom, respirând sporadic suspinul timpului. Firul proaspăt de verde stins cu grijă în senin si rouă proaspătă, săruta urmele paşilor pe drumul şerpuit, presărat cu argilă rece şi umedă. Era în sine un contrast vag de lumini şi umbre fade într-o palmă de răsărit lacom. Păcatele mari şi mici clocoteau înăltându-si fumul fierbinte în cercuri de abis. Le trezeau din surâs de prezent ispitele, fără prevenţie şi milă de suflet flămând. Hrană vie le era şoapta uitării, rostită adesea în ropot de ani amestecaţi în valiza timpului, ca o explozie rece de cuvinte pline de tăceri şi confuzie.

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aţipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aştept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrăţişaţi pe un petic de aprilie molcom şi firav. Te rog să nu mă cerţi! E tardiv şi hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire şi-n răspir toate emoţiile încă necoapte. A rămas din jumătăţi de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri şi insuficient mâine. Miroşi a iubire şi a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viaţă şi efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă şi ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Ştiu că tu înţelegi. Ştiu că poţi să călătoreşti idilic, pe mări învolburate de gânduri, aşteptându-mi inima mică la ţărm.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieţii, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut şi inima îmbrăcată-n virtuţi şi-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalţe.

Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Şi dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc şi fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă şi frumos.
Stiu când ai ales să fii şi tu NU. Ieri, azi şi o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiş doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări şi corecturi. Doar senin şi febril ca şi cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecţiunea într-un amalgam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet de vânt, opreşte-ţi dansul lin şi cuprinde-mi inima într-o dulce îmbrăţişare! Lipeşte-ţi obrazul cald de sânii goi şi hai sa pictăm amintiri pe cerul senin. Te regăsesc veşnic prin gânduri, ca o şoaptă legănată uşor pe gene într-un tainic vis. Mâinile albe îmi ating trupul şi apoi coboară agale sărutând flămând formele dorinţelor vii. Sunt gata să înfrunt o lume şi să câştig fiecare bătalie la braţul tău. Fiorul gândurilor nespuse străbate drumul meu spre fericire şi răsăritul iubirii într-un surd abis! Tu eşti vara mea!

Andreea Palasescu (31 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ironie! Două suflete goale de aparenţă şi amintiri se priveau în oglinzile apusului asimetric. Transparenţa fină, consimţită se înălţa în cuiburi de ispită, adâncindu-ne fiorul gândurilor aglomerate. Voiam să-ţi ating orgoliul, uitarea şi egoismul tăinuit în cuvinte rostite pe jumătate, cu regret tardiv şi bunătate formală. O să râdem de neînţeles şi mâhniri inocente, înfăptuite la marginea izbucnirilor de mândrie veritabilă. Războiul din sine, cu noaptea viselor spulberate fără suspin, cu umbra tăcerilor măzgălită pe geamul rece o să-şi topească furia molcom ca o fărâmă de ceară fierbinte. Şi firul subţire împletit cu opinii şi trăiri lipsite de expresie se va desprinde, lăsând să-ţi cadă masca şi principiile oarbe. Abia aştept să te întâlnesc. Pentru prima oară, după lungi dezbateri şi contradicţii asumate. Pentru prima oară după inepţii şi compromisuri fără o justificare plauzibilă. Să-mi fii plin de defecte, umil şi frumos. O sa ne câştigăm fericirea cu demnitate, fiecare pe drumul său. Pentru că uneori viaţa este despre două suflete care şi-au încheiat drumul comun în povestea cu acelaşi punct.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranţele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorinţă nebună de a urca împreună în trenul vieţii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

Andreea Palasescu (14 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la graniţa viselor, în care sufletul îşi curăţă haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe şi apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deşartă. Să-mi fie sete de noi şi tu, cu beţia atingerilor târzii să stingi văpaia şoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinţi. Să-mi sfâşii cu dinţii hainele pătate de misterul dorinţelor şi apoi fir cu fir, tainic să-mi coşi inima cu atingerea delicată a iubirii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!