Antimaterie
Privește-mă,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie să cobor.
Ascunde-mă propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.
Uită-mă adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.
Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiți din hamuri de troici.
Păzește-mă fără să vrei,
absența mea e mai puternică decât ființa mea,
așa încât ai grijă de lipsă, de tăcere și de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- citate de Dragoș Niculescu despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre păsări
- poezii despre deșert
- poezii despre devenire
- poezii despre cai
- poezii despre aer
Citate similare
Revino
Prefă-te din piatra ce moare,
prefă-te din zmalț de ruine,
prefă-te din cântec de sare,
prefă-te, revino la mine!
Te naște din corturi de pleavă,
te naște din plâns de jivine,
te naște din beciuri de-otravă,
te naște, revino la mine!
Apari din secunde cioplite,
apari ca din visuri străine,
apari de pe fluvii-mpietrite,
apari și revino la mine!
Prefă-te din cremene udă,
te naște din fum, pe coline,
apari când icoana asudă,
revino, revino la mine!
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre plâns
- poezii despre naștere
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre icoane
Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în mințile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepția despre mine e mai reală, decât eu, ființa. Doar eu mă simt, știu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înțelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.
A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre gânduri sau citate despre cuvinte
Tăcere
Există o tăcere unde n-a fost niciun sunet,
O tăcere unde niciun sunet nu se poate auzi,
În mormântul rece în adâncurile mării gri
Sau în deșertul unde nu trăiește niciun suflet.
E surdă, trebuie să doarmă ferită de-orice foșnet;
Făr-auzi șoapta sau cel mai ușor pas al celor vii,
Pe acolo trec doar umbre cețoase și norii cenușii,
Care nu scot o vorbă peste pământul mut, indiferent:
Dar în ruinele-nverzite, între zidurile dezolante
Ale vechilor palate, unde-a trăit Omul odinioară,
Deși vulpea și hiena, care scot urlete vibrante,
Și buhnele, care continuu printre ele zboară,
Întețesc ecoul în tânguirea vânturile joase, persistentă
Acolo-i tăcerea autentică singură, de sine conștientă.
poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre vânt, poezii despre sunet, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre palate sau poezii despre nori
Noaptea care nu ma lasa
Rupe-mi petalele a cinci trandafiri
Dezleagă-mi ura soarelui peste mine
Topește spaima in fuioare de absint
Să simt
Căci fără adevarul tău mă cobor
Incet, inspre mine, de care mi-e atat de frică
Și fără nebunia ta lumea mi se pare atat de mică
Ca umbra unei lacrimi sparte
Ca mireasma unei flori triste
Probabilă desfatare a timpului călău
Negustor de vieți fără altar
Degustator de fericiri in fașă
Dă-mi o iluzie macar
Altfel să strig n-am sa pot
Aruncat, dezvelit, să-mi alerg sufletul
Ruginit
poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri, poezii despre spaimă, poezii despre noapte, poezii despre nebunie sau poezii despre frică
Doamne
M-am maturizat rămânând aceeași...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc și să visez fără limite.
Și totuși...
Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecție m-ai trimis să-nvăț și, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu știi
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înțelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn și te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simți
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă Ție să nu devin
Una de-a lor?
Să nu fiu, Doamne, te implor...
Să nu fiu indiferentă
Și să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.
Nu știi?
Nu auzi?
Nu vezi?
Nu simți?
De ce taci?
De ce continui să mă speri cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi încontinuu?
Ce joc absurd și imatur?
Sau poate Tu vorbești
Și eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ține cont de fericirile mele...
Inutile
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel...
Tu ai încredere în mine
Și nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că știi că fără Tine
Nu aș fi decât
Una dintre ei...
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre vorbire, poezii despre salvare, poezii despre realitate, poezii despre marină sau lecții de engleză

Neputință
umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
și singurul viitor
pe care îl pot cunoaște
fără să-l trăiesc
și fără să-l pot schimba
căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
așa cum șarpele își
leapădă pielea
și nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra
iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor
îmi pot împodobi
doar cuvintele
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre șerpi, poezii despre viitor, poezii despre stele sau poezii despre schimbare

Reflexie
Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las mințit de soartă și de mine
Și nu ajung ca să pricep de ce
Atâta oscilez între senzații,
Că nu mai știu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberații,
În lumea materială, pe pământ
Mă amăgesc că binele e veșnic
Și că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeșnic,
Uitând de sensul vieții-n fel de fel
Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-și pune întrebări fără temei
Și cum să știu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?
Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint
E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanțele de suflet care frig
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tăcerea e de aur, poezii despre relativitate, poezii despre prezent, poezii despre poezie sau poezii despre ochi
Umbre
La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră și în gândul lui,
În sufletul băiatului
Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Și trăiește aici și-acum
Umbra falnicului nuc
Parcă se tot mărește
Se aude un guguștiuc
Cum în zbor pornește
E lumină-n umbra lui
Căci sclipește soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute
Sentimentele-s puține
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute
Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră
Tânărul nu mai gândește
Nu mai crede că există
Căci încet se contopește
În inexistență tristă
Tristețea e metafizică
Totuși nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie
Ori că se trezește
Ori că doarme nesfârșit
Omul e veșnic nemulțumit
De ceea ce trăiește
Ce rost mai are să trăiești
Fără ca să iubești
Ce rost mai e să te sfârșești
Fără să te-mplinești
Întrebări fără răspuns
Asta e viața lui
E mai mereu pe nicăieri
Și-al nimănui
Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuși dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Și mai grele ca-nainte
Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună
O minciună e și viața
Se gândește tânărul
Viața fiind lumina
Și în umbră fiind amorul
Și încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului
Așa mai stau și eu
În umbră și-n lumină
Așa oriunde și nicicând
Și nicăieri mereu
Așa mai stau și alții
Fără să stea ca mine
Așa e viața, așa-s eu
Cu răul în bine
poezie de Radu Andrei Capșa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre trup și suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă
N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de ușa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o șandrama izolată fonic în care aș fi putut să țip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alții,
Pe cei care, simțind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferință.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligații contractuale.
Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună și de soare,
De un potop care să-mi acopere și încețoșeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăiești îndeajuns de mult și ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinți în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidență rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală și pe trăgaciul rece-al unei arme.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre suferință, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre protejare sau poezii despre protecție

Mă simt un om fără sens și nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Și de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voință înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorința mea de zbor o fugă de existență? Și n-aș fugi în acest zbor cu toată existența, cu tot ce e ființa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc și nu curg. Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre zbor, citate despre inundații, citate despre incendii, citate despre idealuri, citate despre foc, citate despre fluvii, citate despre dorințe sau citate despre creștere
Poem de tristețe veche
Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
și nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
și nu m-ai cunoscut;
și așa vor trece ani și ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile și limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
și nici poame dulci.
Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroși prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
și peste trupul meu
care te-a așteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
și în lacrimile mele
ultimele.
Țineam minte trandafirul acela,
știam omul,
împlea viața mea cu tot raiul, dar și cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
și nici diminețile.
Nici zâna așezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuță,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, și-n trup,
pitește-mă, așa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! și concreta ceașcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări și nu mai avem ce iubi.
Cu regretul meu, mă voi îmbrăca și mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
și al apelor acum sălcii)
până
fi-va așa:
lunile de pe cer vor învăța cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ți se vor așeza ușor
ca niște aripi de fluture
peste umeri
și peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămașa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei și parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
și te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp și pe rugină
luna noastră trandafirie se va așeza, din nou, către răsărit
până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca și cum m-aș fi pătat cu un rug întreg de frăguțe.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre negru, poezii despre monarhie, poezii despre flori sau poezii despre copaci

Plouă și rouă
O stea rămâne fără umbră
și nu e noapte să-nțeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă și întreagă
Nu e asfalt și nu e cale
în pașii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
și cârmele fără de barcă
De pleci în vremurile toate
prin cerul care te privește
să nu-mi uiți ploile legate
de ochiul care mă lovește
Să-mi lași sângele ce îmi ține
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald și iară îmi e rece
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre sânge, poezii despre rouă sau poezii despre bărci
Iartă-mă iubito....
Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.
Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.
Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.
poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre mâini sau poezii despre minciună
Zădărnicie
Odată, demult,
am vrut să mă mut în sufletul tău, dar,
când am deschis ușa, era cineva înăuntru care
mi-a făcut semn cu mâna că
nu mai sunt locuri disponibile!
Apoi, am vrut să sar, pur și simplu, în inima ta,
căci zărisem acolo un măr irezistibil de roșu, dar,
ca să ajung la el,
trebuia să trec peste o punte
foarte îngustă și surprinzător de fragilă,
de pe care, chiar la primul pas,
aș fi căzut în prăpastie și...
n-aș mai fi putut ieși de acolo,
niciodată...!
Pe urmă, am vrut să mă agăț de ființa ta
sau măcar de mâna ta dar,
fiindcă mi-o întindeai de pe celălalt mal,
am ezitat...!
Am ezitat atât de mult, încât tu
ai obosit până la urmă și,
înainte ca eu să mă dezmeticesc,
ai dispărut...
Ai dispărut și
ai început să te risipești:
a toamnă, a zădărnicie, a destin...
Acum, nu-mi mai rămâne decât
să caut urmele pașilor tăi,
ale glasului, ale întregii tale ființe...
Uneori, le regăsesc în mireasma unui măr...
îl privesc stupefiată: e atât de roșu...
oare unde l-am mai văzut?
Alteori, îți aud glasul în cuvinte,
dureros înșiruite, pe o margine de infinit:
toamnă, zădărnicie, destin...!
Prea multe cuvinte, pentru un singur înțeles: absurd!
Dar, de cele mai multe ori,
când îmi ridic ochii spre imensitatea albastră,
dintr-un colțișor, mai azuriu decât cerul însuși,
îți regăsesc ființa întreagă,
alcătuită dintr-un singur cuvânt: iubire!
poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre început, poezii despre toamnă, poezii despre roșu sau poezii despre prăpăstii
Ultimul voiaj
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.
Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.
Prin cețuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăși, pânza larg desfășurată-a unei vele
Și resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.
Celor puțini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alții, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt și ploi, de lacrimi și de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.
poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre singurătate, poezii despre seară sau poezii despre prietenie
I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre reciprocitate, citate despre înălțime, citate despre învățătură, citate despre victorie, citate despre tăcere, citate despre superficialitate sau citate despre realitate

* * *
nu sunt persoana perfectă
să-ți fie, oricât m-ai iubi,
oricât aș lăsa de la mine.
am câteva dependențe de;
nisipul din nara cămilei,
de cele două cocoașe
îngenuncheate să ducă
dinspre și înspre zidul de foc
doar psalmii Tăi,
sunt dependentă de piramide,
de zei și sori,
beduini, corturi,
de mări cuminți, de ape răzvrătite
în pumnul lor de ochi născut
din umbra unei nopți.
Doamne,
se micșorează drumul,
tot mai îngustă-mi este calea
pe care trec ușor
cum trece suflul unei pânze
peste ochi.
ți-am spus de-atâtea ori
cât sunt de imperfectă.
de ce să mă iubești?
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre nisip, poezii despre imperfecțiune, poezii despre cămile sau poezii despre Soare

Oricine își petrece viața fără suferințe excesive fizice sau psihice a avut soarta cea mai fericită pe care o putea găsi, el și nu acela care a avut parte de bucuriile și plăcerile cele mai mari. Oricine vrea să măsoare fericirea unei vieți după acestea din urmă are un criteriu cu totul fals, pentru că bucuriile sunt negative;că ele ne pot face fericiți e o iluzie pe care o hrănește și întețește invidia, pentru că ele nu sunt resimțite pozitiv, spre deosebire de suferințe;acestea sunt criteriul fericirii în viață, prin absența lor. Din ceea ce am spus se înțelege că trebuie să evităm să obținem plăceri grație suferințelor, fie acestea doar virtuale, pentru că plătim astfel negativului și himericului în loc de pozitiv și real. Invers e un câștig să sacrificăm plăcerile pentru a obține astfel eliberarea de suferințe, și asta din același motiv.
Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre suferință, citate despre plăcere, citate despre superlative, citate despre sacrificiu, citate despre plată, citate despre invidie sau citate despre bucurie

Anti-poem
parcurg viața pe contrasens
accelerez
curbele le iau și
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine știe să citească așa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înțelege
urc dealurile cum aș coborî
cobor și am senzația că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rostește
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulți - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulții, nu știu
cât aș vrea
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre mamă, poezii despre dor sau poezii despre cafea
Ei trag în mine din toate părțile, aproape fără încetare. Trag în mine, fără să țintească, știind că exist și că prin urmare trebuie să fiu omorât. M-am ghemuit pe fundul gropii cu genunchii la gură, cu mâinile peste cap. Camarazii mei sunt morți, iar eu mi-am terminat muniția... Nu îmi este frică. Simt doar o tristețe imensă, ca atunci, în copilărie, când i-am zis mamă unei femei care punandu-mi un covrig în mână m-a mângâiat ușor pe păr.
Mike Hassel în Kosovo - drumul golgotei (1999)
Adăugat de Liviu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre sfârșit, citate despre moarte, citate despre mamă, citate despre gură, citate despre frică, citate despre femei sau citate despre copilărie