mlădie

vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu ştiu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streşini bătrâne gheţuri noi
învaţă
dinspre care – înspre care
cine pe cine se are… ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape – firul
o şuviţă mlădie din rădăcinile vântului
îmi deşiră trupul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Inalt

Iubire pe verticalã
dinspre jos înspre Sus,
dinspre omenesc înspre Absolut:
-Altar înã lţat prin Cuvânt.

Iubire pe verticalã,
dinspre Sus înspre jos,
dinspre Nemã rginit înspre cei mulţi:
-Luminã revã rsatã în noi
spre Înalt.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

trupul dinspre mama
sufletul dinspre tata
înspre tine moartea
cu nebănuitele lumii rude

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre

în poezie să nu
treci cu vederea vreun vers mult prea tăios
ce ar tranşa poezia
dinspre interior
înspre interior (?!) înspre
steroizii
de conjunctură

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgere

Mă curge timpul ca pe ape,
Mă zbat izbit din mal în mal
Dinspre departe spre aproape,
Dinspre amonte spre aval.

Şi stânca ce am fost înspre izvoare
(O piatră tare, nu însă şi zveltă),
Cât de curând, din zbaterea-n vâltoare,
Va deveni grăunte într-o deltă.

poezie de Gheorghe Pârlea (4 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut?

pe poliţă aici
la o palmă de cer
stă cine, ghici!
clipei miner

(doi bobi de sare
săriţi care sar!
câtă mirare
niciun habar)

în mine o lume
vântului flaut
şi, fără glume -
ce-anume caut?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut? (joc de mine)

pe poliţă aici
la o palmă de cer
stă cine, ghici?
clipei miner

(doi bobi de sare
săriţi care sar!
câtă mirare
niciun habar)

în mine o lume
vântului flaut
şi, fără glume -
ce-anume caut?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii vântului

În caleaşca vântului
Plimbă-mi-se nesăţiosul dor
Ce poartă de sanchi, deasupra...
Umbrela firavului nor.

Caii vântului mănâncă
Jarul dorului nestins
Şi-n caleaşcă plimbă timpul...
Unde-a nins şi nu s-a prins!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baletul Luminii...

Mai caut intrarea, mai caut o cheie
Şi cât sunt afară înfloresc orhidee
S-aduc înspre tine, vreau trup de femeie
Baletul Luminii, din calea Lactee.

Mă-ntreabă o şoaptă dinspre cer strecurată
"Dar Raiul, tu, floare, l-ai vazut vreodată?!"
Îmi fac peste câmpuri privirea o roată
Şi-n mine m-afund să-ţi dansez, fermecată.

Desfac spiralat albe-roze petale
În frunze-amintirea îmi curge la vale
Şi-n boabe de rouă mai caut o cale,
Nectar de-orhidee să-ţi torn în pocale!

Mă vrei ori te vreau?! Noi gândim separat...
Eu sunt o grădină, tu trăieşti în palat
În care să intru mai cer şi îţi bat
Cu tandre reflexii din geamuri, pe pat.

Dar dormi! Ahhh cum dormi, îmi tresare mult firea
Dac-am văzut Raiul?! Dacă ştiu nemurirea?!
Mă uit cum respiri şi mă rog ca menirea
Să-mi fie schimbată, să cunosc iar, Iubirea

Cum briza m-adie, de-argint să mă scuturi
Arunc înspre tine Lac de Lebede, nuduri
În covoare de ierburi visate te vântur
Şi plec! Iau cu mine aripi albe, de flutur...

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

vibraţii… ample, aproape balans

înăuntru
cuminte şi încrezător, numai că
nu ştiu
sunt câţiva care imită prosteşte
gesturi
omeneşti în sine peste tot
în jurul meu ieşind zeci de
mâini fluturând, tălpi desculţe,
uneori contorsionaţi –
din trupul meu

în fiecare atom, fiecare părticică
întinde lăbuţe a îmbrăţişare
vântului
piscului
razei

cuminte, ghemuit cu genunchii
înveliţi în hârtie albă, aici
o mână vă face semne
şi nu-s adii!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti-poem

parcurg viaţa pe contrasens
accelerez
curbele le iau şi
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine ştie să citească aşa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înţelege
urc dealurile cum aş coborî
cobor şi am senzaţia că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rosteşte
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulţi - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulţii, nu ştiu
cât aş vrea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt arbore. Mă plec în faţa vântului care aduce ploaia.

aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie apare în cadrul fluxului vieţii şi nu separat de el, iar viaţa este ca un râu care curge dinspre munţi înspre mare.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profilul Pietrei Craiului se schimbă după locul de unde privim: dinspre Dragoslavele e o piramidă, dinspre Păpuşa şi Făgăraş - un zid lung din pietre lucind în soare, dinspre Dealul Sasului - o creastă lungă cu pădure ridicată aproape de coama muchiată.

citat din Ion Simionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serepta Mason

Florile vieţii mele s-au desfăcut în toate părţile,
Mai puţin cele expuse unui vânt amar care a ofilit petalele
Pe partea dinspre care voi cei din oraş mă puteaţi vedea.
Din ţărână ridic acest glas de protest:
Nu mi-aţi văzut niciodată partea înflorită!
Voi, care trăiţi, voi sunteţi chiar ignoranţii
Care nu ştiu căile vântului
Şi forţele nevăzute
Care guvernează procesul numit viaţă

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine moare

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

poezie de Martha Medeiros
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!