Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând

Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aş ascunde, să mă crezi,
Că mi-e albastru şi Lumina vie.

Şi prinde-mă de mână şi mă ţine,
Să nu mai plec din liniştea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăţ de-albastrul siniliu al mării.

Şi mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ţi mângăie un ţărm în aşteptare;
Pe glezna lui aşteaptă jurăminte
Şi un sărut ca o nemuritoare

Dorinţă de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar să plângă.

Baladă pentru Adeline, şi ce magie
Mă-nvăluie acum, când te ascult,
Că mi-o revendic, astăzi, numai mie
Să nu mă-nvinui, c-am luat prea mult!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

(lui Florin Măceşanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la ţărm de mare, într-un tril,
Eu îţi pictez pe valul mării, sorii,

Aşa cum ştiu, în versuri de lumină,
Să-ţi intre pe fereastra dinspre est.
Şi în decorul tainic şi celest,
Te-aş invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îţi dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înfloreşti stingher,
Şi astăzi, doar atâta am să cer:
O clipă, pe-amândoi, să ne îmbete...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuminte, aşa cum mă ştii...

Mări şi-oceane ne despart, însă-mi eşti atât de-aproape!
Şi cu nimeni nu te-mpart, când mi te aşezi pe pleoape.
Tu aluneci între sâni, gura-ţi freamătă flămândă
Şi sărutul îl amâni şi aştepţi să-ţi dau dobândă,

Buze dulci, oftat de dor şi o noapte de iubire,
Eu cuminte te ador, tu mă-ndemni cu o privire,
Să-ndrăznesc să te ating, să te las pe trupu-mi moale,
Să navigi acum, când ning, peste noi, toamnele goale.

Şi aşa, prin vis pribegi, să ne mai gustăm o dată,
Cât mai suntem, încă-ntregi, cu iubirea nefardată.
Nu mă ştii şi nu te ştiu, ne cunoaştem de-o vecie,
Eu poemul tău târziu, tu eterna-mi elegie.

Hai, recită-mă, cum ştii numai tu, cu palma stângă,
De cu zori, până-n chindii, dreapta ta să îmi ajungă,
Pe un umăr unde-ţi port ultima promisiune,
Că vei acosta în port, pân' ce soarele apune...

Voi fi valul de pe dig, ce se-ascunde de furtună,
Prinde-mă, când eu te strig şi din mare, mă adună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de-i târziu...

Iubite, fă-mă ploaie şi picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Şi lasă-mi şi cicoarea, să-mi ţină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus şi efemer...

Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăţi
Eu şi cu poezia, ca două jumătăţi.
Te-aşez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îţi treacă, pe lângă ploi, uşor...

Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la ţărmul mării, voi evada curând
Să mă aşezi, iubite, în braţe, nu în gând...

Şi te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar şi nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin şi drăgăstos...

Şi să îmi pui în irişi un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâţia ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...

Am aşteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ţi fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soţie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adus primăvară în decembrie, azi...

Decembrie-şi minte şi frigul şi gerul, şi marea-i albastră şi cerul senin,
E soare şi razele-şi prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbeşte şi verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniştea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanţei astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în braţele tale, când marea m-aşteaptă să-ţi spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un ţărm unde eu
Între cer şi pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgenţă să îţi fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veşmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am şi nu-mi sunt la-ndemână, un poem îţi mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ţi scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă refulare

Ca un ţipăt de durere te ascult, când mă atingi
Ca o lavă din străfunduri te adun, când vise stingi.
Şi te simt ca pe-o durere, ce îşi face loc spre cer
Când de-atâta dor, explozii, printre gemete, iar pier.

Roşu mă pictezi obraznic şi m-aştepţi la cotituri,
Să-mi aprinzi nedumerirea şi săruturi să îmi furi.
Şi cenuşă să rămână când fierbine mă-nveleşti!
Hai, mai cântă-mă în vise, şi trezeşte-mă-n poveşti!

Cu furie, drumul vieţii, ca un fluviu ţi-l croieşti
Pe un mal te-aştept cuminte, soarta să mi-o drămuieşti.
Şi de mână-n zorii vineţi de atâtâtea aşteptări
Să mă prinzi, să nu mă-ncumet, să mă sting în alte mări.

În incandescenţa asta, ce te fierbe ca în iad
Tu m-atragi ca pe-o ofrandă şi ca jertfă am să cad
Pe altarul nemuririi, unde noapte am să-ţi fiu,
Să-ţi răsar cândva în ceruri, să nu fie prea târziu!

Şi vulcan nestins, nebune, să mă ningi pe-un colţ de stea
Şi mă rog s-ajungi la mine... cu un strop din iarna ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creioanele

sunt una dintre cele mai catastrofale realizări
ale lui dumnezeu,
fireşte,
alături de picioarele interminabil de fine
ale unei femei
sau de momentul acela
(de la care începe rătăcirea grafică)
de când un poem nu-şi mai ţine de mână
cuvântul...
şi mai sunt şi alte distrugeri,
dar aici am preferat să tai enumerarea.

câte kilograme de îngeri umezi
a putut managerul ăsta să bage într-un creion,
astfel încât întinează cu lacrimi lactee
pe toate istoriile cearşafului?

mi-am dezlegat creionul
din lanţurile laptelui său,
devenise mult prea trist domestic
pentru gustul meu,
i s-a mai scurs câtva alb pe la vârful gurii,
dar, iată,
ştie că trăim acum să murim altădată
de dragoste, de grija literei, de potop,
de fapt.

o, şi ce pedepse medievale mă aşteaptă
în biroul divin al fabricii
pentru erezia asta de a usca, puţin,
paradisul forţat.

ascult însă vocea creionului pe youtube,
sare pe portative negre,
dar ce catastrofă am putut evita...

acum uneori...
îmi încarc un deget cu un înger subţire
ca să pot scrie (sau ţine) de mână
poemul.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rănit...

O insulă pustie
E sufletul meu,
Te invit să te plimbi
Atunci când dai de greu.

Urcă-te în luntre
Pe valuri navighează,
Şi vezi ce ascunde
Liniştea ce m-apasă.

O linişte profundă
Şi prea pătrunzătoare,
Întunericul te-afundă
Nu e loc pentru soare.

Te pierzi în umbra nopţii
Şi în a ei răcoare,
Pe cărările sorţii
Nu găseşti alinare.

Îţi place ce-ai făcut
Cu sufletul meu?
Nu sta aşa tăcut,
De vină nu sunt eu.

Când ai plecat grăbit
Pe mări îndepărtate,
Tu oare te-ai gândit
Ce ai lăsat în spate?

Acum pari obosit
Profund îndurerat,
Şi plângi necontenit
Şi ochii ţi-au secat...

Poţi să te duci, străine,
Oriunde vrei acum,
Nu-mi mai pasă de tine
Sufletul mi-e imun.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laţ de mâini şi de picioare;
Şi ca şi marea în tăcere-albastră
Sărut un ţărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Şi câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim şi cer şi mare
Şi în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... şi-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când şi-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăţi în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

Singurătatea mea, cu gust de sare,
De ce ţi-e lacrima atât de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ritualuri matinale la 60 de ani" de Valentin David

Orice dimineaţă-i o plăcere-
Este-adevărat, ce spui, bărbate.
C-am îmbătrânit, dar fără vrere
Şi că mi-o serveşti cam tare, frate.

Geaba o-ndoieşti cu apă plată,
Ai lungit-o şi e slabă tare.
Nu mai e cum mi-o dădeai odată
Şi o faci cu mare ezitare.

Las' că intru eu în acţiune
Şi-ţi arăt eu treaba cum se face.
Trebuie un pic de-afecţiune-
Zici că-i prea fierbine? Hai, dă-mi pace!

O răcesc acuma cu zăpadă,
Fierbinţeala imediat îţi trece.
(Du-te şi adună de pe stradă!)
Să nu-mi spui pe urmă, că-i prea rece!

Să ne lămurim cam cum stă treaba,
Vom chema vecina să ne spună.
E expertă, ne certăm degeaba,
Uite, zice că e foarte bună!

Morala

Până şi cafelei îi găseşti pricină,
Când o bei cu mine, şi nu c-o vecină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână şi fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Şopteşte-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud şi să le ţin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârneşte dorinţa ce o simt în mine.
Ţine-mă în braţe şi strânge-mă tare
Risipeşte-mi teama şi dă-mi alinare.
Şi în bezna nopţii când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înţeles
Vreau să îmi arăţi că eşti cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când eşti lângă mine mă înalţ uşor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbuşeşte
A venit şi clipa să-l văd cum sfârşeşte.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă ştiu
Haide, rupe lanţul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de o fi să-mi pierd albastrul

De-aş mai putea să te desprind, din alte braţe de liane,
Cu braţul drept să te cuprind, cu stângul să-ţi ating piane,
Te-aş recompune-n do major, preludiu, vals chopinian,
Ca în nocturna mea de dor, să te adorm venusian.

Ca o lunatică bacantă, te-aş îmbăta definitiv
Şi te-aş iubi ca o amantă, sălbatic şi imperativ.
Pe glezna mea să te supun, ca pe un sclav servil şi blând,
Când din dorinţă te adun, să muşti din trupul meu flămând.

Şi de o fi să-mi pierd albastru', în sângele zvâcnind extrem,
Vei fi cel mai dorit dezastru, de-aşa năpastă nu mă tem.
Să geamă cerul ca-n potop, eu te primesc în tot ce sunt,
Să nu te-atingă niciun strop, eu n-am să uit vreun amănunt.

Şi de va fi să nu-ţi ajungă cât te iubesc şi te alint,
Tu, să m-alungi cu mâna stângă şi eu cu dreapta să te mint.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de o fi să-mi pierd albastrul

De-aş mai putea să te desprind, din alte braţe de liane,
Cu braţul drept să te cuprind, cu stângul să-ţi ating piane,

Te-aş recompune-n do major, preludiu, vals chopinian,
Ca în nocturna mea de dor, să te adorm venusian.

Ca o lunatică bacantă, te-aş îmbăta definitiv
Şi te-aş iubi ca o amantă, sălbatic şi imperativ.

Pe glezna mea să te supun, ca pe un sclav servil şi blând,
Când din dorinţă te adun, să muşti din trupul meu flămând.

Şi de o fi să-mi pierd albastru', în sângele zvâcnind extrem,
Vei fi cel mai dorit dezastru, de-aşa năpastă nu mă tem.

Să geamă cerul ca-n potop, eu te primesc în tot ce sunt,
Să nu te-atingă niciun strop, eu n-am să uit vreun amănunt.

Şi de va fi să nu-ţi ajungă cât te iubesc şi te alint,
Tu, să m-alungi cu mâna stângă şi eu cu dreapta să te mint.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu şi-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am îngheţat şi sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine şi inima a amorţit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac şi aşa plecată. Şi chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci şi te opreşti şi-mi spui că ai glumit sau nu mai ştiu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viaţă am acum când tu nu eşti. E seacă, fără aer şi cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glezna rănită

În umblet pe ţărm
s-a rănit glezna în cioburi de scoici.
Apa se-ndură şi-i alină durerea
în dantelă de spumă.
Ce trup şi ce viaţă se târăşte la marginea mării?
De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?
Cărarea-i prea strâmtă
să vezi clar între lumi,
e mult prea îngustă.
Îngrozit să te frângi de trădări,
nici nu vrei să priveşti,
prea mult ai fost înşelat.
Naivitatea copilului din tine,
atinsă dureros,
tânjeşte după ce n-a fost să fie.
În fântână adâncă-i căzut
copilul din tine.
De te iubeşti, lasă-l să lupte,
să se salveze
prin rugă spre binele tău.
Despuiat de candoare,
te-ai făcut mare acum.
Ştii oare
la ce-ar trebui să fii mai atent?
Ce-ar trebui să iei în considerare?
Din glezna rănită o iubire stă să-nflorească!
Aşteaptă doar o privire!

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!