Glezna rănită

În umblet pe ţărm
s-a rănit glezna în cioburi de scoici.
Apa se-ndură şi-i alină durerea
în dantelă de spumă.
Ce trup şi ce viaţă se târăşte la marginea mării?
De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?
Cărarea-i prea strâmtă
să vezi clar între lumi,
e mult prea îngustă.
Îngrozit să te frângi de trădări,
nici nu vrei să priveşti,
prea mult ai fost înşelat.
Naivitatea copilului din tine,
atinsă dureros,
tânjeşte după ce n-a fost să fie.
În fântână adâncă-i căzut
copilul din tine.
De te iubeşti, lasă-l să lupte,
să se salveze
prin rugă spre binele tău.
Despuiat de candoare,
te-ai făcut mare acum.
Ştii oare
la ce-ar trebui să fii mai atent?
Ce-ar trebui să iei în considerare?
Din glezna rănită o iubire stă să-nflorească!
Aşteaptă doar o privire!

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!