* * *

În drumul tău... o vei întâlni negreşit...
o vei găsi mereu scormonind
cu nesaţ
în negura cărării ei,
după o oază de lumină...
cu fruntea şi palmele in ţărână...
bătând la poarta Cerului...
Ea-şi vărsa cântecul înrourat de durere
în izvoarele adânci ale lumii...
Pe urmele ei cresc flori de dor
cu rădăcini în cer...
Flori de gheaţă... flori de foc...
Cerule, ascultă-i cântecul înăbuşit de lume...
coboară-te peste ea...
când putere n-are să mai strige
şi ca pe-un prunc ce se zbate să vadă lumina
înfăşoar-o în mantia albă a iubirii
Şi naşte-o...
naşte-o din nou...
Încă o moarte să poată primi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. şi-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
şi-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi aşeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... şi brat de sprijin pentru paşi ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuţă insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
şi sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor cu apă vie

La poarta dintre noapte şi zi
Văd paşii ce te-au căutat
Tălpi de bocanci în zăpezi
Timpul urme adânci a pictat

Străjeri sunt crengile îmbrobodite
Cu franjuri reci din gheaţă
De vremuri grele sunt albite
Şi riduri poartă pe a lor faţă

Aprind un felinar în noapte
Să pot găsi drumul spre casă
Deschisă-i poarta ce ne desparte
Inundă o lumină se revarsă

Şi mă trezesc din somnul negru
Mă regăsesc în albul din lumină
Arunc mantia pi voalul sobru
Păşesc în ziua cea de mâine senină

Trec soarele cald îmi sărută fruntea
Nici urmă de ger şi de gheaţă
Izvor cu apă vie îmi potoleşte setea
Alerg pe câmpuri cu flori şi verdeaţă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...
Iubind şi vântul... şi ploaia... şi marea...
pe el căutându-l în toate...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zâna celei mai firave flori, dar am încredere că încă mai pot găsi iubire în inima lui rece. Voi lua cu mine numai o ghirlandă făcută din cele mai frumoase flori de pe lume... sunt sigură că atunci când va vedea cum se ofilesc în apropierea lui, gândurile i se vor lumina şi îşi va îmblânzi răsuflarea de gheaţă.

Louisa May Alcott în Regele Îngheţului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne... priveşte-o...
ea e încă o copilă...
Cu tălpile goale
Cu rochia-i lungă şi-nflorată...
de cer şi pădure...
de dor şi de şoapte...
... aleargă peste lume...
peste văi şi ape...
Iar lutu-i însetat caută cu nesaţ cerul,
în oameni...
Se priveşte în oglinda ţărânei...
căutând cu palmele stelele
ca într-un lac...
Cunună ca să-şi facă...
Însă doar Tu îi poţi încununa inima...
din lacrimile-i de iubire...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş încerca să desenez vara... iubindu-te,
iubindu-te lin,
m-aş aşeza covor de flori albe şi vii,
flori de lumină, flori de foc...
în calea-ţi...
Aş culege clipe însorite din înălţimea cerului,
clipe compuse din tăceri, metafore, lacrimi de dor, cuvinte şi gânduri mocnite, calde...
împletindu-ţi şirag de suflet şi de lumină...
de nemine pentru tinele tău
crescut ca o rădăcină albă în mine...
în tine, în noi...
Paşii tăi vărateci prin sufletul meu sunt fluturii care dansează ameţitor...
înfăşurându-mi fiinţa în aripile curcubeice...
răspândind încântare şi tumult... descântec şi har...
Dacă aş desena vara iubindu-te...
te-aş zidi în sufletul meu...
pictându-ţi mirarea si suspinul dintre două clipe,
cu o atingere vie de mine peste tine...
colorând rostul tău, timpul tău, sufletul tău
în nuanţele calde ale unei povesti de iubire...
poveste neîntâmplatoare...
în care mi-as înveşmânta sufletul...
Înveşmântându-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vise şi flori

Dacă fiecare îndrăgostit
ar fura flori grădinarilor
visele s-ar contopi
într-o firavă înfăţişare
a unei lumi
peste care pădurea
ar topi lumina
în cântecul frunzelor...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un ghem viu ca desprins din soare,
zvâcneşte în mine...
Cu noduri,
multe noduri de zbor şi de lacrimi...
De cuvânt şi de dor.
De păsări şi îngeri.
De flori şi lumină.

Deşiră-mă, lume,
şi gustă-mă!
Deşartă-mă, iubire...!
Altfel mi se încâlcesc cărările
Şi pierd Cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai cules din ţărână...
Şi m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Şi-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
şi ca în faţa unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălţător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânşi ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Şi mirată... să luminez din nou.
Uşor, am început să mă preling printre degetele tale
şi toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine şi tine...
dincolo de lume...
Mi-e lumina, dragul meu...
mi-eşti caldă şi blândă lumină...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, Doamne, m-ai făcut nesfârşită...
un izvor de culoare şi cântec sfânt

Însă doar lângă Tine, bucuria cântecului meu e desăvârşită
şi-atinge adâncurile vieţii..
Pâine şi vin peste lume fiind...

Tu-mi veghezi şi-mi porţi glasul în culori vii... scânteietoare...
până la marginile lumii...
Însă doar la poarta templului lui
odihna eu îmi găsesc
Acolo cântecul meu îşi găseşte alinare...

Tu îmi domoleşti freamătul arzător al inimii...
îngenunchindu-mi ţărâna
când se pierde şi se sfarmă
în vârtejul acestei imense transfigurări...

Eu n-am nicio putere să mă pot opri...
Însă Tu îmi potriveşti pasul cu ritmul acestei neobosite muzici
când mă amestec cu zvâcnirea sângelui...
pătându-mi aripile...

Fiecare zi îmi soseşte dansând,
Iar eu o îmbrac în valsul iubirii
apoi trece mai departe...
Culori... sunete şi parfum de iubire...
îşi varsă nemărginitele cascade
în mine... în el şi în lume...
făcându-mă una cu Tine...
şi amestecându-mă cu el
în această supraabundenţă de căutare... dor şi iubire...

învăţându-ne să gustăm infinitul iubirii şi morţii în fiecare clipă...
Doar astfel trăindu-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident cardio-vascular

Flori de gheaţă, flori de ger,
Cum să-i cer Celui ce-i Cer
O frântură de pământ,
Mândra-mi, sânge şi cuvânt?

Flori de ger şi flori de gheaţă,
M-am rugat de dimineaţă
Dragei, care mi se frânge,
Pe cuvântul meu, prin sânge.

De ger şi de gheaţă flori,
M-am rugat la voi în zori
Să nu rămână de sloi
Frânta din pieptu-mi, ca voi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor de tei

Ploaie de mireasmă de miere şi tei,
Azi îmi plec privirea plânsă... Anii mei,
Betea aurie, miraj şi parfum,
Sunt un tei sălbatic şi singur, în drum.

Sprijinit mi-e trupul, ca un prunc nătâng
Şi-n sălbăticia altei lumi ajung...
Mă ascund în rana sufletului meu
Şi cu flori de tei, plâng spre Dumnezeu.

Bate vântul... Pace lumii mele! Iată!
Oglindită-n ceruri, inima aşteaptă
Îngeri să coboare... Scuture-mi coroana!
Flori de tei şi cale... Mă aşteaptă mama.

Dorm... De-acum, lumina, curge-n flori de tei...
Nimeni nu mai plânge astăzi anii mei,
Doar un tei mă cheamă, în singurătate,
Să-mpărţim durerea dincolo de moarte.

Şi în ceruri sfinte rădăcini de tei
Mi-au crescut deodată, sprijin pentru cei
Ce mă poartă-n gânduri ca pe-un talisman.
Ploi de tei şi îngeri... pământesc alean...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

Unii preferă dalbe flori,
Alţii, în galben purpuriu,
Dar mai ales de sărbători
Eu le doresc de timpuriu

Flori care trăiesc în glastre,
Sau cele care dau prestanţă,
Care lucesc în zări albastre,
Eu le râvnesc ca ambianţă

Flori care cresc pe câmpie,
Pe coclauri sau grădină,
De orice fel, cu bucurie,
Eu le iubesc cu rădăcină

Flori de piatră, ori de mină
Sau adunate în buchet,
Care răspândesc lumină,
Eu le ador în mod concret

Flori iarnă, flori de vară
Flori pe care cade bruma,
Zi de zi, seară de seară,
Prefer florile de numa.

poezie de David Boia (3 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori uscate - amintiri, flori de ceară - iluzii, flori de târg - sentimente de societate, flori de gheaţă - poezia bătrâneţii.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când vorbesc despre DRAGOSTE
nu mă refer
la un sentiment
ci la Lumină şi putere....

La Lumina ce
luminează
temelia ultimă
netrecătoare
a fiinţelor şi lucrurilor......
Si puterea
de a avea comuniune cu ele
la acel nivel....

La lumina ce. mi descoperă
persoana dintr. un om.....
şi puterea
de a rămâne în comuniune cu ea
indiferent de comportamentul
omului, de timp, de spatiu, de lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri şi câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar şi-n locuri strâmturele;
Mai găseşti flori şi pe piept
Şi pe cap când eşti deştept,
Flori poţi prinde la stomac,
Sunt şi-acelea cu caimac;
Flori se scot şi prin viu grai,
Sunt şi flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...

poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

Nici cele mai strălucitoare flori de gheaţă nu-mi vor acoperi faţa,
Voi ridica privirea şi voi străbate drumul mult mai uşor
Voi mulţumi aleşilor pentru ajutor
Şi florile le voi oferi într-o nouă zi însorită,
Am să pot s-alerg, aşa, ca un copil ce abia învaţă să meargă,
Ca fiica mea la nouă luni ce dorea s-alerge,
Când abia putea să meargă, a se-nţelege!
Fiinţa încrezătoare în forţele proprii, care este frumoasa mea prinţesă,
Poveste ce a prins rădăcini în mine
Şi se va ridica spre cer o nouă lumină de vis.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!