Iată

ti-a sunat ceasul
vei trece desculţă
acum, în această
clipă anume aleasă
de mine nu, de el
spuse îngerul într-o doară
credeam că stăm la o cafea
matinală, trecuse puţin
de miezul nopţii
nici nu dormeam
nici trează în sensul plin
al cuvântului nu eram
cand se deschiseră nişte drumuri
în dreapta şi stânga
mâinilor mele aproape inerte
ca un steag ce sta să se predea
în tranşee obscurilor inamici

el flutura peste ape
aripa mea parcă, şi ciocul
strâns cu funii de sânge
în glezna subţire
a tancului văduvit de şenile
striga pe întinderea tulbure
Cu gura mea de om striga

Doamne,
am picioare de înger
pe două cărări
prelungi cât lacrima

pe care s-o apuc
spre care să mă-ndrept în mare milă-a Ta?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram tineri

îmi promiteai marea
cu toate urgiile ei
sarea din munţi
mi-o puneai la picioare
să merg drept ca Iisus
pe drumul rămas între ape
săpate de timp
nimic nu-mi promiteai
nici ziua naşterii mele
nici clipa morţii tale
într-o zi de duminică
aproape caldă de noiembrie
marea vuia la uşa noastră
cu toată armata de crabi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism în sine...

Doamne... te-am tot căutat prin intangibil,
ca să te citesc în mine, mai unită cu cea de azi...

Doamne... şi cât de îndepărtată îmi eram
celei de ieri sau de niciodată...

Doamne... m-am rătăcit prin gândul că te mai caut,
mai singură decât mine, copila, cândva înlănţuită de cei care nu te căutau...

Doamne, oare mai am de spart piatra aşteptării
cu lacrima împlinirii prin a te striga?

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi stăm acum acolo unde se întretaie două drumuri. Dar spre deosebire de poemul cunoscut al lui Robert Frost, cele două drumuri nu sunt la fel de bune. Drumul pe care călătorim de mult este o şosea magistrală pe care progresăm cu mare viteză, dar la capătul său, ne aşteaptă dezastrul. Celălalt drum din răspântie - cel pe care s-a mers mai puţin ne oferă singura noastră şansă de a ajunge la o destinaţie care ne asigură că putem păstra Pământul.

citat din Rachel Carson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, Zeu nemuritor

S-au născut dintr-o durere,
Într-o seară încetişor,
Nişte versuri despre viaţă
Despre moarte, despre amor.
Să vă spun acum povestea
Cand dormeam eu mai demult
Nu-mi înţelegeam nici lecţia
Nici prin cap nu mi-a trecut.
Că atunci când ai durere
E să înveţi despre iubire
Despre milă şi iertare
Şi ce poţi face mai bine.
Iar cand alţii n-au habar
Şi mai rau fac decât bine
Dacă îi vei judeca
La judecata ajungi tu maine.
Timpul trece si răstoarnă
Ale vieţii lectii mari
Cand tu pierzi altii se înalţă
Sunt ca nişte judiciari.
Asta-i omul, asta-i lecţia
Pentru omul muritor
Cat e în viata el se crede
Mare Zeu nemuritor.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îngerul spune
că lumina lui
este legată de mine
cum aripa de ochi
se leagă
ochiul de oul teluric
dezleagă blesteme

într-un acces de criză
înger al meu
vreau să-mi promiţi
că n-ai să mori niciodată

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Atunci, păream mai fericit
când inca mai zvacnea durerea-n tampla
credeam în turnuri desanete-n minte
ce soarele mi le-împlanta in inima batanda.

paream nedumerit cand ma-nganam cu cerbii
şi coarnele-si prindeau in astri adormiti
ceream si tropote de cai salbatici sa rasune
cand ochii nu-mi vedeau toti ingerii veniti.

eram nepasator si de furtuni, si linisti
şi de era o alta zi doar mie scrisa-n cer
păream tot mai frumos crezand ca moartea
e doar o panza de paianjen, un mister..

eram mai bucuros cand toate-mi erau date
şi ma-ntrebam de toate imi vor fi
ca pruncul amagit cu mere-n somnu-i dulce
zâmbeam crezand ca toate mi s-ar cuveni.

păream stăpan pe rugile urcate
şi lumea toata este doar a mea
ca tot pamantu-i plin de bunatate
şi ca pe toate numai eu le pot avea.

acum străpung cu lacrimi mainile batrane
şi as mai vrea sa vaz un curcubeu
să pot striga ca toate-s pentru mine
dar am uitat ca toate vin de sus si-n toate-I Dumnezeu.

îmi sprijin fruntea pe-un toiag al mintii
şi iar ma-ntreb cine mi le-a dat?
mi-s ochii orbi si gura fara de cuvinte
şi tot mai singur, si far ce-am adunat.

pădurea e pustie-n jurul pietrei
nu se aud nici pasari, nici cantari
s-au dus cu toate, doar singuratea
sună-n pala vântului în patru zări.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape stângaci

uneori
pierd sensul cuvintelor
şi mă înec
în propria mea baltă de sânge
ştii ce-mi doresc
să îmbătrânesc frumos
în balta plină cu nuferi
singurul sens al vieţii mele
în care cred şi mă închin
la umbra unei troiţe
născută din mâl

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo
fac cu ochiul
strecor ultima sută de euro în palma portarului
cu o ultimă suflare
escaladez scara de foc spre dincolo
cineva îmi rupe toamna în care eram îmbrăcată
rămân goală într-o străfulgerare a minţii
simt cum mă topesc
mă torn în matrice
... ies aripă
o aripă de gând dintr-o rugă pe-o lespede de sare
hologramă plecată spre mine
dinspre mine
cand eram tu

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ingeri

Care îngeri omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenţia
de la poveştile ei,
ba chiar îşi ţineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum “care bunică”?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un “b” înainte
ca o candelă
să vadă toţi cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
şi-a luat-o cu aripa de braţ, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
şi-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părţile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru poveşti,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiţă,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ţi spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.

poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

peste un timp
un alt timp
va deveni netimp
al aşteptărilor mele

de ce m-aş mira să văd
atâta risipă de frunze?

bat caii iernii în geam
cu potcoave de cimbru uscat
lent la soare
bat
doi bănuţi de argint
legaţi de glezna subţire

mi-e toamnă de frigul din noi
şi de gustul de must

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând prin ore

A sunat clopoţelul
şi noi nu mai ieşim rebeli nici în
pauza mare, fredonând
din Phoenix sau Queen.

Ne-am aşezat în banca noastră-
puţin monotonă-
mai puţin monotoni-
privind cum trece vremea:
pe nesimţite ca Leoaică tânără, iubirea
la ora de română,
deşi era mai bine ca la teza la mate:
poate şi acum eram în clasa a 12-a,
chiulind prin parc sau întrebându-ne
filosofic: cine sunt eu şi cine Dumnezeu?

A sunat clopoţelul şi coridorul amintirii
păstrează umbre de nume, de lacrimi,
plecări şi căderi.
Uşa se deschide spre iubiri nenăscute
şi noi trecem în clas

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ei de poezie

Nici bine nu m-am culcat
şi-am sărit din nou din pat
şi uite-aşa cam într-o doară
pana iau în mână iară

Unii-ar zice e într-o doagă
poezia domnilor se roagă
să n-o întind iar pe hârtie
însă nu pot fir-ar să fie

Umblă golu-n mine parcă
şi plutesc iar într-o barcă
ba pe stânga ba pe dreapta
uite versul poate-i treapta

M-aş culca poate la loc
însă pana mi-a luat foc

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perenitate

de ceva vreme
am căpătat un obicei ciudat
îmi place să mă ascund
în diverse stări
ale unor lucruri anume
cum ar fi nişte scorburi
sau înşelătoare gânduri
din pieitoare spume de stea

în fapt
am fugit în venele unei pietre
să fiu una cu fulgerul ce despică
dincolo de cumpăna simţurilor
colbul luminii

n-a curs picătură de sânge
nimic n-a curs din vena cavă
a pietrei inerte

şi am fugit să mă ascund
în braţele ierbii
într-o lume ce clipoceşte peren

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi nepereche

M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Şi am întrebat
La dreapta şi la stânga
Ce-aş putea face
Să mă vindec.

În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.

În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.

Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor
Si răspunsurile sunt cântate de vânt?

În dreapta lipseşte
Aripa desăvârşirii
Nu poate creşte
Decât într-o îmbrăţişare
De înger

Vindecă-mă, scapă-mă,
Înverzeşte pomul uscat
Ia-mă în patria zborului
Dimineţilor tale
Fără soare şi fără lună
În care pluteşte lumina
Pe o mare de aripi
Nepereche.

poezie celebră de Eugenia Miulescu din Apocalipsa oraşului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia cuvântului

banul de Luntre l-am cheltuit pe femei
voi intra blatist Dincolo
din ţâţa eternităţii pământene curge-albastru
scribul îşi pregăteşte cenuşa pentru următoarea viaţă
visând gri

murinzii zboară ţinându-se de coada rugăciunii
dedesubtul fumului incandescent,
rochiţa nopţii era albă
scribii visau cu cerneală acolo,
în umbletul duhului prin sânge
îngerul striga purpuriu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bastilia
Comentează! | Votează! | Copiază!