Poem

aici iarba pare mai grasă
lacrima căzută din ochiul pietrificat
e doar o punte de plâns
ce se clatină brownian

liniştea nu mai dorea
să înghită cuvintele mute
au murit subit toate păsările în mine
le aud ascult durerea
atârnând

două verticale de eternitate
lărgesc catastrofele lumii
coşmarul dospind în mine
apasă până la pământ
cerurile reciclate

apa alergând goală
e doar o iluzie tăioasă
a ochiului gol
crescut în oglindă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval VIII

[toate păsările au murit în mine
doar zborul lor atârnă dureros
în mâini
pleoapele nu mai pot
semăna licăriri de stele
acum învaţă
numai plânsul]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval IX

[moartea voastră e urâtă
a mea încă
nu s-a născut
catastrofele agonizează
în pământul vostru
şi cresc în mine haotic
departe aş vrea
ca toate lucrurile
să-şi memoreze
sfârşitul]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din noi

chipul tainic al lumii
se ascunde în greutatea cerului
umbrele par lacrimi de plâns
ce se strecoară
prin prin draperii de vise

corvoada orizontului
pare un gol plin de culoare
ce se prelinge în oglinzile timpului
care-şi exersează zborul

vântul dansator pe clapele nopţii
animă neantul întunericului
până când ia forma luminii
cercetând cu lăcomie
ascunsele taine ale pământului

ochii minţii preia iluzie după iluzie
căutând scara comună
viaţa
cu visele şi idealurile ei

simfonii îngereşti desconspiră
teoria identităţii fiecăruia dintre noi
risipind ca un văl
pacea rugii din gândul punte
între cer şi pământ

... liniştea de care avem nevoie...

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

nişte drumuri zdrenţuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleşitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori şi regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniştea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca şi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval VI

[între două verticale de întuneric
e greu
să-ţi găseşti
orizontala de lumină]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval I

[memoria luminii o vedeam goală
alunecând în toată moartea lucrurilor
respir prin toate rănile florilor din fereastră
oboseala unei descompuneri perpetue
şi-nvăţ să alerg înapoi pe nisipul din clepsidră
şoaptele alungite făceau praf
timpul rătăcea între noi fulgerând
am crescut atât de tare
încât sufletul nu îşi mai găsea locul în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba fierbinte

iarba e veche
înaltă
până la tăcere
până la cuvinte

ca sarea tăioasă
străpunge prispa casei
fierbinte

până la prăsele
până la norii
de-aducere aminte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem existenţial

de la un timp liniştea pare mai albă
o alunecare oarbă în infinitul morţii
asemenea paşilor calzi pe nisipul clipei
alerg cu restul din viaţă
prin verdele crud
scurs din toate cerurile ce-au trecut
şi mă întreb
dacă viaţa aceasta aproape epuizată
nu e decât
o bâlbâială a aerului
în care ne-am rătăcit
cândva
fără să ştim

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub acelaşi platan

te-astept aici
noapte de noapte
pe-aceeasi bancă
sub lacrima
aceluiaşi platan
ce ne-a surâs odată
din umbre mirosind a spaimă
povesti cu frunze verzi

mă vei gasi în bob de iarbă
de vei dori să afli despre mine
câte în lună şi-n stele
mai pot să se întâmple
din cea mai grasă ţărână
văzută vreodată de ochiul
din marea iubire a lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns crud

e plânsul tot mai crud în pomi
şi floarea albă
caută pământul să-l sărute
cu toată mângâierea din parfum
o adiere trecând prin amintiri
întoarce somnul
pe cealaltă parte

fluturi cu aripi largi
închid lumina
în zborul lor pal
şi departe de gândul uscat aud pietrele
cum au înviat
auzindu-mi lacrima
căzută în iarbă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Durerea-i o chemare,
Durerea-i salvare!
Durerea e un scut!
E viaţă!
E teama de a pierde... viaţa!
E trezire, e chemare!
Te ţine lângă mine... Nemurire,
Până când se va rupe timpul!
Până voi fi una cu pământul,
Sau cu vântul!
Durerea-i dincolo de toate cuvintele!
E.... infinitul!
E începutul!
E completarea vieţii!
E în toate, chiar şi-n stele!
Durerea arde!
Durerea...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

privirea descompune orele
în fire albe de praf
locuiesc de ceva vreme
în cuvântul prăpastie
mi-am făcut acolo
un cuibar
din plânsul şerpilor
respirând
ecoul şoaptelor vechi
trecute
mai întâi
prin clepsidră

eternitatea refuză
să înghită
somnul aripelor smulse
din pereţii văzduhului
stau neclintit în pleoapa mea
şi visez
noi ambalaje reciclate
în care să-mi împachetez liniştit
viaţa

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne apasă

Poemul acesta n-o să vă placă,
Începe cam aşa, pământul ne apasă,
Aerul s-a pietrificat, liliacul de noapte,
La pândă, îşi ascute ghearele, focul ne luminează
Din interior, incendiu devastând fragile muchii,
Femeia nisipurilor ne aduce tainul de sărutări tăinuite,
Pereţii transpiră şi gâfâie, spovedania lui Dmitri se întrerupe,
Diavolii dau năvală, dansul începe, dansul gnomilor, un delir,
Ca în dragoste.
Stele galbene, violete, cianhidrice,,
Luna galbenă, îmi petrec nefiinţa, strecurând-o
Prin ore, prin zile, vinul fierbe ca sângele-n vita cornută,
În locul gândirii calme, clasice, geometrice,
Prefer corrida cuvintelor, învins, învingător.
Durerea străluceşte prin lacrima tot mai rotundă,
La fiece colţ, santinele morţii ne dau onorul,
Devenim păsări, desigur, în lumea cealaltă,
Orbii nu recunosc întunericul,
Clopotele nu bat pentru surzi,
La final corbii sunt responsabili,
Singur m-aşez în urnă, votul final.
Nu vă-nşelaţi, iubirea vă aparţine,
ştiţi doar să luaţi, până când?
Nimeni nu dă nimic pe degeaba,
Doar viaţa.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Cum putem visa?
E noapte, iar somnul ca un demon nebun nu mai vine
Dimineaţa răsare soarele şi ne aşteaptă
Să păşim pe alee cu paşi repezi
Către un destin sau o iluzie necunoscută
Mă prind de braţele tale ca o ancoră
Ceasul e răbdător
Frunzele au putrezit
Continuu să te iubesc, fără a-mi putea răspunde întrebărilor
Numai dimineaţa ne descălţăm sufletele în rouă
Ca două păsări cuminţi pe un ram
Ferestrele devin oceane
Oceanele devin păsări ce zboară
Spre timpul destinat zeilor
Doar un nebun poate să-ţi spună ca mine că te iubeşte
Tristeţea îl apasă sau îl apasă visul
El îşi tot plimbă mâna pe trupul tău,
Până ce trupul său ajunge o albă lumină
Doar un nebun poate să-ţi spună ca mine că te iubeşte
E miezul nopţii
Aşteaptă-l dimineaţă pe acel nebun
Îi porţi numele său în pântec
Ca apa limpede ce se lumnează-ntr-o fântână.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!