Poem în interval IX

[moartea voastră e urâtă
a mea încă
nu s-a născut
catastrofele agonizează
în pământul vostru
şi cresc în mine haotic
departe aş vrea
ca toate lucrurile
să-şi memoreze
sfârşitul]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

aici iarba pare mai grasă
lacrima căzută din ochiul pietrificat
e doar o punte de plâns
ce se clatină brownian

liniştea nu mai dorea
să înghită cuvintele mute
au murit subit toate păsările în mine
le aud ascult durerea
atârnând

două verticale de eternitate
lărgesc catastrofele lumii
coşmarul dospind în mine
apasă până la pământ
cerurile reciclate

apa alergând goală
e doar o iluzie tăioasă
a ochiului gol
crescut în oglindă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de lacrimi

E toamnă, sau doar mi se pare mie,
Că fructele trag toate spre pământ,
Că pleacă păsările-n pribegie,
Şi s-a-mplântat peniţa în cuvânt?

Dezastrul toamnei e belşugul nostru,
Năpasta voastră e belşug în cer,
Pe cât de sincer e credeul vostru,
Pe-atât e zeul vostru, auster!

Perfectă este toamna, ca şi moartea,
Fanfare trec, sau tunete se-aud?
Să fii o frunză, asta îţi e partea,
Să-ngraşi pământul după chin şi trud.

Dacă am face linişte în noi,
Am auzi în loc de lacrimi, ploi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atât cât bate puşca voastră

Chiar credeţi că voi, de mii de ani
sclavii sărăciei, bogăţiei
şi mândriei de necuprins,
puteţi sfărâma spiritul născut
liber pe-acest pământ
nou şi întins?

Când veţi fi alungat ultimii fermieri
şi, pentru scurt timp,
va conteni a războiului năpastă
veţi stăpâni pământul –
da, veţi stăpâni pământul –
dar atât pământ cât bate puşca voastră.

Până când aurul vostru va fi netezit
toate lanţurile de munţi
unde oamenii răniţi se pot ascunde,
până când aurul vostru va lumina
în nopţi fără lună câmpiile
pe care călăresc rebelii înspre oriunde;

Până când viitorul va fi confirmat
şi trecutul, prin fiii morţilor acestui ţinut,
mituit, din coastă-n coastă,
veţi putea stăpâni pământul –
veţi putea stăpâni pământul,
dar numai atât cât bate puşca voastră.

* Poemul pare a se referi la Al Doilea Război al Burilor, 1899 – 1902, numit şi Războiul Murdar (Dirty War), desfăşurat între Imperiul Britanic şi burii din republicile South African Republic şi Orange Free State.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval

[la colţul străzii ce duce nicăieri
îngerul răstignit în piatră zdrobită
străluceşte pentru ultima oară lucid

în mormanul de gunoi
atârnă o clipă vagă de speranţă
în fundul inimii se ridică haotic o fântână
gata să umple toate gropile din asfalt
cu lacrimi putrede

surâde praful în arcul
dintre suflet şi trup
rugina curge pe pleoape
ca o mângâiere de sânge cald

moare încet paradisul din ochi
erupe purpura infernului în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul vostru, afacerea, căminul vostru - toate nu sunt decât idei aflate în mintea voastră.

Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos comic

Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă,
De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi,
Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare,
Nu ţi-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic,
Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină,
Vorbeşti de armonie cerească, te-nşeli, nu ştii ce catastrofe
Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău
Am găsit un jandarm, ce păzeşte el? Ce nevoie ai de el,
Când Domnul le ştie pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate,
Tu parcă ai plecat în alte spaţii, ce bucurii găseşti?
Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina,
Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă,
Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării
Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul
Devine comic, râd şi eu de mine, de ce nu?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval I

[memoria luminii o vedeam goală
alunecând în toată moartea lucrurilor
respir prin toate rănile florilor din fereastră
oboseala unei descompuneri perpetue
şi-nvăţ să alerg înapoi pe nisipul din clepsidră
şoaptele alungite făceau praf
timpul rătăcea între noi fulgerând
am crescut atât de tare
încât sufletul nu îşi mai găsea locul în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi cu toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă înainte ca visul vostru să se topească în infinit. Unde va fi atunci casa voastră, familia voastră, în momentul în care corpul vostru va dispare? Voi nu sunteţi acest corp.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval VIII

[toate păsările au murit în mine
doar zborul lor atârnă dureros
în mâini
pleoapele nu mai pot
semăna licăriri de stele
acum învaţă
numai plânsul]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru începători

moartea şi nemurirea
au fost răspândite de acelaşi născocitor
mi-au fost împinse cu de-a sila
înăuntru

şi eu acum
împing în mine tot ce trebuie să iubesc
deşi sunt la vârsta aceea
când prea puţin îmi pasă
de ce credeţi voi despre mine

şi dacă mă vedeţi plângând pe o bancă
lângă catedrală
şi dacă plânsul meu vi se pare
ieftin şi nedemn şi blamabil şi prefăcut

şi dacă urlaţi în cor
că n-am dreptate
aflaţi azi de-aici că lacrima
n-are nevoie de dreptate
aşa cum nici voi n-aveţi nevoie de mine
dreaptă sau sinceră sau vrednică

apoi toate astea
trec aşa cum trece şi luna
iar eu voi construi mai departe
pentru cea din urmă
cădere

fără să judec nemurirea voastră
sau plânsul vostru nedemn şi ieftin şi blamabil
şi prefăcut

căci vine seara
întotdeauna vine seara
iar moartea apare de după deal
şi păşeşte încet ca o femeie mândră

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns crud

e plânsul tot mai crud în pomi
şi floarea albă
caută pământul să-l sărute
cu toată mângâierea din parfum
o adiere trecând prin amintiri
întoarce somnul
pe cealaltă parte

fluturi cu aripi largi
închid lumina
în zborul lor pal
şi departe de gândul uscat aud pietrele
cum au înviat
auzindu-mi lacrima
căzută în iarbă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

am adormit într-o piatră
cu ochiul mânjit de sare
dovadă că
amintirile primei zile de la facerea lumii
mai sunt încă vii

încă nu era cer
desfăcut de pământ
însă în mijlocul pietrei
plesneau
şi visul
şi ploaia
şi ceasul
şi oaia
şi eu nenăscutul
urlând de durere-n cuvânt

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel cosmic

îmbrăţişarea glasurilor
în cerurile crude
cutremură ecoul luminii
departe soarele lipit de o geană
îşi legăna speranţa
în crestele norilor
curgând

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa voastră de zi cu zi este templul vostru, religia voastră.

citat din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu este sfârşitul,

îmi spun de câte ori îngrop o iubire, o amintire, un ideal
Moartea nu este sfârşitul!
Deşi sper la o noua viata,
totuşi îmi scriu zilnic testamentul în cuvinte, prietrnii, hotărârile hazardului
Moartea nu este sfârşitul,
îşi spune orice nefericit aruncat în viata, între trăire şi netraire, în eşec
Moartea nu este sfârşitul!
Întotdeauna rămâne speranţa,
îşi spun morţii vii, dead walking
De fapt, nu ştiu, sunt în propria - mi viaţa, în prima, în cealaltă, a doua, ultima?
Habar n-am, trăiesc sau sunt între praguri, zile şi nopţi, respirari, nerespirari, lumina, întuneric?
Răspunde - mi, de ce taci?
Vocea mea nu ajunge pana la Tine, sau nici Tu nu ştii?
Dă-mi încă o palmă,
trezeşte - mă din moarte,
ca să îmi dau seama!

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia din Volumul Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie nevrotică

lapte ars pe sobă, cârpă arsă, ciorapi de lână arşi,
întrebări arse în ghiveciul de legume,
timpul nevrozelor de primăvară
scurs prin tifonul aşteptării

– tăcere –

pungile foşnesc arhaic
în sanctuare cu borcane deşurubate,
păpuşa de plastic topită în cuptorul cu microunde
devine o masă amorfă în care se mai zăreşte
un ochi sticlos ce vede moartea
surâzând

sânge înţepenit în vene obscure,
cutii goale de medicamente la reducere,
eu care stau cu soarele la cap
să-mi germineze fasolea plină de carii
meditez somnul,
meditez lutul din mine
ce nu mai vrea să rodească

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

poezie de Teodor Dume din Cartea: Devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!