Poem existenţial

de la un timp liniştea pare mai albă
o alunecare oarbă în infinitul morţii
asemenea paşilor calzi pe nisipul clipei
alerg cu restul din viaţă
prin verdele crud
scurs din toate cerurile ce-au trecut
şi mă întreb
dacă viaţa aceasta aproape epuizată
nu e decât
o bâlbâială a aerului
în care ne-am rătăcit
cândva
fără să ştim

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-reflux

cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaştere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate

cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrăţişând marea
într-un soare
rescriu viaţa
în palma mea uscată

ascult nepătrunsul în scoică
şi-mi zic împrăştindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anexă

plânsul zorilor alungindu-se
în prăpăstiile lumii
mirosea a rouă şi a carne crudă
din ce în ce mai mult
mi se pare că
târziul curge prin ceasuri copleşitoare
nu avem un scenariu scris
pentru malurile noastre
uneori trecem prin nisipul mărilor
fără să avem vreme în tălpi

şi ca-ntr-o anexă a morţii
ne ducem viaţa de aici până mai încolo
mai ne jucăm de-a viaţa o bucată de drum
ţesem pânze de păianjen pentru corăbii
şi ca să fie totul perfect
trăim o fărâmă de moarte în linişte
aşteptând sub iarbă cuminţi
o nouă înviere mai bună
sau poate doar o ploaie fecundă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns crud

e plânsul tot mai crud în pomi
şi floarea albă
caută pământul să-l sărute
cu toată mângâierea din parfum
o adiere trecând prin amintiri
întoarce somnul
pe cealaltă parte

fluturi cu aripi largi
închid lumina
în zborul lor pal
şi departe de gândul uscat aud pietrele
cum au înviat
auzindu-mi lacrima
căzută în iarbă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tristeţi circulare rotunde perfecte captive
în zdrenţele luminii le invoc în înserarea cerului
lepădat din nimicul nostru şi florile aşezate în ghilotine
noi aşteaptă înflorirea zilelor din urmă

o umbră cuprinde sângele neputincios din vene
mulţimea de îngeri aşezaţi în pocalul îndoielii
devine ocean roşu de primejdii pulsatorii continue
o simplă haită de nori sfâşie clopotele unui amurg
în cer mai bate ceasul blestemat şi saltimbanc
oştirea secundelor ce taie înserarea coboară în oase

e vremea când neputincioşi cu mintea atât de oarbă
vom căuta în pijamale zilele ce au trecut monstruos
între degetele noastre de lut zămislitoare de lumi moarte

ciudate reptile căutând nisipul şi lumina de altădată
şi sângele cald vărsat în urma paşilor lăsaţi prin viaţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval I

[memoria luminii o vedeam goală
alunecând în toată moartea lucrurilor
respir prin toate rănile florilor din fereastră
oboseala unei descompuneri perpetue
şi-nvăţ să alerg înapoi pe nisipul din clepsidră
şoaptele alungite făceau praf
timpul rătăcea între noi fulgerând
am crescut atât de tare
încât sufletul nu îşi mai găsea locul în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

aici iarba pare mai grasă
lacrima căzută din ochiul pietrificat
e doar o punte de plâns
ce se clatină brownian

liniştea nu mai dorea
să înghită cuvintele mute
au murit subit toate păsările în mine
le aud ascult durerea
atârnând

două verticale de eternitate
lărgesc catastrofele lumii
coşmarul dospind în mine
apasă până la pământ
cerurile reciclate

apa alergând goală
e doar o iluzie tăioasă
a ochiului gol
crescut în oglindă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nocturn

ca un somn al pietrei
aripa nopţii
se răsfrângea în tăcerea
sângelui scurs printre oase

asemenea oglinzii
durerea părea de două ori mai grea
mă confesam întunericului
din venele pline cu aceleaşi incertitudini
să pot vedea în negrul clar
dacă răsuflul meu livid
va mai putea da existenţei
vreun vis

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După chipul şi asemănarea noastră

the tenth poem for Shiraz

În ultima vreme
lucrurile ne înconjoară
o pasăre meşterită din lemn
o pasăre din lemn înghiţind un peşte din lemn
o pasăre zburând în spaţiul dintre rafturi
şi rafturile de sus mişcătoare spaţii ale copilăriei
doar tu în albastru, dintr-un timp de apropiere şi unul de îndepărtare
dintr-un timp prins în cuvinte şi un timp desprins de toate aceste pământuri
şi eu cum mergeam azi prin iarnă şi cum ningea şi tot restul
şi tu cum mergeai azi prin iarnă şi cum nu ningea şi tot restul
şi eu cum mergeam azi prin iarnă vorbind singură ce naiba e
doar un simplu timp, o simplă distanţă, pământul ăsta ne suportă oricum, suntem binecuvântaţi

peste o sută de ani, cel care va citi aici va spune, ce norocoşi cât de aproape au fost / şi cât de departe
peste o mie de ani, cel care va citi aici va zice, cât de identici erau / şi cât de diferiţi / apoi ne vor scana aceste poeme,
cuvintele adeneul iubirile
ne vor reconstrui
după chipul şi asemănarea noastră

dacă ne-am uita pentru câteva clipe în aceeaşi oglindă
apoi ne-am vedea fiecare de drumul său
tu cel rămas acolo
şi eu cea rămasă acolo
ne-am putea imagina împreună
cea mai bună viaţă posibilă

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce lucru ciudat pare a fi ceea ce oamenii numesc plăcere, şi cât de uimitoare este relaţia pe care o are aceasta cu ceea ce se crede a fi opusul său, şi anume durerea! Un om nu le poate avea pe amândouă în acelaşi timp. Cu toate acestea, dacă urmăreşte şi prinde una, el este aproape întotdeauna obligat să o prindă şi pe cealaltă de asemenea, precum două creaturi cu un singur cap.

citat celebru din Platon
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

ar trebui să fim de sare sau de piatră
ca să răzbatem prin vremea aceasta obscură
pe muchia de cuţit rănile
se desfac îngălbenite de istorie
cine te întreabă de ce sângele îţi plânge?
cine te alină când degetele se frâng
pe clapele timpului?
cine îţi ascută tânguirea şchiopătând
între gândurile inimii?

zborul se închide în cârpe
văzduhul spânzură ca o aripă ghimpată,
spânzură poate în mintea mea,
tu, în golul tău,
îţi diluezi amintirile cu lacrimile
ce-au mai rămas
după ultima secetă

rugineşte-mă, lasă-mă să fiu
umbra sfinxului purtată de vânt
prin toate deşerturile
şi fă-mă într-un sfârşit
lacrimă de sare

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele paşilor

Urmele paşilor pe nisipul fără stâncă
sunt şterse de o apă mai puţin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.

Urme de paşi pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afişe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.

În neaua albă a copilăriei mele
văd paşii mamei încă oglindiţi în stele,
păstraţi pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.

Simfonia paşilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorinţelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
şi-aduce eternitate şi zâmbet în suspin.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă dăm examene. Dacă ne-am biruit patimile, dacă am dorit iubirea, dacă am urât răul, dacă ne-am cunoscut pe noi înşine, dacă L-am întâlnit pe Dumnezeu, atunci am găsit scopul, ţinta, sensul vieţii. Am trecut examenele, suntem câştigători. Simţim mireasma veşniciei. Nu ne temem de moarte. Nu ni se pare obositoare viaţa. Ne pocăim. Nădăjduim. Ne bucurăm.

Monahul Moise Aghioritul în Sensul vieţii
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am gândi numai la catastrofe cosmice, apoi ne-am face viaţa imposibilă. În ce priveşte trecerea prin coada unei comete, Pământul a trecut de două ori până acum – după cât ştiu astronomii – prin cozi de vagaboande cereşti şi a trecut voiniceşte, fără să pătimească ceva.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de solstiţiu. În lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respiraţia
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un ţârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeaşi strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înţeleagă şi pe asta

poate veşnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am aşezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz şi suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viaţă
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
şi-n cealaltă
patul
măsuţa de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

şi
alte nimicuri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

nişte drumuri zdrenţuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleşitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori şi regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniştea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!