* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când ceasul acesta va fi scurs
ca o miere calduţă în stupul întors
voi şti probabil că era drumul cel bun.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda este un cimitir

oglinda este un cimitir
de imagini ce n-au fost botezate
acolo zace vanitatea
care a adormit şi a picat
în taramul negru
mi se pare uneori
ca ma vad plutind
pe o apa de argint
si deasupra capului
mi se ghiceste o aura de neon
ziua ma intorc degeaba
dupa lumina aceea
sunt mort in privirile curioase
sunt un mort estetic compromis
in oglinzi toate fetele mele umede
s-au aratat şi s-au ucis între ele

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

prin poduri
e plin de îngeri
cărţile ploii
se răfoiesc uşor
la ultima atingere

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita cum mă orbitezi
Zi şi noapte, aproape la nesfârşit,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un om
Să umble pe scoarţa ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă eşti chiar aşa de frumoasă
Cum pari de la distanţă.
De-ai fi tu Soare, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita la tine prin ochelari fumurii,
Şi te-aş orbita câte zile şi nopţi oi avea,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un zâmbet
Sau câte un sărut fierbinte,
Aproape la fel de fierbinte
Ca şi atmosfera ta,
Dar om nu ţi-aş trimite
Să vadă cât de frumoasă eşti,
Căci s-ar topi de tot
Şi ar muri, frumoasa mea,
Aşa să ştii...

poezie de Mihail Mataringa (8 februarie 2010)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sat natal

lui lon Pillat

După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat.
Port acum în mine febra eternităţii,
negru prundiş, eres vinovat.

Nimeni nu mă cunoaşte. Vântul, el singur, sau plopul
de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
până m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cât de schimbat! Casele toate sunt mult mai mici
decât le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii?

De ce-mi apari încă în vise,
tu nu ştii că uşile-s cu lanţ închise?
că o rază de lumină
se mai zbate pe podină
şi sărută răni adânci
părăsite de pe atunci
când îngeri au obosit
când aripi s-au veştejit?
De ce-mi arunci săgeţi de dor,
tu nu ştii că încă dor
răni ce stau pe la fereşti
aşteptând să mă găseşti
în a trupului închisoare
în a timpului ninsoare?
De ce-mi eşti drag de atâta timp,
tu nu ştii că al iernii anotimp
n-a mai plecat de atunci din mine
transformându-mă-n ruine?
Ceasul a uitat să bată.
La a sufletului poartă.
Visele pe pierd în vânt,
Rând pe rând şi gând cu gând.

poezie de Adriana Monica Burtea (7 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la poarta veacului a mai trecut o ploaie...

aforism de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Message in a bottle

conversaţia implică un schimb de cuvinte şi impresii
dar atunci când eşti singur te retragi în sufletul întărit cochilie
aştepţi soarele să plângi, aşa cum numai primăvara îşi mai plânge-înfrigurarea
şi ştii că luntrea are doar un singur loc

îţi aduni cuvintele. le săruţi şi le închizi în sticle
tu ştii că ele vor muri pe drum dar cale de întors nu e
le dai drumul în ocean, închizi ochii şi laşi valul să te poarte
tu eşti ultima sticlă ce-şi caută drumul

de vei găsi o sticlă goală, cândva
să ştii că un ultim cuvânt şi-a lăsat umbra să plutească
reclădind o punte acolo unde sufletele au dat greş
şi cuvânt din cuvânt va înflori

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

orice femeie care se respectă,
ştii matale,
rămâne fără bani de pâine
ca sa-şi cumpere sandale.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire închipuită

Câte regret şi nu-mi răspund,
Pe câte şi pe câţi...
Şi-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muţi!

Şi dintre toţi şi dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduţi ani şi de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu ştii prin câte am trecut
Şi m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aştept să calci din nou, s-apeşi
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă să-ţi simt dor, să-l verşi,
De-ţi este... Eu te-aştept!

Să mă primeşti în gând ascuns,
Să nu mă ard de soare.
De mână să păşim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câţi, sau de la câte,
Am simţul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziş
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniş...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e frustrant să ştii
că nu vei avea cui să-i spui
cum ai şters tu zorii cu spirt
cum l-ai păstrat pe ieri
într-o pungă de răbdare

nici câte precauţii îţi faci
ca să apuci cu două degete
ziua care acoperă
ceva mai mortal decât însăşi moartea

în lumea supravieţuitoare
eroii vor umbla cu feţele acoperite
şi îi vor sechestra pe novici
ca să-şi încropească un public

memoriile scrise doar pentru tine
se răzvratesc şi devin predicţii
în viitor nu vom fi
dar ne vom perpetua prin greşeli

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antipoem, mie, ţie, lor

Ştii câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
şi câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Ştii câtă ploaie
a-îmbătat ţărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
şi emoţii flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Ştii? Şi nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colţ de paradis
în care visul
nu e interzis.

Ştii vântul cum
picta cu serenade
şi într-o mie una-înfiorate şoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Ştii mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Ştii? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar şansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidaţi
când El ne binecuvânta: Gustaţi!

Ştiţi ori nu ştiţi?
Prea renunţăm la noi
cu ochii-înlăcrimaţi
de ploi
cu arse mâini de dor
şi dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Ştiţi câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunţaţi plângând
la dreptul de-a iubi
şi-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
şi-n nedesluşit

Cu duioşie şi-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trecătoare

Dacă dragostea nu trece,
Trecem noi;
Când nimic nu se petrece,
Nişte ploi

Ne reţin mai mult în casă,
Picurând
Stropi din dragostea rămasă,
Când şi când.

Tace ploaia, ceasul, gândul;
Inima
Bate până-i vine rândul,
Ultima.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Vin azi spre tine
şi nu ştii
câte ferestre s-au deschis
adânc, în mine...
Cât freamăt dulce şi ce înfloriri,
când sufletul prea plin
în sintonia albă
peste noi cuvântă.

Iubite,
care soare şi ce cântec
ne încălzeşte
când ceasul, în blândă răsucire
a prins rădăcini în perete?

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Des-facerea

Ceea ce este trebuie să se confirme prin sine
Căci altfel nu este;
Ce se vede trebuie să se vadă singur,
Ce se aude trebuie să se audă singur,
Ce se simte trebuie să se simtă singur,
Ce miroase trebuie să se miroasă singur,
Gustul trebuie să se guste singur,
Căci altfel de ce ar avea nevoie să fie?!
Şi din miezul tuturor acestor esenţe
Se desface Universul
Care se DES-FACE în viaţă şi moarte –
Viaţa prin ea însăşi,
Moartea prin ea însăşi,
Care se DES-FAC în fiinţe şi nefiinţe,
Separat, pentru fiecare ceea ce merită.
Şi dacă nu te voi mai întâlni
Niciodată
Înseamnă că ne-am despărţit înfricoşător
De trist
În două lumi,
Una care există
Şi una care nu există.

poezie de Bujor Voinea din Transparenţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

oamenii pe care îi ai pe suflet
sa se aseze comod sa nu dea din picioare
sa astepte pana intra trenul in tunel

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua nins

pentru ei
timpul cernea
singurăţi
în clepsidre
ploua nins şi infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii...
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
şi n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oţelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colţ de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri...
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!