Oglinda este un cimitir

oglinda este un cimitir
de imagini ce n-au fost botezate
acolo zace vanitatea
care a adormit şi a picat
în taramul negru
mi se pare uneori
ca ma vad plutind
pe o apa de argint
si deasupra capului
mi se ghiceste o aura de neon
ziua ma intorc degeaba
dupa lumina aceea
sunt mort in privirile curioase
sunt un mort estetic compromis
in oglinzi toate fetele mele umede
s-au aratat şi s-au ucis între ele

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din seara aceea, tâlharii n-au mai cutezat să se apropie de casă, iar cei patru muzicanţi din Bremen s-au simţit atât de bine acolo, că nu s-au mai îndurat să plece şi toate câte le-aţi auzit mi le-a spus şi mie, chiar adineauri, un fârtat de-al meu. Şi cred că nu şi-a răcit gura degeaba...

finalul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Conant

Pe locul acesta adăstăm – noi, aducerile aminte,
Cu privirile plecate pentru că nu ne place să citim:
"Iunie, 17 - 1884, vârsta 21 de ani şi 3 zile".
Acum toate s-au schimbat,
Iar noi – noi, memoriile stăm aici singure, nouă înşine suficiente,
Nici un ochi nu ne zăreşte, nu este conştient de prezenţa noastră.
Soţul tău este mort, sora ta îşi trăieşte viaţa departe,
Tatăl tău este înconvoiat de ani;
El nu-şi nu mai părăseşte ograda şi, oricum, te-a uitat demult.
Nimeni nu-şi aminteşte faţa ta deosebită,
Vocea ta melodioasă!
Şi cum cântai în dimineaţa aceea în care te-a lovit nenorocirea,
Cu un farmec sfâşietor, cu o tristeţe cutremurătoare! –
Chiar înainte de moartea ta şi a copilului.
Toate au fost uitate, dar nu de noi, amintirile,
Pierdute de lume.
Toate s-au schimbat în altceva, mai puţin râul şi dealul –
Care totuşi s-au schimbat şi ele.
Numai soarele fierbinte şi stelele tăcute sunt la fel.
Iar noi – noi, memoriile, stăm aici de veghe,
Cu ochii închişi de spuza lacrimilor –
Într-o incomensurabilă, nesfârşită extenuare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu zăcea mort în paradis

Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârşitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru şi s-a scufundat.

Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieşit monştrii, învineţiţi de dorinţă.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.

Dar, din toată povara de tristeţe, asta a fost cel mai trist –
Braţele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceea a suferit doar până când a realizat că suntoameni care nu ştiu dacă vor mai trăi peste o lună, oameni care sunt paralizaţi sau oameni care n-au un acoperiş deasupra capului. Femeia aceea s-a ruşinat de suferinţa sa mică şi a făcut un alt legământ, acela în care reda oamenilor libertatea de a fi şi acceptarea faptului că uneori un rău momentan este un bine de lungă durată.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Arnett

Adevărul este, concetăţeni,
Că vechiul meu registru stătea acolo de ani şi ani,
Pe o etajeră deasupra capului
Şi-a scaunului meu de judecător; şi tot adevărat este
Că registrul de procese avea chenarul de fier
Şi că mi-a zdrobit chelia când a căzut –

(Se pare că a fost desprins de la locul lui
De tamponul de aer care a zguduit întregul oraş
Atunci când tancul de benzină de la fabrica de conserve
A explodat şi l-a incendiat pe Butch Weldy) –

Dar să punem, judicios, argumentele în ordine
Şi să lămurim întregul caz:

Întâi să notăm că mi-a fost spart capul,
Iar cel mai îngrozitor lucru a fost acesta:
Foile registrului s-au desprins şi s-au desfăcut
În jurul meu ca un pachet de cărţi de joc
În mâinile unui scamator profesionist.
Le-am urmărit zborul de la început până la sfârşit,
" Acestea nu sunt nişte foi de hârtie, nu vedeţi că sunt zile,
Zilele şi zilele strânse
De-a lungul a şaptezeci de ani?
Şi de ce mă torturaţi cu aceste foi
Şi cu micile înscrieri pe care le conţin?"

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să fii dur
să nu pastrezi
amintiri de prisos
scripca greierelui mort
in pamant lutos
arunc-o
vin ere
care nu vor sti canta

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apropiaţi imaginea
până ce redeveniţi
un punct mort

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea zeului zburător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii...
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.

Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea.
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare.
Apoi
primul copil mare a ramas singur.
El a zis:

Al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare
Apoi,
primul copil mare a ramas singur
El a zis:
"eu ma trag din nimic
din nimicul cel care a adormit,
cel care a adormit si a visat
cifra zero"
Zicând acestea
a început sa se închine cifrei zero.
Apoi, dupa un timp,
de foame si-a mâncat
un picior.
Apoi si-a mâncat celalalt picior.
Dupa un timp si-a mâncat
mâna dreapta
apoi si-a mâncat mâna stânga.
La urma si-a mâncat
propria limba.

Dupa acestea nu a mai fost absolut nimic.
- De unde stii legenda asta
ma întreaba îngerul,
de unde o stii daca dupa aceea
nu a mai fost absolut nimic?
- Nici n-o stiu, i-am raspuns
nici macar n-o stiu
- Daca n-o stii, îmi zise îngerul
atunci, atunci de ce o spui?
- Nici n-o spus, i-am spus,
nici macar n-o spun.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine m-a ucis

Sunt deja un om mort – şi-asta pentru că
nu mi-am mestecat conştiincios hrana
şi-am băut mult prea mult whiskey şi rom, votcă şi gin,
bere şi urină mexicană îmbuteliate; beau câte-un galon,
calde şi mirositoare, şi-apoi le reciclez în sucul meu matinal,
înainte de-a mă aşeza să răhăţesc cărămizi fierbinţi de sushi
şi alge marine nedegerate-n în oala de porţelan a morţii,
acolo unde picăturile de sânge nu mint
şi vaporii de urină-s martorii bolilor fiecăruia.

Sunt deja un om mort,
doar ziua morţii rămâne singurul semn de întrebare....
De-aia nu mă aştept deloc să fiu acuzat de propria mea asasinare

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se-ntampla...

Aud picuri curgand,
Si lume-ncet mergand,
In negru imbracati,
Cu capurile aplecati,

Imi vad a mea mama,
Si nu-mi dau sama,
Ce se-ntampla,
De ce lumea-ncet umbla,

Imi vad neamurile,
Printre ele si surorile,
Si-al meu tata,
Tinand in mana o roata.

Dar eu nu sunt,
Pe cine duce la mormant,
De ce lumea nu ma aude,
De ce chipurile le sunt ude,

Eu nu apar,
Unde sunt, nu am habar.
Si vad ca se opreste,
Dar ceva ma uimeste...

Ma vad pe mine-n loc de mort,
Ce se-ntampla, eu nu mai suport,
Nu am cum sa fiu eu,
Dar de ce pe cruce e numele meu...

Si strig... Nu-nchideti capacul,
De ce-mi dati de poamana colacul.
De ce nu ma aude mama,
Eu nu-mi dau sama...

De ce plangi mama dupa mine,
Stau aici chiar langa tine,
Dar nu ma aude,
Nici nu ma vede,
Sunt mort si nu pot crede...

poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marlin: Sunt mort. Sunt mort, sunt mort, sunt mort, sunt mort, am murit, sunt mort.

replică din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de ce să te mai temi
când parcă le-ai încercat pe toate?
şi nici sticluţa de camfor
şi nici cruciuliţa din sân
nu mai dau dovadă
de linişte cu mâinile în poala
unei rochii largi de diftină.
viu sau mort
ai nevoie de Dumnezeu.
frica brurează icoanele.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii n-au cunoscut până acuma un zeu pe care să-l poată iubi, de aceea nu s-au iubit nici între ei şi de aici a izvorât nenorocirea lor, căci, aşa cum lumina vine de la soare, tot aşa şi fericirea izvorăşte din iubire.

Henryk Sienkiewicz în Quo vadis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!