Antipoem, mie, ție, lor
Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?
Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?
Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colț de paradis
în care visul
nu e interzis.
Știi vântul cum
picta cu serenade
și într-o mie una-înfiorate șoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?
Știi mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?
Știi? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar șansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidați
când El ne binecuvânta: Gustați!
Știți ori nu știți?
Prea renunțăm la noi
cu ochii-înlăcrimați
de ploi
cu arse mâini de dor
și dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!
Știți câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunțați plângând
la dreptul de-a iubi
și-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
și-n nedeslușit
Cu duioșie și-acceptare
(v)a citit?!
octombrie 2020
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să știi să plângi...
Să știi să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ți-e plină de iubire,
Și visele
Durează până-n zori.
Să știi sa râzi
Când viața te doboară,
Și neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ți gânduri
Și păreri de rău.
Să știi să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i firești.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să știi să plângi
Inseamnă să iubești.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai știi?
Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.
Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanțe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.
Mai știi fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Și îmi șopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiții totdeauna mor?
Mai știi scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai știi când s-au uscat petalele de crin?
Mai știi cum te-așteptam în nopțile târzii,
Știi când muream câte puțin în fiecare zi?
Mai știi când ne îmbrățișam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai știi povestea de iubire care m-a ucis?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă
Știi tu de ce vântul,
Când seara e-un zvon,
Pădurii-i dă cântul
Și-i ține ison?
Știi tu ce murmură
În vorba lui iar,
Când unda sa pură
Se duce-ntr-o doară?
Porumbul sălbatec
De ce ciripește,
Când stă singuratec
Și-n rouă trăiește?
Micuțo, știi oare
Când clopotul sună,
Ce spune spre soare
C-un ton fără strună?
Și de ce suspină
Zefirul pe lac?
Ce spun spre lumină
Îngerii, când tac?
Natura în șoapte
Adesea cuvântă,
În zi sau în noapte
Iubirea-n ea cântă!
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu știi din noaptea nopților
Dacă-ai știi la mine-n piept cum se gudură lumina
N-ai mai da vina pe sorți ori că razele-ar fi vina
Tainicei, capcană ție când în cale îi ieșiși,
Inimei, volbură plină de tăciunii mei nestinși
Dacă-ai știi, la mine-n piept suflul ia alte destine,
Se amestecă cu tine, dragoste în tot ce miști,
Mă supun la veacul tău, orizonturi clare, pline
De șoptirile-ți divine, faimei în care perșiști
Dacă-ai știi la mine-n piept câte frunze au rămas
Verde viu, când trebuia să le fie de-întomnare;
Și astăzi mai stau furtuni fără mâini și niciun glas
Nu mai vine, nu mai pleacă, îmi ești tu neînsingurare
Te îndeamnă pulberea-ți fină, esență a luminii
Să mă înșfaci cu zorii din forma suferindă;
Dacă mă lași acum, jur c-o să-i porți strai vinii
De a nu ști, în veci, câtă mi-e inima murindă.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Marlin: De unde știi că sunt pregătiți?
Crush: Ei bine, nu prea știi niciodată, dar când știu ei, știi și tu, știi?
replici din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan

Comentează! | Votează! | Copiază!
În viața de actor, cel mai mult înveți stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi și stângăciile, vezi și când actorul are aură. Ce înseamnă aură? Când nu mai știi de tine, nu mai știi cât timp a trecut, nici măcar nu mai știi ce ai făcut exact în tot timpul ăsta.
citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să știi 🌸
N-ai să știi
cât de mult înseamnă
o șoaptă
până când....
cu dragoste e așteptată
de un chip
care se lasă încetișor
pe un umăr plin de dor.
Nici un zâmbet
n-ai să știi
cât de puternic poate fi
până când..
fără cuvinte,
scrijelește jurăminte
pe un suflet fără soare
dar, cu-n zâmbet prinde culoare.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EȘTI...
Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simțit,
dorul mare, nesfârșit,
departe de cel iubit!
Știi, tu, cum e sa fii
departe, să-ți simți inima
cum pleznește în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire și nu a rămas
doar o simplă amintire?
Știi tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simți singur,
printre stele și șoapte,
și să-ți dorești o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când ești
îți dorești să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simți apăsarea
tristeții, în nopțile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Și nu cred că știi
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
De câte ori m-alungi
Printre idei și vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.
De câte ori mă vrei
În inimă și-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.
De câte ori mă strigi
În noapte să îți vin
De-atâtea ori înfigi
Cuțitul în destin.
De câte ori îmi vii
Pe buze și în tâmple
De-atâtea ori tu știi
Că tot o să se-ntâmple.
De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.
Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veșnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nici nu știi (odiseea ploilor de noapte)
Tu nici nu știi c-afară plouă
Și nici nu știi că mă iubești
Când noaptea, pe la ora două
Numai la mine te gândești.
Tu nici nu știi să joci prin ploaie
Ca paparudele, ca mine
Să te usuci la foc de paie
După ce ploaia pleacă, vine...
Tu nici nu știi cine sunt eu
Poet știut pe dinafară
Întreabă-L doar pe Dumnezeu
Din ploaia Lui de primăvară.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știi!
Mai știi cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.
Tu știi cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
și cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!
Noi știm ce dulce ne e suferința
când viața ne desparte uneori,
când inima tânjește de dorința
ce umple Infinitul de fiori!
Cu fluturi ne întrecem în finețea
simțirii ne-ntinate de lumesc,
când ne-amintim năvalnic tinerețea
ce ne-a păstrat în suflet TE IUBESC!
Nimeni n-ar îndrăzni, în veci, să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aștri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noștri-albaștri...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știi
Mai știi cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.
Tu știi cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
și cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!
Și știi ce dulce ne e suferința
când viața ne desparte uneori,
când inima tânjește de dorința
ce umple infinitul de fiori!
Noi știm că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aștri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noștri-albaștri...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ignoranța e de trei feluri: când nu știi nimic, când știi numai prostii și când știi ce nu trebuie.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doruri uscate
Tu știi că între noi trăiește enigma,
Când ochii ți-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-ntoarcem grăbiți, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.
Tu știi că în taină se-ncovoaie și gem
Corvoada de patimi flămânde și rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzărește blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?
Tu știi că arama-i din ruinele verii
Și pașii-i călește prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole și rochii?
Tu știi că foșnesc dureri vinovate
Și-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!
poezie de Aurel Petre (16 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doruri uscate
Tu știi că între noi trăiește enigma,
Când ochii ți-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-ntoarcem grăbiți, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.
Tu știi că în taină se-nconvoaie și gem
Corvoada de patimi flămânde și rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzărește blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?
Tu știi că arama-i din ruinele verii
Și pașii-i călește prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole și rochii?
Tu știi că foșnesc dureri vinovate
Și-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!
sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștept telefonul tău...
Mai sună-mă mai des te rog din când în când
Chiar de îmi ceri ceva, mai sună-mă oricând,
Dacă ai știi cum te întinzi în al meu gând,
Dacă ai știi că număr stelele visând.
Hai sună-mă și spune-mi cât ți-a fost de dor,
Fără să știi îmi chinui zilele de zor,
Hai sună-mă și am să vin la tine-n zbor
Călare pe seninul alb al unui nor.
Mai sună-mă, mai sună-mă, de multe ori,
Mai cheamă-mă să îți aduc brațe de flori
Și ține-mă să nu mai plec până în zori,
Păstrează-mă să nu mai suni când simți că mori,
Păzesc ore în șir tăcutul telefon,
Îl verific mereu să văd de are ton.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Metronom
Eu spun numai atâtica,
Celor care vor s-asculte:
Rău e când nu știi nimica,
Dar și rău când știi prea multe.
epigramă de George Caranfil din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.
Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.
Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.
Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.
Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.
Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.
Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.
Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.
Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Teamă
Mi-e teamă, știi?
Pașii greșiți șchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Și mi-e teamă
Să nu-ți strivesc chipul
Când pășesc...
Mi-e teamă, știi?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Și mi-e teamă
Să nu-ți uit parfumul
Când le strâng....
Mi-e teamă, știi?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Și mi-e teamă
Să nu-ți șterg urma
Când clipesc....
Mi-e teamă, știi?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanțe
Și mi-e teamă
Să nu-ți uit melodia
Când o gâtui...
Mi-e teamă, știi?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis și distanță pe margini
Și mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...
Mi-e teamă.
Știi?
poezie de Gabriela Chișcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământ
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Și-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrățișare...
Ce știi tu?
Eu știu...
Că sufletul ți-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Și vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absență...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simți cum trece timpul
În suflet și
Râzi rece,
Când clipele se pierd...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...
poezie de Gabriela Chișcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!