arc
octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătățite diluându-i umbra
lasă o pată aurie și nu-nțeleg
de unde vin tonuri de violet acolo și
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai știu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-și ia felii de libertate?!
octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelații nenumite
neputincios într-un fel
aștept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va ști
violet-auriul umbrei anume
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.