* * *

e frustrant să ştii
că nu vei avea cui să-i spui
cum ai şters tu zorii cu spirt
cum l-ai păstrat pe ieri
într-o pungă de răbdare

nici câte precauţii îţi faci
ca să apuci cu două degete
ziua care acoperă
ceva mai mortal decât însăşi moartea

în lumea supravieţuitoare
eroii vor umbla cu feţele acoperite
şi îi vor sechestra pe novici
ca să-şi încropească un public

memoriile scrise doar pentru tine
se răzvratesc şi devin predicţii
în viitor nu vom fi
dar ne vom perpetua prin greşeli

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirt

Ce are cineva să-i zică?
Îşi face veacul tot în birt,
Nu ştie, doar, când se ridică
De ce nu poate umbla... spirt.

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poţi doar să visezi la următorul pas sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri. Brodsky avea un crez preferat: "Fii bun! Fii bun cu tine, cu alţi oameni, cu tot ce faci! E o regulă a vieţii după care ar trebui să trăim. Nu-ţi pierde timpul! Fii interesant şi interesat!"

citat din Mikhail Baryshnikov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea

Priveşte-L în ochi pe Dumnezeul tău
şi spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl ciopleşti cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
şi pădurile ard.
E atât de cald
încât toţi oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-şi descopere în ei depresia
şi să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce creşte în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, eşti plin de tristeţi într-o lume în care nu poţi avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
şi i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă şi alte stele,
eşti captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te aşteaptă...
tu, să-L cauţi,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ceva ne schimbă
pe sub cămăşi de noapte
şi pe sub pijamale
se rupe uniforma
vechiului soldat
doar moartea ştie strategie
şi celelalte cateva
frici autocompuse
ceva ne schimbă
şi nici măcar nu mai suntem
înauntru

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper ca în anul care vine să faci greşeli. Pentru că, dacă faci greşeli, atunci faci lucruri noi, încerci lucruri noi, învăţând, trăind, împingându-ţi limitele, schimbându-te, schimbând lumea. Faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut înainte şi cel mai important, faci ceva.

citat din Neil Gaiman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te întâlneşti cu un prieten bun, pe care nu l-ai văzut de multă vreme. Te întreabă: "Ce mai faci?"; îl întrebi: "Ce mai faci?". Nu ştii nici tu ce să-i răspunzi. Taci, te bâlbâi, faci o glumă sau alta. O dată, de două ori, de trei ori. Încerci să sugrumi banalul, să lansezi un răspuns original, dar într-un sfârşit te dai bătut. Răspunzi că faci bine şi termini. Dacă se întâmplă să ai predominant o viaţă interioară, să nu ai o activitate de care să poţi vorbi, nu ştii ce să răspunzi, nu ştii cum să satisfaci curiozitatea bunului tău prieten. Faci feţe-feţe şi răspunzi ce-ţi vine mai repede pe limbă.

Arşavir Acterian în Jurnal (18 noiembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestire

Spui că am înnebunit.
Eu doar îţi prevestesc toamna,
Văd vârtejul de frunze de castan
Care ne împresoară,
Pe care tu te prefaci că nu-l vezi,
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Ieri ţi-am adunat nisip alb din plete,
Mă doare,
Te văd mereu la fel,
O vioară într-o clepsidră,
Doar prevestesc toamna.
Tu spui că-s nebun,
Ştii că eşti încă frumoasă
Că mă joci pe degete,
Dar totuşi vine toamna,
Iubeşte-mă dacă mai vrei,
Te joci cu mine,
Îţi stă bine,
Eu îţi prevestesc toamna.
Te uiţi la castani prin oglinzi,
Cuprinde-mă aşa cum ştii numai tu,
Ai braţele de marmură.
Mă încearcă anotimpul,
Timpul,
Cărarea asta rece,
Vârtejul de frunze care ne împresoară
Şi pe care tu te prefaci că nu-l vezi.
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Tu spui că sunt nebun,
Că prevestesc toamna,
Doamne,
Cât de frumoasă eşti!

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme primăvara

(pentru Raluca)

spune-mi, de ce nu mai simt
emoţiile în vene?
de ce mai demult, primăvara îmi trimitea
pulsari prin artere,
zburau forme de păsări prin
pătrarul lunii pline,
spune-mi ceva,
de ce nu mai simt dorinţa în pupile?

îţi mai vine să joci pe ritmuri neînţelese
cu aripi de salcie,
cu picioare de plumb?
poate eu, poate tu,
ne vom înfiripa din propria decadenţă,
din compromisul uitării
a păcatelor de ieri,
a plăcerilor stinse.

câte clipe, câţi ani,
ne vom preface că nu a fost
nici o moarte de îngeri,
nici o amară despărţire
sub negrii cireşi
sub icoane de fier?

îmi trimiţi o privire
prea verde pentru mine,
spui povestea veche
a marilor iubiri,
nu mai ştii să ai răbdare
în mijlocul codrului,
nu mai ştii să accepţi revenirea
abstractelor secunde,
alegoria de atunci a fost autentică
ca şi magnoliile fără frunze
din Rai,
nu eram decât noi
şi o primăvară devreme.

mai ţii minte
când căutam
naufragiaţi o iubire,
o epavă de lemn,
de lemn neînflorit,
preziceri albastre, tăcute din cer,
triste cuvinte mai curg
în suave licori
de neştire.

se preface ceva,
se preface amurgul,
se preface în sânge,

în lapte şi miere,
echinocţiul
pe chipul tău,
prea devreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de adio

Şi ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleştare,
Eu am fost clipei marele absent.

Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.

Mai sun şi-acum la numărul de-acasă,
Că aş mai vrea să-ţi spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Şi uit că te-ai mutat altundeva.

Doar tata ţi-a şoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aştepţi să mă auzi spunând adio,
Prea singură şi tristă în mormânt.

De ieri îmi eşti eternitate,
Stau pietrele cu braţele spre cer,
Încă aud un clopot ce mai bate,
Şi nu am cui iertare să-i mai cer.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceştia sunt cei mai răi duşmani, cu faţa veselă, dar cu inima rea, pe care nu ştii nici cum să-i apuci, nici cum să-i laşi.

citat din Caecus
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare consumator de energie pe termen lung? Starea de îngrijorare. Atât de obişnuiţi suntem cu ea, încât nici nu îi vedem rădăcinile. Este ledul aprins care consumă constant energie. Rezolvi una şi apare alta. Mintea va găsi permanent motive să îşi facă griji. E ca şi cum ai avea inundaţie în casă şi în loc să închizi robinetul, te apuci de şters apa. Sau ca şi cum ai aprinde lumina într-o cameră, dar tu te muţi în alta şi apoi te miri că vine factura prea mare. Tai frunzele, în loc să găseşti şi să scoţi rădăcina din pământ. Starea de îngrijorare ţi-a fost predată, ai învăţat-o, nu îţi aparţine. Priveşte atent şi vei vedea că e veche, iar tu nu faci altceva decât să o cari după tine.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există greşeli. Întâmplările pe care le atragi asupra ta, oricât de neplăcute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu să înveţi ceea ce trebuie să ştii. Fiecare pas pe care îl faci este necesar pentru ca tu să ajungi la ţelul pe care ţi l-ai propus.

Richard Bach în Îndrumar pentru Mesia - Învăţături pentru suflete avansate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, e 4 aprilie

azi îţi vorbesc despre
o zi de primăvară
când
toţi oamenii se împlinesc
ghioceii sunt mult mai ieftini
decât în anul în care ai plecat
mama şi-a înghiţit ultima lacrimă
spunând că
te-a visat în livada cu pruni
din spatele casei
dormeai sub prunul
care l-ai plantat
la naşterea mea
ai zis că
4 aprilie este ziua care
dă sens existenţei tale şi că
Dumnezeu te-a binecuvântat
nu ştiu cât de sincer
a fost cu tine
pentru că
ţi-a rupt din trunchi

ce să-ţi mai spun...

fotografia de pe noptiera
din camera de oaspeţi
am înrămat-o în lacrimi şi
va curge mereu înspre suflet
de-asupra fântânii
veghează soarele
are mult prea mult
sânge în priviri
şi pare trist şi flămând
să mai ştii că
în patul tău de două persoane
nu mai doarme nimeni

fără tine nu mai suntem noi

toate lucrurile sunt mici
întâmplător sau nu
Dumnezeu priveşte şi tace
acum eu sunt cel care trudeşte
prin casă
liniştea înspăimântă

din când în când
mă urc în pod şi privesc poarta
printre crăpăturile ţiglei
dar să ştii că
am lăsat-o întredeschisă
pentru ziua în care o să vii
să-mi spui
La mulţi ani!

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voştri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-şi caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negaţia ei
care-i necesitatea.

Hemoragia libertăţii inutile!...

Bronzul fără formă
nu va fi niciodată monument,
libertatea fără necesitate
nu va fi niciodată creaţie,
cred în libertate
dar nu cred în opoziţia
dintre libertate şi necesitate,
a fi liber nu e mai mult
decât a fi necesar,
a fi necesar nu e mai mult
decât a fi liber.

A fi necesar! Ce puţin, nu?
Dar ce mult,
dacă te simţi într-o zi
inutil
când tu te guduri pe ţărm
şi cineva se îneacă în apă,
cerându-ţi surd adevărul.
De ce eu? De ce tocmai mie?
De unde mă cunoaşte pe mine?
Să-şi cheme cunoscuţii,
rudele,
prietenii,
nu pe mine,
eu am nevoie de linişte,
vreau să mă odihnesc,
vreau să mă deconectez,
nu-i aşa,
nu cunosc, n-am văzut, n-am auzit.

... Şi omul se îneacă,
mai mult apăsat
de indiferenţa ta
decât tras în adânc de bulboane
astfel se îneacă el,
în vreme ce tu
teoretizezi
libertatea de a-l lăsa
liber
să se înece,
din moment ce nu tu
l-ai aruncat în apă.

Şi iată-te
în apă şi tu,
cerând ajutor,
ingrată e lumea,
oamenii au ajuns la indiferenţă,
fără nici o ruşine,
fără nici o remuşcare,
stau pe ţărm,
şi tu te îneci
şi îi strigi
şi ei îţi lasă libertatea
de a nu-ţi fi necesari,
dacă de atâtea ori
le-ai închis uşa-n nas
şi telefonul, când te-au rugat
întâmplător, ceva,
de ce să te tulbure acum,
când eşti liber să bei
toată apa lumii?

Bucură-te de libertate
naufragiul personal,
de ce să-i mai chemi,
de ce să-i mai învinovăţeşti,
ei fac cu tine
ceea ce şi tu faci cu ei,
îşi văd de treabă.
Nu-i treaba mea, nu-i treaba mea,
de ce să mă bag,
aşa a murit acum mulţi ani
un strălucit profesor de matematici,
într-o Craiovă indiferentă,
venea de la baia de aburi,
îi făcuseră frecţie la cap
şi a căzut pe stradă,
trecătorii - unii dintre ei elevi -
îl ocoleau, mirosea a spirt
şi lor li se părea că e beat
şi câţi nu au plâns apoi
aflând că l-ar fi putut salva
doar aplecându-i-se deasupra
cu puţină apă rece!

Indicii greşite, aşa şi pe dincolo,
toţi suntem hiperdeştepţi,
toţi ştim,
zvonuri şi colportaje,
nimic limpede
şi senzaţia bolnăvicioasă
că eşti liber
într-o seară
dumnezeiască
de pe lume.

Atunci, poţi comite crime,
atunci, poţi iubi mortal,
nici nu e mare deosebire
între iubire şi crimă,
iubeşti din toată lumea
o singură fiinţă,
omorând în sufletul tău
restul de cinci miliarde,
o seară de miracol,
în care ţi se pare
că eşti liber
să faci
numai ceea ce trebuie.

Astfel şi ei,
astfel şi eu,
omorâi o pădure întreagă
să-mi fac hârtie
pentru ca poemele mele
să ajungă la voi,
omorâi o mină de plumb
şi luai din viaţa semenilor mei,
tipografii de la "Casa Scânteii",
editorii de la "Cartea Românească"
şi muncitorii ceferişti
şi muncitorii de la fabrica de hârtie,
muncitorii forestieri,
ca să ajung până la voi,
astfel şi eu,
liber la masa mea de scris
dar nedoritor de libertate,
când e să-mi fac publică
libertatea de poet.

Sunt un om liber,
ceea ce scriu eu
ajunge până la voi.
Sunt un om liber,
poezia mea
are adresă,
are culoare,
are apartenenţă,
are personalitate juridică,
are miros,
are patrie,
are părinţi,
are defecte
şi are prin ce pădure
să ajungă la voi.

Câte nuiele m-au bătut în copilărie,
câte nuiele m-au bătut în tinereţe,
toate s-au prefăcut
în pădurea aceasta
care-mi este hârtie,
pentru poezia mea,
pentru libertatea de a vă fi poet.

Ceea ce ieri m-a durut
astăzi mă mângâie,
ceea ce m-a ars alaltăieri
astăzi mă oblojeşte,
pădurea-mi acoperă cu vuietul ei
rănile copilăriei şi ale adolescenţei,
supravieţuiesc rănilor mele
făcute cu nuiaua
şi tot pe nuia îmi transcriu
supravieţuirea
şi libertatea de a vă fi necesar.
Vă sunt necesar? Aveţi nevoie de mine?
E destul că, din când în când,
cade o pădure
în capcana hârtiei de scris?

Vă dau toată libertatea mea
pentru un semn de viaţă,
spuneţi-mi că vă mai sunt necesar,
nu mă lăsaţi singur, să înnebunesc
în libertatea cea mare
că n-aveţi nevoie de mine.

Vorbiţi-mi, scrieţi-mi, atenţionaţi-mă,
(Adresa mea este:
Adrian Păunescu, Bucureşti sectorul I,
strada Dionisie Lupu numărul 84)
dacă nu, să ştiţi că renunţ,
şi aşa sun unii care cred
că am scris prea mult,
arătaţi-mi adevărul, confirmaţi-mă,
infirmaţi-mă, dar auziţi-mă,
sunt un om liber,
adică nu pot trăi singur,
sunt un om liber,
adică am nevoie de ecou,
sunt un om liber,
adică
nu pot
fără voi,
nu pot,
credeţi-mă, sunt un om liber.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubire

ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
şi noi am continuat să ne amintim
ca şi cum alţii ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!

printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea ţurţurilor lichefiindu-şi înţelesul
sub apăsarea indiferenţei

! pervertiţi nămeţii se insinuau sub oase

măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-şi angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine

oameni înfăşuraţi în placente
trudeau să-şi apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr

ei mergeau cu feţe acoperite
asemenea nou-născuţilor
cu sensurile strangulate
în jurul identităţilor

apariţii SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ziua va rămâne fără înserare
sau nu se mai fabrica lumanari din acelea parfumate
care te sting, te afuma,
te strang de inima un pic,
atat cat sa spui buna seara,
atat cat sa spui nimic nu am uitat,
buna mea zi, buna mea noapte,
dar inserarea mea unde e?
putea fi perfect
dar lumânarea s-a stins
şi m-am trezit.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!