arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus repede

n-ai apucat să vezi
cum scriu litera a
sau
b, iar eu
uite, am venit cu fiul meu
aici
pentru ca el să nu se simtă singur
fără apărare
aşa sunt scriitorii (?!) seamănă
cu un copac - copacul
e nevoit să răzbată şi să trăiască
singur să lupte împotriva vântului
împotriva secetei
împotriva viermilor care-i rod rădăcinile
fiul meu e scriitor
şi e
neputincios, nu ştiu - o să devină copac (?!)
te-ai dus prea repede

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori vrei să fii singur. Vei merge într-un loc liniştit, într-un parc sau pe malul unui râu, şi te vei bucura de pacea interioară. Aceasta îţi indică că tu eşti în esenţă o încarnare a păcii supreme, că tu eşti singur şi prin aceasta identic cu Brahman.

citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de frumoasă e toamna aceasta

Cât de frumoasă e toamna aceasta
pe trotuare pe alei
în rondourile din parcuri
peste tot moartea se descopune la soare
frunze cenuşii făcute fărâme sub talpă
cu vântul purtându-le de colo-colo
ca pe bucăţi de suflete fără aripi
iluzii girate de antetele caselor de pariuri
ori de sloganuri de campanie
acoperind ca plasturii rănile lăsate
de pete de urină stătută
şi spuma câte unui scuipat imitând
mărgăritarele brumei
cât de frumoasă e toamna aceasta.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină

Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.

Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.

Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.

Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură frunză pe ram, un singur ram în copac, un singur copac în pădure, dar ce, asta e pădure, cu un singur copac?!

aforism de Mihail Mataringa (11 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Frunze îngălbenite zac,
atârnate-n într-un copac.
Au îngălbenit de tot,
Sperând la un antidot.

Frunze îngălbenite zac,
resemnate sub copac,
tremurând de frig şi vânt...
nu mai spun nici un cuvânt.

Frunze vechi abandonate,
uneori sunt simple şoapte,
zac sub pas de trecător,
şi foşnesc, se frâng şi dor.

Frunze ce-au văzut prea multe,
zac acum grămezi pierdute,
Sub copacii veştejiƫi,
se sărută... doi iubiƫi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria (în timp ce priveşte câmpia africană prin geamul avionului): Unde ne aflăm?
Melman: În San Diego. De data aceasta sunt patruzeci la sută sigur.
Marty: Cred că ne aflăm în Africa! Locul nostru de baştină! Îl avem în sânge, pot simţi acest lucru!
Alex: Nu, nu. Este ceva mai mult. Este un fel de déjà-vu... ca şi cum am mai fost o dată aici.

replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un moş într-un copac
Cu-o barbă bună de leac.
Doar că păsări fără şir
I-o smulgeau fir după fir,
Cuiburi să-şi facă-n copac.

limerick de Edward Lear din A Book of Nonsense
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

curaj (vezi şi vitejie)

Adevăratul curaj constă în a avea tăria de a rămâne singur şi aceasta înseamnă că înţelegeţi într-un mod perfect conştient faptul că sunteţi singur şi că nu poate fi altfel. Ori vă amăgiţi, ori trăiţi acest fapt.

definiţie celebră de Osho în Revoluţia interioară
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este oare aceasta năzuinţa tainică a oricărui bărbat şi a oricărei femei: de a găsi în tovarăşul său de viaţă, aceeaşi neschimbată icoană a liniştii, aceeaşi curgere lină a iubirii? Doar aceasta este dragostea firească - şi suferim ori de câte ori ne abatem câtuşi de puţin de la ea, ori de câte ori sentimentul nostru se schimbă.

I.A. Goncearov în Oblomov, Partea a doua (1953)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vagabond

Toamna are ceva-n comun cu sângele meu –
Anumite maniere, o stare, un anume clişeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ţinând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.

Frunzele roşii de-arţar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-îngheţate pe dealuri.

În Octombrie sângele ţiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist şi urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În după-amiaza lui 19 octombrie 1899, m-am urcat într-un cireş înalt şi, înarmat cu un fierăstrău pe care încă îl mai am, şi cu o secure, am început să tai crengile moarte din cireş. Era una dintre după-amiezile acele tăcute, pline de culoare de o frumuseţe pură pe care noi o avem în octombrie, în New England, şi în timp ce mă uitam în est spre câmpuri, mi-am imaginat ce minunat ar fi să fac un dispozitiv care ar avea chiar şi posibilitatea de a zbura pe Marte. Am fost un puşti diferit când am coborât din acel copac, pentru că atunci când am coborât, existenţa părea în sfârşit să aibă un scop.

citat clasic din Robert H. Goddard
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag. Ajungi până acolo încât să-i iubeşti servitorii din casă.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie e vremea când
copacii revelează
culori pe care le-au ascuns tot anul.

Oamenii au
şi ei
un octombrie al lor.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!