Ochiul cel mare

La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,

lumina-şi dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,

iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineţilor stelare
alunecând spre marea neodihnei
între ţărmuri nepăsătoare.

Gândurile capătă zimţi de os,
prind un zbor înalt, vertical
şi ajung din urmă nesfârşitul
mereu tânăr,

în acest triunghi de uimire
din care priveşte ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
şi vulgară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub steaua purităţii

Nu se va naşte
în cuvintele unui poem
cu imagini şi metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,

fluidă şi vâscoasă cum e viaţa,

Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârşitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.

Înţelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
şi creşte ca aluatul dospit
sub steaua purităţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu săruturi pe stâlpi

s-a urcat mai sus cu o treaptă decât steaua sa
aflată în carul mare
priveşte cu întregul albastru pământul sub paşi

se mişcă într-un timp al neîntoarcerii-n vis
în care porţile înfloresc în piatră săruturi
şi valsează cu sunete sub corzile întinse ale viorii

de dincolo de cuvinte se strigă cu metafore
pentru îmblânzirea sufletelor bolnave
şi întruparea lor în tot ce se înfiripă viaţa

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu se vede şi nu se simte

gândesc şi privirea-mi rămâne fixă
încep cu o căutare-n memorie
şi fac legături între cunoştiinţe

adaog ce ştiu şi ce vreau să ştiu
fac o sinteză din care să se nască
forma logică de recunoaştere
în care numerele şi semnele
capătă semnificaţii
de întrupare abstractă

dincolo de ele Dumnezeu
verifică
tainele creaţiei sale.

mă infiinţez în fiecare gând
pe cele exagerate nu le selectez
cu restul nu ştiu ce să fac
poate scapără undeva o idee
dar nu mă pierd în aşteptare
schimb mereu întrebările.

acum forţez necunoaşterea
până mai există
până îi sar cercurile strâmte
de pe rotundul împerfect.

găsesc că lumea nu e pe gustul meu
e prea închisă-n geometrii

am tăcerea pusă sub cupole
o explicaţie nu poate fi definitivă
ce nu se vede şi nu se simte
este totuşi la locul său ascuns
de unde trimite semnale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vede universul oval

A coborât din aer dar nu ştie ce face
îi simt pulsul cum bate.

Rămâne să-şi umple timpul cu clipe active
pe care vrea să le trăiască intens,
zilele îi schimbă gândurile nehotărâte
şi adună-n suflet bucuria de a trăi
în sublimul iubirii ce iradiază din trup
razele armoniei pe faţă.

Îşi apropie depărtarea,
vede prin ea universul oval
şi-l şlefuieşte cu dalta minţii ascuţite,
piatra o face vorbitoare,
se opreşte la ochi de zeitate
şi vede nesfârşitul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromele florilor coapte

Are-n faţă lumina şi-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l ştie cum se măsoară cu paşii
spre punctul năvalnic al vieţii.

Creşte din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.

Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foşnită tremură prin frunze
de-ţi mângâie faţa înroşită şi aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.

Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfeţe locul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mă-nchide între ziduri

Sub piele, nervii mei se scaldă-n lumină
cu subţirimi de simţire îţi pot măsura
înlănţuirea în care vrei să mă prinzi,
nu mă las folosit pe umerii tăi de floare
şi mă zbat să scap din pânza ţesută abil
ce mă înfăşoară mereu în straturi.

Îmi vine să strig în tăcerea care mă domină,
oraşul mă-nchide între ziduri
şi pune la porţi zăvoare ascunse,
tu mă priveşti de pe zidurile înalte
stând nevăzută ca o fantomă de ceară
ce mă priveşte cu o candoare
împietrind voinţa leului hăituit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul cu fantome

Umbra mea
o rană în lumina lunii
se plimbă în noapte,
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
şi ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură de piatră.
Priveşte cruciş liniile ferate,
în ambele părţi
şi adoarme încremenit
cu un giulgiu peste ochi.
Numai frigul se tulbură,
între noapte şi zi
şi umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinaţie.
Degeaba- l aştepţi
n-o să vină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea îmi flutură între pleoape chemări

Ea îmi flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

. |

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori e frumos

dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie să porneşti spre el
nici eu nu te îndemn

lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoaşterii
şi tot rămâne în urmă
ruptă de realitate

se deschid porţi închise cu zăvoare nevăzute
tot ce ştim se constată relativ
viaţa n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuţiei
şi ea se dobândeşte de la cei săraci cu duhul

uneori e frumos
fiecare îşi are steaua şi Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le aşează în suflet
şi odihneşte-n rugăciune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Pe malul apei caut nepăsarea,
Nepăsătoare trece viaţa mea,
La cap de drum indiferentă marea
Indiferent m-aşteaptă şi mă vrea.

Pe mal de apă cânt nepăsător
Şi-mi înţeleg această nepăsare
Doar el, ce-a fost indiferent izvor
Doar ea, ce-o fi nepăsătoare mare.

Apa şi valul, veşnic împreună
Indiferent ne curge şi ne sună.

poezie de Marius Robu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!