Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarăşi primăvara

Nu te obosi să-mi pui înserarea pe umeri
poate n-am crecut mare cât o zi,
drumul s-a oprit la popas în amiaza cuvântului
peste care trec norii cu ochii-n lacrimi
şi lasă-mă între trecut şi viitor
cu paşi rari să măsor umbra stejarului
sub care Dumnezeu îşi odihneşte gândurile.

Vine iarăşi primăvara păsărilor maiastre
cu flori regine ale culorilor
şi înserări învăluite în taina iubirii
pe pajiştile sufletului înţesat de ierburi
în care se ascund nopţile rămase de pază
pentru nebunii căzuţi orbi de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Umblu după inima ta
Şi fără somn ca o apă
Aştept revărsarea.
Întorc spre tine,
Spre ţărmurile neliniştite
Şuvoiul ce l-am oprit
Să-l arunc peste
Nisipurile mişcătoare.
Nu-mi spui nimic
Şi-ţi închipui că îngerii
Sunt blonzi...
Trecem necunoscuţi
Dar ţărmurile sunt lungi
Şi-n ape iată-ne iubitule
Îmbrăţişaţi...

poezie de Doina Cetea din Culorile începutului
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şi cuvinte

cântecul îşi frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe şi adaugă semnificaţii
împart pe măsuri ritmul
şi-l repetă

uşile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reţinut şi spus

se-nfăşoară-n lumina dătătoare de viaţă
din care îngerii curg prin aer
şi Dumnezeu
rămâne-n interiorul fiinţei
oglindă a sufletului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste praguri

Cum se ţes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrăţişată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec paşii tineri
şi uşile rămân adesea închise,
lumina se opreşte pe geamul ferestrelor.
Nopţile căzute pe acoperişurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
şi nu mai ştie de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat şi rarefiat
ca un peşte scos din apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele altora

De sub paşii picioarelor robuste
rămân urme care nu se şterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
ele nu ştiu cum se iubeşte cu inima
şi mereu sunt singure.

Nu mă dau bătut, lupt până la capăt,
în oraşul meu e destulă marfă,
dar nu intru în afaceri murdare.
Tu încerci să determini cine a ucis încrederea,
eu încerc să caut mişcarea sănătoasă
şi amândoi vrem să ne menţinem pe aceeaşi cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!