Romanţa nebunului

Vreţi să vă spun cine sunt eu?...
Un pod cu chip de curcubeu -
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!...

Cei mai mulţi -
Proştii -
Cred că sunt
Aureola unui sfânt...
Iar cei mai puţini -
Cei cuminţi -
Cei care nu se-ncred în sfinţi,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod -
Un rege mândru
Şi stupid -
A vrut să-l construiască-n vid...

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Căci a murit,
Lăsându-şi podul nesfârşit
Exact când reuşise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbaţi în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.

Şi totuşi, acest pod sunt eu -
Un pod cu chip de curcubeu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri (I)

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare.
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim în ploaie

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ţi scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.

Să ne iubim, iubito, în ploaie
Şi stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Şi ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege şi tu regină
Şi să trăim cu dragoste în el!

Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Şi iubirea noastră - un mister.

poezie de Vladimir Potlog (29 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cascadă

Căderea apei la cascadă
descrie un curcubeu.
O lume poate să-l vadă,
cel ce nu vede, sunt eu.

E uşor să vă daţi seama
că nu sunt legat la ochi.
Mi-l descrie însă mama:
"curcubeul e din stropi".

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa se-întâmplă cu cel care...

Grele sunt păcatele făcute la tinereţe.
Îţi îndoaie spatele când ajungi la bătrâneţe.
Confuz, fără discernământ şi cu chip schimonosit,
părăseşti acest pământ, pleci de unde ai venit.
Aşa se-întâmplă cu cel care, cartea vieţii n-o învaţă.
Când trăieşte la-întâmplare, moare pedepsit de viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de vară

Afară e cald şi bine,
Soarele e sus pe cer.
Oamenii sunt ca un roi de albine,
Pământul e ca un curcubeu.

Un curcubeu în mii de culori
Care a răsărit după ploaie
Şi a scos soarele de după nori
Şi a făcut lumea să fie mai vioaie.

Un vânt adie uşor legănând
Frunza de pe copaci.
Pământul e frumos...
Ca o grădină înflorită de maci.

E miez de vară,
Oamenii sunt fericiţi
Că e cald afară
Şi în suflet simt că sunt iubiţi.

poezie de Vladimir Potlog (12 iulie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu ...

Din stropi de ploi şi raze blonde
Şi din lumini de nepătruns,
Un curcubeu cu forme ronde
Până pe pajişte-a ajuns.
Un pod din picuri şi culoare
Stă răstignit pe cer senin.
Cine îl construise oare?!
Era zidit din ploi şi soare?!
Cine-l vopsise-n graba mare?!
Astfel de întrebări îmi vin...
Dar nici n-am apucat prea bine
Să caut la-ntrebări răspuns,
Că podul meu, numai ruine,
În nori de spumă s-a ascuns.
Chiar ţi-aş fi dat o întâlnire,
Iubita mea cu ochi căprui,
Dar podul meu e-o nălucire-
Mai ia-l acum de unde nu-i!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip de curcubeu

am înghiţit culorile de curcubeu
sunt pe rând albastru şi portocaliu
roşu şi verde aşa mă vreau mereu
ca un arlechin vesel şi hazliu.

mă scufund progresiv în fiinţă
unde se zămisleşte universul meu
unde cunoaşterea e artă şi ştiinţă
unde e prezentă lumea lui Dumnezeu.

vibrez şi ard intens ca focul sacru
scurtând distanţa dintre mine şi soare
prin contemplări lucide mă consacru
fiecare slovă e-o petală de floare.

Logosul din mine derivă din iubire
angelice lumini îmi râd în privire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de sfânt...

catren de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim la nesfârşit...

Te presimt ca un miracol,
Îmi râzi în gând, îmi vii în vis,
Îmi spui că fericirea-n doi
E starea care ne-a cuprins.

Presari săruturi peste flori,
Pe facebook mi le pui, iubire,
Mă însoţeşti oriunde merg,
Eşti armonie şi mărire.

Eu sunt izvor şi-ţi sunt speranţă,
Un curcubeu de reflectare,
Mai bine-ar fi să fim un zbor
Rotit în cer de-o sărutare.

Să ne schiţăm pe-o stea popas,
O contopire pentru-o clipă,
Să ne iubim la nesfârşit
Iluminând fără risipă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru un necredincios

Hai, vino!...
Vino mai curând, să vezi
Minunea-n care numai tu nu crezi,
Să vezi cum cerul vesel se coboară
Şi muntele-ncruntat cum se ridică,
Să prindă cea din urmă zi de vară
Cu cel din urmă zbor de rândunică...

Hai, vino!...
Vino mai curând, s-asculţi
Nemulţumirea celor mici şi mulţi,
Că vara n-a ţinut decât trei luni,
Şi-n viaţa unui an trei luni nu sunt
Decât exact trei străchini de pământ
Cu hrană pentru nouă guri de căpcăuni!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să-nveţi
Secretul măscăricilor-poeţi...
Să-nveţi să mori când nu ştii să trăieşti
Şi să trăieşti abia după ce mori,
Iar după moartea ta să te-ntregeşti
Cu restul celorlalţi nemuritori!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să simţi
Cum sună-o ploaie din monezi cu zimţi
În punga goală-a unui biet ateu...
Şi, travestit în cel ce-ai vrut să fii,
Să-l poţi cinsti, cu-o halbă, pe bunul Dumnezeu!...
Hai, vino!...
Vino mai curând...
Nu vii?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXIV, nr. 9-12 (septembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu lunar

Un vânt suav de primăvară
Şi-un tainic răsărit de Lună
Face ca cerul să tresară
Şi noaptea să i se supună.

E linişte în crengi şi-n vise
Şi-un curcubeu seducător
Porni spre Luna ce-l oprise
În jurul ei, fermecător.

-Tu, legământ frumos şi sfânt
Făcut de Însuşi Dumnezeu,
Fii mie acoperământ
Şi mă-mpresoară tot mereu.

Frumos, rotund, multicolor,
Ca să se minuneze Omul.
Să fiu regina nopţilor.
Te rog, fă-o pe gentilomul!

Şi se opri la ruga ei,
Şi-o-nvălui cu drag şi dor:
-În noaptea asta de mă vrei
Voi fi pe cer al tău decor.

În braţe te cuprind şi strig
Oh, Luna mea cea minunată
De vânt, de ploaie şi de frig,
Tu astăzi vei fi apărată.

Ce minunată simbioză
Natura cea miraculoasă
Vie metamorfoză
Grozavă şi spectaculoasă.

Eşti o pictură-ncântătoare
Penel divin şi talentat
Tablou în prag de sărbătoare
De Dumnezeu atent pictat.

Şi-un halo magic se formează
De pe pământ să-l tot admiri
În jurul Lunii stă de pază
Precum în Univers, doi miri.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament scris cu curcubeu

Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să ştiu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuşi... mult mai mult o să fiu...

Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuş pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt

Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie

In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine

Ce îngheată în cruzi spini
Adânci cât un abis, haini
Ca o haită mare de demoni
Ce par de-i vezi ingeri minioni...

Căci de-mi rămâne condeiul
Nu contează unde e bordeiul...
In vidul rece ori purgatoriul!
De am cu mine cu ce scrie versul

Pot arde in smoală de mercur
Voi înmuia condeiul chiar în el
Să scriu legat în orice fel
Ce e minciună şi adevăr

De-ar fi chiar acolo-n paradis
Masca nu o suport ca derviş
Să acopere un chip prefăcut
Pentru un fir de praf de lut

Din care am fost plămădiţi
Despicaţi să învătăm aici
Să ne simţim iar iubiţi
Contopindu-ne senini, smeriţi

In ceea de cer am fost sortiţi
Intr-o lacrimă pură de rouă...
Să ne dea trup de curcubeu nouă
De intuneric în veci să nu fim robiţi.

Şi deci, să nu mă plângeti
Eu voi curcubeu pe ăst cer
Din lacrima tuşului mercur
Sub trupul meu să râdeţi

Eu demonul ronin lumii
Ce a învăţat a iubii
In intunericul rece de aici
Mai rece decât toate ce vor fi...

Şi când mă veţi vedea din nori
Apărând cu sunet de culori
La mine să nu vă gânditi
Atât vă rog,"Să vă iubiţi"

Căci ea doar ea, iubirea
E omului în veci menirea
Să-şi simtă, sărute nemurirea
Să-i ucidă timpului preamărirea

Lâsând deoparte judecata,
gândirea, rasisimul, ura...
războiul aurului tevatura...
căci vor rămâne-n lumea asta...

De unde voi pleca acuş şi eu
Devenind dintr-o lacrimă de cerneală
Ce mi-am dorit mereu, mereu!
Pe cer un curcubeu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de iarbă zeu, fiu de curcubeu

- Bună dimineaţa, ploaie grea!
N-ai văzut-o-n cer pe mama mea,
Cu ochi negri ca de catifea,
Cu păr alb, ascuns după vopsea?

- Bună dimineaţa, fir uşor!
Mama ta iubeşte negrul nor
De la care tocmai mă cobor,
Vis încărunţind multicolor.

Mama ta doreşte să-nverzească,
Sângerândă să te zămislească,
Dintr-un lapte alb să te hrănească,
Sub un ochi albastru să te crească.

Vorbele-i ţi le transmit chiar eu:
Iartă-mă că-s albă, fiul meu,
Fi-vei firelor de iarbă zeu,
Tatăl tău va fi un curcubeu!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa arată că acei care sunt cei mai tulburaţi de pasiunile lor nu sunt acei care le cunosc cel mai bine şi că ele sunt din acele percepţii pe care strânsa legătură care există între suflet şi corp le face confuze şi obscure.. Ele se pot numi şi sentimente, deoarece sunt primite în suflet în acelaşi fel ca obiectele simţurilor exterioare şi nu sunt cunoascute de el în alt mod. Dar ele se pot numi şi mai bine emoţii ale sufletului, nu numai pentru că acest nume poate fi atribuit tuturor schimbărilor care se petrec în el, adică tuturor diferitelor gânduri care îi vin, ci în special pentru că, din toate felurile de gânduri pe care le poate avea, nu există altele care să-l tulbure şi să-l mişte atât de puternic ca aceste pasiuni.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi la luptă

Când toate drumurile ţi se-nchid,
Ieşi la luptă.
Când eşti pus cu spatele la zid,
Ieşi la luptă.

Sunt unele lucruri care ne plac,
Rele sau bune – tot un drac,
Dar pe omul prost nu poţi să-l sperii,
(Repet, pe el nu poţi să-l intimidezi şi nici să-l sperii)
E Regele tuturor, domnia lui e neîntreruptă.
(Ieşi la luptă.)

Când suspini pus la pământ, scos din joc,
Ieşi la luptă;
Când eşti împins în şanţ, lovit de nenoroc,
Ieşi la luptă.

Sunt unele lucruri care ne plac,
Rele sau bune – tot un drac,
Dar pe omul prost nu poţi să-l sperii,
(Repet, pe el nu poţi să-l intimidezi şi nici să-l sperii)
E Regele tuturor, domnia lui e neîntreruptă.
(Ieşi la luptă.)

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!