Ce-aş vrea...

Aş vrea să scriu o poezie chiar dacă muza mi-e plecată,
o dau aşa... pe fantezie... şi-o fac să fie deocheată.

Cine-o citi să-şi facă cruce şi tare să se minuneze,
o poezie la răscruce cu versuri care să mimeze.

Cu ce să-ncep? Ce e mai bine? Se-nvolbură idei în ţeastă,
iar plăsmuirea se-ntreţine scriind cuvinte şnur pe tastă.

Puţin piper îi pun şi sare să simtă omul când o gustă
că sunt în viaţă clipe-amare şi fantezii ca de mangustă.

Nu desluşesc idei să pice sau armonii să mă apese,
doar vagi impresii ce se zice că stau ca oaspeţii la mese.

Le dau frâu liber să se-aşeze, loc potrivit să îşi găsească,
doar noutăţi să promoveze şi-n consonanţă să rostească.

Sunt gânduri de prietenie, de omenie, voie bună
şi fără stereotipie le-aşez în vers să meargă strună.

Sunt greu de prins gânduri pribege când nu li s-a-mplinit sorocul,
cu prisosinţă ai ce-alege să-ţi legi de harul lor norocul.

Mă copleşeşte insistenţa, ne-ngemănăm arcuş pe coardă,
şi jur că-i voi păstra cadenţa dând foc viorilor să ardă!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare semantică

Mă caută un gând simbol
ascuns într-un cotlon zbanghiu,
se zbenguie, îmi dă târcol,
stingând scânteia lui târziu.

Eu, stând la pândă, vreau să-l prind
din tărtăcuţă să-i scot sensul,
oblonul tainic să-i deschid
să iau doar ritmul, rima, versul.

E greu de prins un gând pribeag
când nu i s-a-mplinit sorocul,
statornicia-l dă-n vileag
şi-mi leg de harul lui norocul.

De insistenţă copleşiţi
ne-ngemănăm arcuş pe coardă,
cu vrăji de vise-nmuguriţi
dăm foc viorilor să ardă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş vrea...

Aş vrea să-ţi fac o poezie,
Deşi consider că-i târziu,
S-o dăm mereu pe fantezie,
Să n-avem sufletul pustiu.

Compun ca să te-nveselească,
Şi fericită să fii azi,
Cel care-ar vrea să te iubească
Are grai blând şi ochii calzi.

Eşti bun şi tandru şi glumeţ,
Mi-ai dăruit doar bucurii,
Tu eşti prietenul isteţ
Ce mă fereşte de furii.

Nu mă refuzi tu niciodată,
De-ţi cer ceva, îmi dăruieşti,
Prietenia n-are pată,
Veşnic cu ea să dăinuieşti.

Iubeşte-mă aşa cum sunt,
Nu aştepta să fiu altfel,
Chiar dacă părul mi-e cărunt,
Cu mine să nu fii rebel!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Hofigal

Aş vrea să scriu o poezie,
La Hofigal găsesc doar leacuri,
Studiu solid, nu fantezie,
De sănătate... fără fleacuri!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stau în umbră

Eu stau la umbra munţilor din Oz şi nu mi-e teamă,
Că în oraşul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Şi-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.

Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.

Şi de mi-s dimineţile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oţeţită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Şi mă ucid

Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în ţările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măşti, să se răzbune
Şi îmi îmbracă versu-n praf şi în moloz.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Trăiesc cu tine tot mereu,
nu ştiu eşti tu sau, poate, eu,
mă regăsesc în tot ce faci,
din ce în ce mai mult îmi placi,
tandreţea ta este a mea,
ne-împreunează dragostea,
desenul tău, desenul meu,
culorile din curcubeu,
eşti muzică, ton şi acord,
zi singură-n al vieţii bord,
când inima îmi e prea grea,
tu, sigur, mi-o poţi alina,
când eu sunt versul, ritmul, rima,
tu eşti respectul meu şi stima
ne-ngemănăm, arcuş pe coardă,
dăm foc viorilor să ardă,
că vei trăi mereu în mine
cu tot ce-i rău, cu tot ce-i bine,
în orice zi, în orice ceas,
povestea noastră are glas,
în lumea mea, în lumea ta
putem eroarea îndrepta,
când tu renunţi, eu îţi accept
o judecată pe nedrept,
de ninge, plouă, bate vânt
noi doi avem un legământ,
păstrăm căldura, ne iubim,
doar de duşmani să ne ferim,
chiar de sunt bun, sau, poate, rău,
doar drumul meu e drumul tău,
te-am căutat, m-ai căutat,
dar nicidecum n-am fost plecat,
aş fi pierdut de n-aş avea
cu cine savura cafea,
singurătate – nu rezist,
ne completăm vesel sau trist,
ne-asemănăm, după cum vezi,
ca doi meri plantaţi în livezi
când soarele le scaldă faţa,
le dă şi rodul, le dă viaţa.
În fine, ştiu de ce exist,
te preţuiesc drept ametist,
pe aripi de zefir mă porţi,
mă leagănă-ai izbânzii sorţi,
mi-ai dat şi cheia cerului
să descui poarta soarelui.
Doar astfel existăm mereu
că eu sunt tu şi tu eşti eu!
Când drumul se va termina
lumina mea, lumina ta
pe celălalt va aştepta
să ţină-aprinsă candela.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu cine-a zis cândva,
la necaz sau pus pe sfadă,
că, în poezia mea,
eu fac prea multă bravadă.
Necinstindu-mi poezia,
a trecut la ofensivă,
mântuindu-şi fantezia
într-o dulce invectivă.
Iar cuvântul cu pricina,
ce nu i-a plăcut deloc
a fost "smurd", bată-l-ar vina,
că mi-a adus nenoroc!
E cuvânt pretenţios,
n-are loc în poezie,
că îl vreau licenţios
în ţeasta cu fantezie.
Că-i păcat de-al meu talent
dacă-l cheltui pe "banale",
mai bine fac "tratament"
vorbelor cam "triumfale".
De cuvinte "spurcăciuni"
să îmi ţin departe muza
că se arde în tăciuni
dacă-mi trag pe "turtă" spuza.
Şi mai bine fac un troc
cu "pretinsa-mi" fantezie
şi să nu mai scriu deloc
nici măcar vreo poezie.
Eu invit acest "amic"
la o cafea şi o bere
şi-om vorbi despre "nimic"
sau ce viaţa ne va cere.
Dacă nu e mulţumit
după controversa noastră,
jur că "pana" mi-o trimit
dincolo de marea-albastră.
Într-o sticlă o să zac
aşteptând vreo "fantezie"
când vreun marinar posac
s-o gândi la poezie
şi va scrie, peste veac,
ce n-am mai putut eu scrie,
de pe-acum îi fac colac
de salvare şi mânie!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Azi sunt mai mult cu înc-o poezie
Şi mai puţin cu-o zi din viaţa mea,
În timp ce sub călcâie mă zdrobea
Slujeam iubirii doar pe veresie.

Destinul nu-i decât o sforărie,
Sforarul, doar un ins ce urgisea,
Azi sunt mai mult cu înc-o poezie
Şi mai puţin cu-o zi din viaţa mea.

Stau versurile mele mărturie
Că nu pun sufletului feregea,
-L-am stăvilit când se ticăloşea-
Şi că trăieşte azi sub amnistie.

Azi sunt mai mult cu înc-o poezie.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iubirii

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Petale înflorite peste tot
Roua cuvintelor în psalmi
Scumpă adiere de clopot
Sună peste, peste ani!...

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Gânduri se topesc în labirint
Destrămare unică-n suferinţă
Lacăte-n ispite, fluiditate, alint
La preţul de ortodoxă credinţă!

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Frumuseţea se pierde-n efemer
False călăuze tind să spună
IUBIREA adevărată există doar în cer,
Dar în sărut... lacrima-i mai bună?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

m-am hotărât
aşa dintr-odată
să scriu din capul meu
căci muza
este puţin plecată
şi uite că
am şi scuza
folosirii limbajului poetic
adică
tot ce-ţi debitează ce n-ai
e poezie
n-am nici punctuaţie
că nu se poartă
din aceleaşi motive ca
rima
piciorul metric
gramatica
şi alte amănunte
am şi idei ca
de exemplu
căderea unei lacrimi de vers
pe muchia unui topor
pervertit
din petala coropopilcăniţei.
ups am pus punct

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi prietenie

Un prieten m-a întrebat
În urmă cu vreo doi ani,
Versuri dacă-am publicat.
I-am răspuns că nu am bani.

Când a aflat că sunt sărac,
A uitat de poezie.
I-au intrat zilele-n sac.
Adio, prietenie!

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul inspiraţiei

Am pierdut din resurse,
Îmi caut inspiraţia după surse,
Fragmentez vidul, să am ce scrie,
Totul mi-e în jur pustiu,
Oază de melancolie.
Îmi aştept muza, precum o fată Morgana
Mă cheamă-n jocul ei, să-i port năframa.
Un dulce miraj, o halucinaţie,
Când secetă, când rod bun sau inundaţie.
Mi-e sete de cuvinte,
Dar gust doar din toropeala de gânduri,
Mă amăgesc cu o imagine lină,
M-arunc să pescuiesc idei, din apa prea puţină.
Din avântul meu, rămâne doar nisip purtat de vânt,
Condeiul mi-e uscat, prăfuit de-un gând.
Înlătur praful. Încep, din nou, aşterne,
Dar vorbele-mi sunt răscolite de vreme.
Mi le poartă, ca într-o tornadă,
Pentru ca, apoi, să mi le arunce,
drept în faţă.
Se scurg anii, precum nisipul printre degete,
E o circumstanţă de viaţă, nu o alegere.
Îmi suflu pe gânduri, cad în genunchi,
Mă agăţ de cuvânt, mă ridic prin mâini.
M-ai doborât prin cuvinte,
Dar îmi ştiu locul dinainte,
Înaintez prin furtuni de nisip,
Îmi frânează paşii, dar
Scrisul îmi e cale şi inspiraţie pe portativ.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamna mea frumoasă...

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât, numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.

Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.

Din viaţa mea, preaplină de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.

... Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când întâlnesc privirile-i ardente,
spre fericirea mea, ca prin minune,
curaj, idei, cuvânt, înţelepciune,
intenţii, gânduri, pană, sentimente

sau pier, sau, copleşite, sunt mai lente
şi-o mută năucire mă supune,
dintr-un respect pe care îl impune
privirii mele-atâta de atente.

Destul! Fatal, divina lui făptură
întru atâta sufletul mi-l fură,
încât n-am vlagă să îngaim cuvinte.

Urmări miraculoase de iubire!
Cum poate-o frumuseţe şi-o uimire
să-ţi dea viaţă şi să-ţi ia din minte?!

sonet de Gaspara Stampa, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pam-pam

Sunt umbra micii bucurii
şi a durerilor intense,
sunt tot ce-am fost şi nu voi fi
cu preţul vrunei recompense.

Sunt boare unui vis pierdut
ne'nsufleţit de cutezanţe
da's tot ce-am vrut şi am făcut
fără lacune şi uzanţe.

Sunt amintirea unui dor
ce-a prins contur pe o iubire
sunt coastă-abruptă, sunt ponor,
sunt ploaia fără păgubire.

Sunt nerostiri într-un surâs
ce nu-ţi va spune niciodată
dacă sub el am râs sau plâns,
sau amândouă deodată.

Sunt uneori, ahhh, cum mai sunt
sub o migrenă sufletească
când leacu-i amănunt mărunt:
îmbrăţişarea omenească.

Dar cine-s eu să spun ce sunt
când mintea mea patine poartă
pe gheaţa părului cărunt
doar valsul gândului mi-e soartă.

Nu mai scriu versuri... sau mai scriu?
cine mă simte, nu mai spună,
mi-e-atât de bine în pustiu
tăcută, tristă şi... nebună...

24.02.2022

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când am

Din când în când am idei fericite,
Idei devenite brusc fericite – laolaltă cu alte idei
Şi cuvinte printre care ele se mişcă liber, natural...

După ce scriu, citesc...
Ce m-a făcut să scriu asta?
Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?
De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aş fi putut spune eu...
Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul şi călimara
Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înşirat aici?

poezie clasică de Fernando Pessoa din volumul de versuri Poeziile lui Álvaro de Campos (1934), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!