
Nu știu
Nu știu cine-a zis cândva,
la necaz sau pus pe sfadă,
că, în poezia mea,
eu fac prea multă bravadă.
Necinstindu-mi poezia,
a trecut la ofensivă,
mântuindu-și fantezia
într-o dulce invectivă.
Iar cuvântul cu pricina,
ce nu i-a plăcut deloc
a fost "smurd", bată-l-ar vina,
că mi-a adus nenoroc!
E cuvânt pretențios,
n-are loc în poezie,
că îl vreau licențios
în țeasta cu fantezie.
Că-i păcat de-al meu talent
dacă-l cheltui pe "banale",
mai bine fac "tratament"
vorbelor cam "triumfale".
De cuvinte "spurcăciuni"
să îmi țin departe muza
că se arde în tăciuni
dacă-mi trag pe "turtă" spuza.
Și mai bine fac un troc
cu "pretinsa-mi" fantezie
și să nu mai scriu deloc
nici măcar vreo poezie.
Eu invit acest "amic"
la o cafea și o bere
și-om vorbi despre "nimic"
sau ce viața ne va cere.
Dacă nu e mulțumit
după controversa noastră,
jur că "pana" mi-o trimit
dincolo de marea-albastră.
Într-o sticlă o să zac
așteptând vreo "fantezie"
când vreun marinar posac
s-o gândi la poezie
și va scrie, peste veac,
ce n-am mai putut eu scrie,
de pe-acum îi fac colac
de salvare și mânie!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre poezie
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre talent
- poezii despre salvare
Citate similare
Poezia la sate
Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orișicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!
Cînd aș sta să scriu mai bine,
Și am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-așa:
"Domnișorule, poftește,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg și cînd re-ntors, firește,
Nu mai știu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Cînd ușoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Și eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un vițel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Și mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Și cînd iar mă pun la masă,
Și a scrie începui:
Iată-o cloșcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Și-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloșca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre versuri, poezii despre sat, poezii despre porci, poezii despre noroc sau poezii despre idei

Poezia și iubirea
Dacă ce trăiesc este doar vis,
Te rog visează lângă mine acest vis.
Dacă iubirea mea este doar inchipuire,
Întra și tu în această inchipuire.
Dacă totul e doar fantezie,
Bucură-te de această fantezie.
Privește, zâmbește și printre rânduri poezia mi-o citește,
Apoi, de nu vrei, nu pe mine mă iubește,
Doar Visul, Închipuirea, Fantezia, Bucuria
Pe care le ascunde în poezie, Iubirea...
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre zâmbet, poezii despre lectură sau poezii despre bucurie

Rondelul poetului sărac...
Deși Domnul ți-a dat harul
De a scrie poezie,
Șanse-ai una la o mie
De nu ți-e plin buzunarul.
Va rămâne doar amarul
Din celesta-ți fantezie
Deși Domnul ti-a dat harul
De a scrie poezie...
Zâmbind cu ipocrizie
Critici vor veni cu carul
Și vor da-n tine cu parul
Vorbelor care sfâșie
Deși Domnul ți-a dat harul.
De a scrie poezie...
rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre fățărnicie

De ce?
De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce destul de probabil s-a mai scris?
Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.
Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers și să mi-l confunde unii cu o cugetare?
Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre epigrame sau poezii despre artă
Picături de poezie
Picături de poezie
Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu știe nici ramul,
nici codrul nu știe
în freamăt și-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.
Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
crește, se ofilește,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
și nu mai plouă.
Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu știe
care-a facut-o ca pe noi din iubire
și din dor de poezie.
Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum și-ar scrie poezia?
Nu știe nici Maica Preacurată Maria,
nu știe nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreț,
nu știu nici oștenii romani
care fac de pază
și se-ncălzesc la foc.
Știu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care și ani mai cad
picături de poezie.
Inviato dall'app Tiscali Mail.
poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- poezii despre mâini
- poezii despre mail
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Noul ghid pentru poezie
1
Dacă un om înțelege o poezie,
va avea necazuri.
2
Dacă un om trăiește cu o poezie,
va muri singur.
3
Dacă un om trăiește cu două poezii,
o va înșela pe una.
4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puțin.
5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puțin.
6
Dacă un om poartă coroană pe cap când scrie,
acest lucru va fi aflat de toată lumea.
7
Dacă un om nu poartă coroană pe cap când scrie,
nu va dezamăgi pe nimeni, ci numai pe sine.
8
Dacă un om este supărat pe o poezie,
va fi disprețuit de oameni.
9
Dacă un om continuă să fie supărat pe acea poezie,
va fi disprețuit de femei.
10
Dacă un om acuză public poezia,
în pantofii lui va curge urină.
11
Dacă un om renunță la poezie pentru putere,
va avea și mai multă putere.
12
Dacă un om își laudă poeziile,
va fi iubit de toți proștii.
13
Dacă un om își laudă poeziile și iubește proștii,
va înceta pentru totdeauna să scrie.
14
Dacă un om tânjește să fie preamărit pentru poeziile lui,
va ajunge șacal în lumina lunii.
15
Dacă un om scrie o poezie și laudă poezia unui prieten,
va avea o amantă frumoasă.
16
Dacă un om scrie o poezie și laudă excesiv poezia unui prieten,
va pierde amanta.
17
Dacă un om își însușește poezia altuia,
i se va dubla mărimea inimii.
18
Dacă un om își lasă poezia în pielea goală,
se va teme de moarte.
19
Dacă un om se teme de moarte,
va fi salvat de poeziile lui.
20
Dacă un om nu se teme de moarte,
el va putea sau nu fi salvat de poeziile lui.
21
Dacă un om termină de scris o poezie,
se va scălda în siajul vid al patimei sale
și va fi sărutat de coli albe de hârtie.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre hârtie, poezii despre amantă, poezii despre încălțăminte sau poezii despre sărut

E ușor a scrie versuri...
V-o spun, fără bășcălie:
E-un talent, și-asta pe bune,
Cine versuri poate scrie
Când nimic nu are-a spune!
De vreo lună și jumate,
Nici o strofă chiar n-am scris,
Rime am, și pix, de toate,
Ce nu am... nimic de zis,
Însă azi, veni de sus
Parcă o hemoragie
De catrene ce le-am pus
Într-o mică poezie;
Acum, de rimat, rima
Poezia mea vioaie,
Însă mama de-o citea
Nu scăpam fără bătaie,
Dar ce-am zis, că la derută
S-o tromit la un ziar,
Curios cam câți la sută
Mă vor înjura măcar,
Ori să-mi spună cel puțin
Să mă las, nene, de scris,
Plini de draci și de venin
Că-n poem nimic n-am zis;
Iată dar c-am fost șocat,
Versurile mele-apoase,
Criticii le-au comentat,
Parcă se înviorase:
Ce metafore, culoare,
Ce imagini paralele,
Ce condei, ce-ndemânare,
(Și-asta pusă-n ghilimele)
Ce aprecieri, ce stimă,
Viața-mi devenise roză,
Una mi-a cerut, sublimă,
Să-i trimit chiar și o poză,
Fi'ndcă, fără modestie,
E-un talent, și-asta pe bune,
Cine poate versuri scrie
Când nimic nu are-a spune!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roz, poezii despre modestie, poezii despre metafore sau poezii despre mamă

Vreau să scriu o poezie
Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.
Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Așa de repede trece!
Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingășie
Când suntem în doi!
Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.
Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuței mele.
poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre frunze, poezii despre copaci sau poezii despre Soare
O poezie
O poezie e un cânt al iubirii
Un vis, o speranță, un dor
O taină a desăvârșirii
Talentului de creator.
O poezie e lacrimă-n cer
E rugăciune și sfântă chemare
Prin lume un vechi mesager
Miracol și rază de soare.
O poezie e serviciu divin
Un necontenit legământ
E liturghie și stih și suspin
Adus din înalt pe pământ.
O poezie e-o ușă spre Rai
Magie, mister, gingășie
Binecuvântat, dulce grai,
Legendă și duioșie.
O poezie e filă de viață
În suflet o desfătare
O lecție care se-nvață
Minune și încântare.
O poezie e vioară din aur
Un sonet, un palid mister
O formă suavă-ntr-un abur
Putere ascunsă-n eter.
Lumini în vremuri cumplite,
Scânteieri, dar și fantezie
Emoții ascunse-n cuvinte
Toate astea-s o poezie.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vioară, poezii despre suflet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau lecții de engleză
Este mai presus de orice îndoială că a scrie poezie este o artă. Dar tot neîndoielnic este și că a traduce poezie este o artă, care cere uneori mai mult talent și mai multă inspirație decât i-au trebuit autorului când a scris poezia.
aforism de George Budoi din Traduceri și traducători: aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (10 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre poezie, aforisme despre traducere, aforisme despre talent sau aforisme despre artă

Verbul meu e târziu
Ți-aș scrie ceva
despre nevinovăție și cunoaștere,
despre remușcare și desnădejde,
despre tristețea mea...
Ți-aș scrie ceva
despre frivolitate și melancolie,
despre Platon, Socrate și Diogene,
despre înduioșare și poezie,
despre inima mea.
Ți-aș scrie ceva
despre eleganța paradoxului,
despre zilele-mi negre și nopțile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârșite, roz-albe!
Ți-aș scrie ceva unduios și sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ți șerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!
Știu, Simm, știi bine că știu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre tristețe, poezii despre sfârșit, poezii despre paradox, poezii despre nevinovăție, poezii despre negru sau poezii despre melancolie

La Hofigal
Aș vrea să scriu o poezie,
La Hofigal găsesc doar leacuri,
Studiu solid, nu fantezie,
De sănătate... fără fleacuri!
epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sănătate sau epigrame despre poezie

Titlul meu fără cuvinte
Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.
Iubirea mea, și cine va să știe
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conținut când ți-l voi spune...
Secret, fără cuvinte, pe mutește?
Poetul nu mai scrie când iubește.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete
Fantezie de toamnă
noaptea mea se stinge în romantici zori
lumina dragostei mă mângâie pe față
la fereastra toamnei mai freamătă flori
crizanteme albe murmură a viață.
știu să despletesc cu sufletul lumina
raze să se joace în tâmplele cărunte
muza să mă inspire complexa, divina
ea știe foarte bine însingurări să-nfrunte.
pasiunea pentru slove a crescut la stele
se scurge prin sânge pură frenezie
cerul se reinventează în gândurile mele
viața mea este completă cu mândra poezie.
pe tărmul fericirii construiesc castele
căci Dumnezeu m-a înzestrat cu multă fantezie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre romantism sau poezii despre păr cărunt

A fi sau a nu fi poezie
poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubești,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărțire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă și-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
și tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare și exorcizare.
poezia este blestem și surghiun.
poezia este crucea poetului
și drumul Golgotei.
poezia este țigara ce-ți arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi și să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunți la viață și să fii veșnic
un cuvânt pe buzele celorlalți.
poezie de Ionuț Caragea din volumul Absența a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arte plastice, poezii despre vin, poezii despre sculptură sau poezii despre pictură
Poezia
Mereu m-am întrebat
de unde vine orgoliul ăsta
de a scrie poezie?
Din prea plin
sau din prea gol
sufletesc
se nasc cuvintele
care plăsmuiesc ritmuri
înțelesuri
sau nimicuri înșirate
pur și simplu
metric
sau liber
după dorința creatorului
a bietului muritor
care-și sfârșește chinurile
într-o poezie.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre orgoliu, poezii despre naștere sau poezii despre dorințe

De ziua ta, poezie
Am început să scriu azi poezie
Ce-ar mai fi fost odata scrisă,
Nu-nșir în versuri vorbărie,
Ci scriu, de mine, tainice-nțelesuri.
Nu-nclin balanța înspre scrisuri multe,
Nu am pretenții de poet 'bogat',
Mă lupt cu mine, să mi-aduc un bonus,
Din tinerețea mea, de altădat'.
Cu poezia am crescut odată
Când alfabetu'-am început a scrie
Și m-a-nsoțit și-acum, și-n vise,
Azi încercând să scriu o poezie.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, citate de Corina Mihaela Soare despre visare, poezii despre tinerețe, poezii despre creștere sau poezii despre bogăție
Cineva
un nume poate un poet
semain simbolistul
francez sub calea lactee
îndopat cu brânzeturi de bordeaux
spune sau scrie despre poezia modernă
că ar fi un suflet steril perfect
cel mult o fantezie
neajunsă de ereții
care evoluează în vid
spune un poet sim
bolist despre poezia modernă
(?!) să-l credem că scutură scrumul
la peste un veac și ceva de praf
și uitare și de imperii stinse
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre perfecțiune, poezii despre lactate, poezii despre evoluție, poezii despre cenușă sau poezii despre brânzeturi
Între file
Cu vorbe tandre și meșteșugite,
Aș vrea să fac acum o poezie,
S-o scriu frumos cu pana pe hârtie,
Ca-n vremurile acelea învechite.
De pe un raft să iau apoi o carte
Și s-o deschid domol, la întâmplare,
Simțind în mine-o dulce înfiorare
Când filele se dau ușor deoparte.
S-ascund apoi cu grijă poezia
Ca pe cea mai de preț bijuterie
Lucrată cu o mare măiestrie,
Nu cu unealta, ci cu fantezia.
Anii vor trece unul câte unul
Voi fi bătrân și dornic de odihnă
Și viața o voi părăsi în tihnă,
Căci îmi voi fi-ncheiat pe-aici surghiunul.
Și poate că într-o zi mai plicticoasă
Îți va fi dor să mai citești o carte
Și gândul tău departe să te poarte
Către o lume mult mai luminoasă.
Și-atunci, lipită bine între foi,
O să găsești ascunsă poezia
Și o să simți în suflet bucuria
Citind ce-am scris demult despre noi doi.
poezie de Octavian Cocoș (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă sau poezii despre gânduri
Cea mai frumoasă poezie
Cea mai frumoasă poezie
este poezia care n-o poți scrie.
Ea stă împăturită
în pergamentul sufletului tău:
neatinsă, cuminte
și-atât de sensibilă.
Ca și cum un Dumnezeu
numai al tău,
ți-ar sta închis în pântec,
cerând de fiecare dată hrană.
Acel platou cu amestec
de sentimente și metafore
înăbușite-n sos de cuvinte flambate.
Cea mai frumoasă poezie
stă scrisă fară de voia ta.
Uneori o găsești încrustată
pe o bancă
sub formă de inimă
sau pe fața
bătrâneilor simpatici,
plimbându-și liniștea de mână
cu degetele încleștate de cercuri.
Cea mai frumoasă poezie
nu o poți scrie.
..............
... cu pana,
îi poți pipăi
doar o particică
infimă
din imensitatea ei...
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre frumusețe, poezii despre degete sau poezii despre bătrânețe