Pe Pământ e viu şi bine

Cu foc sacru, prometeic, ieşind ferm din nefiinţă,
viu s-a-ncununat pădurea, ca-ntr-un imn de biruinţă!

Vrăjitoarea gheţii plânge în torente de cărbuni,
cu călcâiele aprinse, se strecoară-n văgăuni.

Mugurii se zbat în sevă, suliţele îşi ascut,
spre a da mereu culoare, ţel şi cântec de-nceput!

Un nor tânăr, străveziu scoate fruntea după zare
şi se-ntreabă grijuliu unde arde şi cât doare...

Ce folosim împreună este raiul tuturor -
marea albie comună, unde visele nu mor!

poezie de Maria Rugină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie roză

Sunt tristă acum...
asemeni frunzei toamna
când se avântă într-o cădere liberă,
circulară,
dansând în cântec ruginiu
spre nu ştiu unde...
cu gânduri ude
de lacrima cerului.
Dar...
cade
pe umeri calzi
şi îmbătată de vis
se topeşte într-o emoţie roză
de măr înflorit;
alunecă
lin,
suav
cu ochi de rouă
în priviri umbroase,
calde
pline de dor
spre pata roşie
unde,
în foc tainic şi sacru
se face floare
luând culoare
din sfera ochilor a umerilor calzi.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce apus

Trilul cald al rândunicii
Ofileşte fiorul fricii...
Ce-i in inimă ascuns
După dulcele apus.

Apusul cald de primăvară
Nu-i deloc, deloc, povară...
Soarele ascuns sub stele
Creionează visele mele.

Şi mă-ntreb stăruitor
Oare visele chiar mor?
Oare nu sunt ele vii
Şi după ce ne-om trezi?

Visele-s poveşti nespuse
Doar de inimă conduse
Pe tărâmul care....
Mai mereu prinde culoare.

Unde iarba-i mereu verde,
Unde toată lumea crede
În puterea îmbrăţişării
Ce aduce seninul zării!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantecul dorintelor

Iubeşte marea şi nisipul,
Pe stâncă stai şi meditează,
Rămâi uitat, la fel şi timpul,
Întoarce-te, hai la amiază!

Primesc sărutul tău la poartă,
E pentru mine floare neagră,
Îl voi păstra şi a mea soartă
Nu va ucide limba sacră.

Iubeşte soarele şi luna
Ce stau îmbrăţişate-n zare,
Strecoară-n palma albă huma
Şi modeleaz-o-n neagră floare.

Vino, pe urmă-n casa mea
Şi picură-n suflet căldură,
Pământul arde gura rea
Şi inima o face pură.

Eşti om creat după tipar,
Vechiul tipar de catifea,
Aşa cum cerul este clar
Mi-e clar – Te vreau în viaţa mea!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Noaptea cade-ntunecoasă,
Oastea trece la bătaie,
Iar pe stânca aburoasă
Arde luna cea bălaie.
Ai, băieţi, p-acele maluri
Unde armia s-adună,
Unde Oltul geme-n valuri
Să ne batem împreună.
Mândra mea cu faţă albă
Şi cu buze rumenite
Dete spre această salbă
Şi paftale aurite,
Dete salbă la domnie
Şi paftale şi rochiţă.
Însă mie, însă mie
Mi-a dat dulcea ei guriţă.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde mintea nu se teme

Unde mintea nu se teme şi fruntea este ţinută sus;
Unde drumul cunoaşterii e liber;
Unde lumea nu este fragmentată de înguşti pereţi domestici;
Unde vorbele vin din adâncimea adevărului;
Unde truda-şi întinde neobosită braţele spre perfecţiune;
Unde râul limpede-al raţiunii nu se pierde-n deşertul trist al rutinei mortale;
Unde mintea este îndrumată de Tine-n deschiderea largă-a gândului şi-a acţiunii –
Acolo, în acel paradis al libertăţii, O, Tată al meu ceresc, trezeşte ţara mea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele de la Costineşti

La soare, pe nisip întinse,
Tind fete a se releva.
Stau cu "călcâiele aprinse"...
Precis le arde de ceva...

epigramă de Gheorghe Suciu din revista "Lumea epigramei" (ianuarie 2011)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacru legământ

Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniştite cad
şi cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătoreşte
prin file de vreme
un amestec de culoare şi pace
se aşează-n suflet
leagăn de vis şi mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
şi ţes o minune
între soare şi pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipeşte
pe aleea cu parfum
de crizanteme.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu orhidee

Iubitul meu cu ochi ca marea
Cu fruntea limpede ca zarea
Cu mâinile ţesute-n orhidee
Eşti vis ce îl culeg din ape.

Cum mugurii crapă pe crengi
Şi vor să iasă la lumină,
Parfum de viorea sublim
Sunt paşii tăi ca o grădină.

Şi colţul ierbii e frumos
Ca un covor în verde
Miresmele de nostalgii
Te simt când stau de veghe.

Ca un buchet de ghiocei
Sunt anii tăi iubire,
Mă doare sufletul când văd
Că trec precum un fulger.

Ca un tablou ce-l ţin în mână
Cu păsărele mii şi mii,
Sunt gândurile tale-n stele
Ce numai tu le poţi privi.

Dacă va fi o zi cu nori
Şi ploaia chiar ar şterge
Pădurea plină de ninsori
Ai râde, făr' să-ţi pese.

Îţi las splendoarea zorilor
Cu frumuseţea orhideei
Iubire prinde-ţi visele
În sărbătoarea primăverii.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Scrutând cerul şi pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Şi de unde vine valul?

Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Şi de unde vine ura?

Trec cu griji şi trudă anii
Şi se-ntreabă şi săracii:
Oare unde se duc banii
Şi de unde vin gândacii?

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n poveşti...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământeşti?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Şi nu poate niciun oftat să dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i ştie nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul şi visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu ştia alt prag
Decât acela unde era vis şi floare
Şi unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt şi ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos şi-o floare!

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e ciolanul?

E la ei, e clar, se ştie,
Să-l apuce se întrec,
Eu mă zbat în sărăcie
Şi înghit mereu în sec.

epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inima cât doi cărbuni...

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinşi noaptea în vatră
Aştept frumos să înfloreşti
În braţul meu, la poartă.

Zvâcnesc aievea căutări,
Petale lungi de dor,
Timpu-i tunelul ne-ncetat
Cu îngeri în amor.

Aştept la sânu-ţi să revin
Cu pale de parfum
Unde speranţele devin
Poteci de nea şi fum.

În cer o stea e în pripas,
Zideşte o scânteie,
În care visele îmi scald
În ochii tăi, femeie!

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinşi noaptea în vatră,
Aştept şi-adorm în amintiri
Cu tine-n sân, la poartă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la alfa la omega

Ce fără margini încântare
ce cântec fără de-nceput
ce taină revărsată-n mare
femeia porneşte c-un sărut

Ce cântec fără de-nceput
femeia-ncepe cu sfârşitul
dar niciodată n-am s-o uit
femeia-i pâinea şi cuţitul

Femeia-ncepe cu sfârşitul
ce taină revărsată-n mare
cu răsăritul şi-asfinţitul
e cea mai pură întâmplare

Ce cântec fără de-nceput
ce rai de unde-ai re-născut

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la alfa la omega

Ce fără margini încântare

ce cântec fără de-nceput

ce taină revărsată-n mare

femeia porneşte c-un sărut

Ce cântec fără de-nceput

femeia-ncepe cu sfârşitul

dar niciodată n-am s-o uit

femeia-i pâinea şi cuţitul

Femeia-ncepe cu sfârşitul

ce taină revărsată-n mare

cu răsăritul şi-asfinţitul

e cea mai pură întâmplare

Ce cântec fără de-nceput

ce rai de unde-ai re-născut

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!