Cântec

Noaptea cade-ntunecoasă,
Oastea trece la bătaie,
Iar pe stânca aburoasă
Arde luna cea bălaie.
Ai, băieţi, p-acele maluri
Unde armia s-adună,
Unde Oltul geme-n valuri
Să ne batem împreună.
Mândra mea cu faţă albă
Şi cu buze rumenite
Dete spre această salbă
Şi paftale aurite,
Dete salbă la domnie
Şi paftale şi rochiţă.
Însă mie, însă mie
Mi-a dat dulcea ei guriţă.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec naţional

- "Tu, ce-ai salbă gălbioară,
Tu, ce eşti o garofiţă,
Frumuşică, bălăioară,
Cu inele pe cosiţă:
Cum adun pe floricică
Flutureii miere nouă,
Lasă, dulce frumuşică,
Pe guriţă-ţi s-adun rouă!"
- "De am salbă gălbioară,
Nu sunt floare garofiţă,
Iar de sunt eu bălăioară,
Dar n-am rouă pe guriţă.
Iar de vrei să-ţi fiu soţie
Şi de vrei să-ţi fiu iubită,
Mergi atunci la bătălie
Căci e ţara, vai! robită!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smărăndel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă prinţul ce domneşte
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce luceşte
Ca un soare-n fruntea sa,

Încă nu aş fi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.

Vârfu-i peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Şi-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă tânăra domniţă
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriţă
Şapte ani ca s-o sărut,

Nici atunci eu n-aş fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campanie electorală

Pe scena vieţii, ca o salbă,
Partidele, nişte vulpoi,
Apar schimbate-n haine noi...
Cusute, însă, cu-aţă albă.

epigramă de Valerian Lică din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem noaptea albă

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o mai lungim... puţin,
Hai să mi te pierd în nalbă,
Hai să bem.. nebunul... vin.

Hai să dezlegăm... misterul,
Hai... speranţe să-mpletim,
Hai să-ţi fiu o clipă... cerul,
Hai... iubirea s-o-mpărţim.

Hai să facem noaptea albă,
Hai s-o vindecăm... de dor,
Hai să punem stele-n salbă,
Hai prin vise... să-ţi cobor.

Hai să inventăm... percuţii,
Hai în braţele-mi... arzând,
Hai... am două, trei soluţii,
Hai... în suflet să-ţi pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada e albă,
Lumina e albă.
Natura are salbă
Şi coroniţă albă.

catren de Dumitru Delcă (10 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat la sexolog

Îşi dete jos nădragii şi din chiloţi arată
O su*ă, cea mai mică ce-a existat vreodată;
Nevrând să-şi creadă ochii, frumoasa doctoriţă
În hohot izbucneşte, cu dulcea ei guriţă;
Abia se potoleşte: ‒ "Acum vă rog spunéţi,
Încet, pe îndelete, cam ce problemă-aveţi!"
Acesta spuse-ndată, cu-o gură bosumflată:
‒ "Problema-i că-i umflată!..."

pamflet de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (7 septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ostaş român închis peste Dunăre

Porumbiţă întristată!
Eu ca tine sunt străin,
Şi-ntr-o ţară depărtată
Tu cânţi tristă, eu suspin!

Însă tu ai aripioare,
Poţi te-ntoarce când vei vrea;
Iar eu plâng în închisoare
După dulcea ţara mea!

Tu ai poate-o sorioară
Ce te cheamă ne-ncetat;
Iar eu am o drăguşoară
Ce în lacrimi am lăsat.

Însă tu ai aripioare,
Poţi te-ntoarce când vei vrea,
Iar eu gem în închisoare
După mândruliţa mea!

Zboară, pasăre curată!
Şi te-ntoarnă-n ţara ta:
Iar eu, floare aruncată
Pe alt ţărm, mă voi usca!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din noaptea albă

Eu sunt visul ce se-aşterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvenţe puse-n salbă;

Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.

Vin cu cele luminoase
şi le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte

În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre şoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăştiate-n noapte,

Şi îl fac să îşi revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.

Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineaţă,
şi iubirile murinde
vor avea o nouă viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd în dulcea mea visare ...

Afară-i toamnă umedă şi rece,
Cu frunze-abia ţinându-se de ramuri,
Cu picuri prelingându-se pe geamuri
Şi-un vânt năvalnic care-n goană trece.

În gura sobei jaru-ncet trozneste,
Iar eu mă pierd în dulcea mea visare,
Cum filele se pierd din calendare
Picând în noaptea care trainic creşte.

Un foşnet pe podeaua din odaie,
Mă face capul să-l întorc agale.
Iubită mea, cu pletele-i bălaie,

Cu-al ei parfum ce-l risipeşte-n pale,
M-a sărutat cu buze de văpaie,
M-a răsfăţat cu palma ei cea moale.

sonet de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.
Popa Stoica luptă; mor bravii români,
Însă ca vitejii, cu armele-n mâni.
Paşa zice popei: — "Vino tu la mine,
Armele depune; un viteaz ca tine
E păcat să moară". Popa, cu arma-n mâni,
Moare cum muriră cei trei mii români.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rovina

- Pentru ţara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!...

distih de Dimitrie Bolintineanu din poemul Rovina
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde esti, copilarie?

Unde esti, copilarie?

Sunt aici, in floarea alba
Si parfumata, din April'!
In primii ani de-nvatatura
Si-ai vietii de copil.

Unde esti, copilarie?

Ascult povesti despre cuc,
In hamacul de sub nuc,
In ghizdan langa penar
Si-n pagini de abecedar.

Unde esti, copilarie?

Stau in holda cea manoasa
Si-ntre stanele de oi,
Adormind din camp spre casa
Leganata-n car cu boi.

Unde esti, copilarie?

Culeg flori de camp si parca,
Ma vad pe-unde-am umblat
Strabatand Oltul in barca,
Sau pe maluri la scaldat.

Unde esti, copilarie?

Acasa, la cei doi bunici,
Ce-mi citeau cu lampa-aprinsa
Si-si primeau nepotii mici
Cu usa casei larg deschisa.

Unde esti, copilarie?

In rugaciuni, la Sfanta Icoana,
Chiar cu "Cina cea de Taina"
Unde doisprezece Sfinti de Sus,
Gusta paine, sorb si vin si-nvatatura,
Lui Iisus.

poezie de Marieta Marancea
Adăugat de Marieta Marancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, şi ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-şi aducă părinţii, şi să trăiască cu toţii la un loc ca în sânul mă-sii. Făt-Frumos asta şi voia. Şi totuşi nu se îndura să-şi lase soţia singură. Ştia el, biet, ce va să zică singurătatea. Dară înteţindu-l şi încingându-l dorul de părinţi, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soţia lui, îi dete un inel, ce zicea că îl are de la moşi, de la strămoşi, şi îi spuse că are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul şi doreşte, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete şi pe vizitiul curţii, om vechi, credincios şi iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Aşa căpuit şi pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinţii lui, după ce-şi luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri şi de la ostaşi. Drumul îi era să treacă pe la împărăţia lui Sefer împărat, pe la ţara zânelor şi Dumnezeu mai ştie pe unde.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, şi porunci să-l lase să care şi el măcar apă pentru oştire. Se pregătiră şi porniră. Făt-Frumos, cu hainele lui proaste şi călare pe o mârţoagă şchioapă, plecă înainte. Oştirea îl ajunse într-o mlaştină unde i se nomolise iapa şi unde se muncea ca să o scoaţă, trâgând-o când de coadă, când de cap, când de picioare. Râseră oştirea şi împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi şi trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânşii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, îşi chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile şi porni la câmpul bătăliei, ajunse şi se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. Oştile daca ajunse, se loviră, iar Făt-Frumos, văzând că oastea vrăjmaşă este mai mare la număr şi mai tare, se răpezi din vârful muntelui asupra ei şi ca un vârtej se învârteja prin mijlocul ei cu paloşul în mână, şi tăia în dreapta şi în stânga, pe oricine întâlnea. Aşa spaimă dete iuţeala, strălucirea hainelor şi zborul calului său, încât oastea şi toţi cu totul o rupseră d-a fuga apucând drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împrăştiindu-se ca puii de potârniche.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Logofăt

O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stăi, te odihneşte,
Că-n deal te pândeşte
Un negru balaur."

"Frumoasă fetiţă,
Cu lungă cosiţă,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan!"

"O! tânăr semeţe,
Cu blânde mândreţe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Şi milă nu are...
Stăi, ah! stăi pe loc."

"Luceafăr din stele,
Cu dulci porumbele
Pe faţă de crin!
Toţi zmeii din lume
Se-nchin l-al meu nume,
Tremur şi se-nchin."

"Viteze vestite
Cu arme aurite,
Cu dulce cuvânt"
El peste munţi calcă
Şi-n cer are-o falcă,
Ş-una pe pământ."

"Păsărea de munte
Cu salbă pe frunte,
Cu salbă de flori!
Murgul meu, când sare,
Trece peste mare
Şi zboară prin nori."

"O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu glasul ceresc!
Nu te du de-aice,
Nu te du, voinice,
Că eu te iubesc!"

"Frumoasă fetiţă,
Cu lungă cosiţă,
Cu sân fecioresc!
Pentru-a ta iubire
Fală sau pieire
Vreau să dobândesc!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilena

Iubita mea e moartă
Şi-n păr cu-n trandafir
Încet, încet o poartă
Un dric spre cimitir.

Ea doarme albă, albă
Ca florile de crin
Purtând la gât - sub salbă
O cruce de rubin.

Adânc mormânt îi sapă
Gropar, pentru sicriu...
Ca doi în el să-ncapă:
O moartă şi un viu!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!