Pe Pământ e viu şi bine

Cu foc sacru, prometeic, ieşind ferm din nefiinţă,
viu s-a-ncununat pădurea, ca-ntr-un imn de biruinţă!

Vrăjitoarea gheţii plânge în torente de cărbuni,
cu călcâiele aprinse, se strecoară-n văgăuni.

Mugurii se zbat în sevă, suliţele îşi ascut,
spre a da mereu culoare, ţel şi cântec de-nceput!

Un nor tânăr, străveziu scoate fruntea după zare
şi se-ntreabă grijuliu unde arde şi cât doare...

Ce folosim împreună este raiul tuturor -
marea albie comună, unde visele nu mor!

poezie de Maria Rugină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!