Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!