Emoţie roză

Sunt tristă acum...
asemeni frunzei toamna
când se avântă într-o cădere liberă,
circulară,
dansând în cântec ruginiu
spre nu ştiu unde...
cu gânduri ude
de lacrima cerului.
Dar...
cade
pe umeri calzi
şi îmbătată de vis
se topeşte într-o emoţie roză
de măr înflorit;
alunecă
lin,
suav
cu ochi de rouă
în priviri umbroase,
calde
pline de dor
spre pata roşie
unde,
în foc tainic şi sacru
se face floare
luând culoare
din sfera ochilor a umerilor calzi.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze

acolo
unde nourii şi ţărâna
îşi duc în geană lumina un foşnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi

***

câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne

acolo
unde iarba şi roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtaşă solitudine prin anotimpuri-rugi

***

câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale

acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri calzi lumini din rouă

Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două

Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte

N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz

Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.

Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.

Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.

Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.

Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.

Tu nu poţi să fi declin
nici într-un pahar cu vin,
decât al iubirii chin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud

Irepetabilă cădere, în care n-am crezut,
Ca într-o oglindă curbă am lunecat în mine,
Pe valuri solitare împuns de întunecime
Unde de restul lumii eram necunoscut!

Şi mă împingea o lotcă aproape vertical,
Spre locul unde nimeni nu poate să mai spere...
Acolo unde se cere şi vama de putere,
Ca aripa să curgă inertă peste val!

Irepetabilă cădere, în nud necunoscut,
Ca într-o oglindă curbă am măturat morminte,
Acolo unde vlaga îngheaţă în cuvinte...
Am stors lucirea minţii să mă preling în lut!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Pământ e viu şi bine

Cu foc sacru, prometeic, ieşind ferm din nefiinţă,
viu s-a-ncununat pădurea, ca-ntr-un imn de biruinţă!

Vrăjitoarea gheţii plânge în torente de cărbuni,
cu călcâiele aprinse, se strecoară-n văgăuni.

Mugurii se zbat în sevă, suliţele îşi ascut,
spre a da mereu culoare, ţel şi cântec de-nceput!

Un nor tânăr, străveziu scoate fruntea după zare
şi se-ntreabă grijuliu unde arde şi cât doare...

Ce folosim împreună este raiul tuturor -
marea albie comună, unde visele nu mor!

poezie de Maria Rugină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de stea

Crezul meu, sufletul meu mă inspiră
Când sorb seninul ochilor tăi
Unde în cădere liberă luceafărul
Mai adulmecă necunoscutele căi.

Încerc să conturez iubirea neîncetat,
Să conturez o lacrimă din fraze,
Toamna cade peste pragul greu
Când vântul-ascunde printre gingii raze.

Am jurat să fiu zdrobit ca floarea
Prinsă-n piept, în strălucirea ta,
Parfum dulceag iubirea să anine
Punctul răsucit în miez de stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine eu sunt,
dimineţi cu strălucire de perlă
şi tainic steaua ta de mare,
perdeaua de lumină trasă peste lume,
sunt roi de scântei şi fluturi,
ochi albaştri ce şi-au pierdut limpezirea.

Sunt marea ce izbeşte tainic plaja,
flori de cristal ca un şirag de perle
şi fiinţa din ceaţă şi neant sunt,
ochi ce te vor răsfrânge şi ajunge,
acolo unde se alege nisipul de alge
unde toate se-ntorc în sunet şi culoare.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
şi nu ştiu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-şi dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit şi-adulmec iar, sunt mut de farmec
şi iar miros şi creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbuşesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Şi-i şi altă culoare şi-i multe alte izuri
şi mă întrec cu albine, păsări şi bondari
şi-un fluture penat... şi-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de ştiinţă, îs un novice;
n-am şcoala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu ştiu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor şi n-o să fiu o floare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri calzi ce cad

E-un ritual ce parcă s-a născut
Din liniştea de piatră a mesei de tăceri,
E caldul obicei de sori de lut
De-a rupe raze-n pomii grăniceri.

E nudul obicei din zori de zi
Plânsorile din flori desferecând,
Sunt muguri calzi ce cad, sunt muguri vii,
De primăveri eterne fremătând.

E-acelaşi ritual de mii de ani,
Când paşii te mai poartă prin livezi,
E veşnic ritual de pomi orfani
Ce plâng copiii calzi şi vii şi verzi.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul se voala în trecăt
era atât de întuneric în odaia goală
clipele fugeau, eu tăceam zăcând
într-o odaie tristă
eram beat, îngrozitor de beat
nu am înţeles, deci am rămas
am rămas eu cu ea sau cu sticla
era goală ea într-o odaie tristă
unde era sticla, căutam în gând
pe pereţi atârnau gânduri răvăşite
apoi a venit dimineaţa, zâmbeai
chipul suav l-am sărutat în zori
am alungat somnul ce izbea obosite pleoape
plecând în doi către noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut

Dincolo, de departe
am plecat
într-o cădere lungă
să caut ceva,
ce nu am avut
în viaţa din spatele pietrei,
nici ieri,
azi...
poate voi găsi mâine
acolo unde am păşit acum
negândit de departe
unde-i direcţie
şi mult înţeles,
de voi putea înţelege...

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ploilor de vară

Ce voluptoase-s ploile de vară!...
Sunt veşnic calde şi catifelate
Ca bratele femeilor ce ne-nfioară
Cu-aceleaşi biblice senzaţii repetate
La infinit -
Ca ploile fără sfârşit -
Din clipa primului păcat
De Eva şi Adam sanctificat!...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când se-mpreună sexele spre seară!...
Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când le lăsăm să intre în odaie,
Să ne topească buzele timide
In buzele lor calde şi umide!...

Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când ne repetă-n fiecare seară
Romanţa ploilor de vară -
Pe care noi,
Doi câte doi -
N-o mai cântam nici pe ghitară,
De câte ori
Nerăbdători
Ne-nchidem tainic în odaie...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne-ntregesc cu stropii calzi de ploaie
Şi ne sărută, seară după seară,
Cu-aceleaşi buze pline de văpaie,
Eternizând acel "Da capo-al fine",
Pe care noi îl repetam fără ruşine
Pe-aceeasi sofa din odaie
Armonizindu-l cu-ale ploii şoapte
Până se schimba seara-n miez de noapte...
Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne saruta pina ne omoară...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Lumină regăsită
în secunda clipei,
te respir
prin toamna cu ton ruginiu
într-o deplină armonie
învăţ prea devreme
ce-nseamnă distanţa
spre albul ninsorii
telurice semne divine
mi-e gândul un sunet
din cântecul rămas
pe acorduri vechi
în rezonanţă cu depărtarea.
Octombrie, eşti luna mea,
cu adieri de vânt neobişnuite
sfidând iubirea
timpului rece
adun albastre speranţe,
le ascund într-o filă de carte
în dimineţi-mbrăcate
în flori de crizanteme

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

şi poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
căţăra, oricât de departe-ar alerga
când versul îşi întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul alb

Paşii mei pământeni se aştern
într-o salbă, de-un alb nesfârşit
ce se-ntinde şi pare grăbit
să devină un alb de infern.

Pe întinsul, de-acum, răvăşit
se înşiră, ca pe-un portativ
note scurte,-aşezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.

Sunt doar paşii mânaţi de un dor
pe un drum căutat şi dorit
spre un loc ce aşteaptă,-ncălzit,
cu o uşă ce n-are zăvor,

unde focul pocneşte-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiţi de al drumului chin,
şi infernul de-afară, de-o bei.

Iar în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire se-ascund
şi doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
că sunt iubit.

Dar nu, acum ştiu
cred că totuşi am să încep povestea vorbindu-vă de acei ochi închişi la culoare
care atunci când mă priveau mă făceau să simt că mă nasc pentru a doua oară,
acei ochi calzi pe care îi văd şi azi,
culcaţi seară de seară pe perna moale din dreapta inimii mele.
Şi atunci ca şi acum mă simt iubit.

... de la un ou dăruit cu iubire, as putea continua povestea,
de la o roşie coaptă din prima recoltă primită în dar,
de la doi ochi de bufniţă şi o coadă vărgată,
de la o îmbrăţişare vindecătoare când nori gri îmi tulburau privirea,
de la toate acestea am primit şi primesc iubirea zi de zi.

Şi totuşi, povestea mea nu este despre câtă iubire am primit sau primesc
ci este... mai degrabă un angajament
către toţi
către toate
dar mai ales către adierea aceea caldă şi plină de pace
un angajament de recunoştinţă bunătate şi iubire
întoarsă de mine înmiit,
un angajament din interior (inside)
către tot ceea ce defineşte exteriorul.

Sunt imperfect dar pot ciopli imperfecţiunea mea cu iubire.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!