Rădăcină

Batrâne raze ard cu flăcări vii
Eternitatea, în coptul tău veşmânt,
Cu taine ce în tine-au legământ,
Ca fumul nopţii peste stele mii.

Descătuşată din fulgeru-adormit,
Tu, visătoarea veghilor adânci,
Mă legi cu duhul ars născut de prunci,
În foc divin de-azur neprihănit.

Sub munte, pârjolit de gheaţa vremii,
Abisuri sângerânde ne-au legat,
Pământ şi apă,-n zbucium ne-mpăcat
Mai rup din ţărmul vechilor vecernii.

Trăiesc străbunii-n sfeşnicul aprins,
Tu eşti cu ei, meleag în necuprins!

poezie de Aurel Petre (28 mai 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare

Florile-au îngheţat pe lacul alb,
Nuferii-s sub stele de zăpadă,
Murmură sculpturi în bradul galb
Visătoare urcă-n escapadă.

Iar pe înălţimi, munţii, cât veacul,
Lunecând privirea, stele-şi lasă
Plete peste stânci, de-a berbeleacul,
Să ne fie iarna-n rai crăiasă.

Ard în cer adânci flăcări de stih,
Laurii-i cuprind în cânt, departe,
Îngheţate-n în versuri de distih

Lumi ce se iubesc veşnic pe marte.
Ninge-n vers, desculţ, un monostih,
Ninge cu simţiri ce nu au moarte!

sonet de Aurel Petre (17 ianuarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clocotul trupului

Cu ochii-şi spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Şi şuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.

E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Şi vară în dimineaţă, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiţi curg râu în caractere.

Sprâncene ale vremii se spintecă la ţărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n ceţuri groase,
Ard munţii-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.

Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi şoapta de glas catifelin!

sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Lacrimi arse le-ai ascuns în soare,
Contemplând în flăcări nesfârşitul,
Legeni pe oceanul plin de zale
Sânii tăi, roşind tot răsăritul.

Mi-ai dat ochii şi frunzele-nverzite
Şi tot trupul tău imi e descânt,
Cu privirea mai născut din clipe
Şi pe buze-n dar sărutul frânt.

În adânc îmi umbli bântuind
Decolteu de noapte între stele,
Eu cărarea-n suflet ţi-o întind
Infinită-n cânturile mele.

Mâini de catifea adormitoare
Tu mă mângâi când zâmbeşti cu a ta zare!

sonet de Aurel Petre (17 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puritate

Aş lua eternitatea pe-o rază, din pieptul tău,
Şi aş rămâne fumul din zariştea-ţi adâncă,
În lume să-ţi fiu frunză, iar tu regatul meu,
Ce mă trăieşti în haina ce vara o aruncă.

Prin nourii durerii o toamnă mi-ai lăsat
Şi-n rapsodia vieţii o luptă-aduci în suflet,
Cu nuanţe aprinzi ochii din negrul apăsat,
Miracol înviind din stropi de ploi în plânset.

Tu eşti cea mai frumoasă din rozele-'nvierii,
În tremurul fiinţei păşeşti uşor în susuri,
Se sting foi ruginite pe ramura tăcerii,
Dar tu râmâi aceeaşi în rană şi-n răpusuri!

poezie de Aurel Petre (17 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de frumos

Eşti atât de frumos, Doamne,
Prin tot ce ne-atinge, curat,
Prin tot ce putem strânge în braţe,
Cu ochii, gândul şi inima de muritori.

Eşti atât de bun, Doamne,
Prin tot ce verşi în lacrimi, neîntinat,
Prin tot ce binecuvântează trupuri,
Pline de răni, suspine şi-amare dureri.

Eşti atât de luminos, Doamne,
Atât în Cer, cât şi pe Pământ, Sfânt lăudat,
Cu daruri crescute din lut şi lumină,
Suflate din Duhul gurii Tale făr' de-nceput.

Eşti atât de iubitor, Doamne,
Atât de nepătruns în Vie Împărăţia Ta,
În Începutul şi Sfârşitul Universului,
Neînţeles şi necuprins de câţi au încercat.

Eşti atât de minunat, Doamne,
Prin spicul ce se leagănă mut pe Pământ,
O sprânceană crescută din lut să zâmbească,
Îngenuncheată în faţa Lunii de ploi.

Eşti atât de iertător, Doamne,
Cu tot ce întinăm şi otrăvim neîncetat,
Lăsând Universul viu cu minuni divine,
Întărind totul şi pe toţi ce-Ţi recunosc Puterea.

Eşti necuprins în bunătate.... aştept, Doamne,
răsăritul Soarelui, să-ţi multumesc!!!

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti un fulg din zarea cea curată,
Eşti o linişte a nopţii minunată,

Eşti un vis al nemuririi ce-l atrag,
Eşti un înger al iubirii, înger drag.

Eşti zâmbetul în larg ce se destramă,
Un gând în permanenţă ce mă cheamă.

Eşti o aripă de soare şi de vânt,
Eşti o lacrimă în floare pe pământ.

Eşti zâmbetul ce cade pe-a mea faţă,
Eşti boabele de rouă în prag de dimineaţă.

Eşti un zâmbet, eşti o aripă de vis,
Eşti un cântec, un dor de necuprins.

Eăti o lacrimă din ochii mei vioi,
Eşti un dor ce plânge pentru noi,

Eşti o viaţă-nfloritoare ce-o ador,
Eşti o pasăre ce o răpesc din zbor...

.........

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

Magnetic mă întorc şi fumeg, lumină cazi în pas cu pas,
Natura-mi zboară-n fierte basme, amestecândule în glas,
Şi-n vidul dinapoia mea în bolţi vârtejuri se revarsă
Când răstigniri, banale-n trup, deliră-n starea ta trupească...

Anost arde nemărginirea umbrele reci de stea polară,
Prin noapte,-n subţiate raze, curg frunzele pe ram cu ceară.
În fantomatic cer colindă haiduci pe-oceanul solitar
Şi-n rătacite drumeţii bat orizontu-n vânt hoinar.

Zâmbesc stafiile din munte străpunse-n moabita Rut,
Pe ţărmul zilelor vândute şi-ard veşnicia din sărut.
Răsari fiorii norilor plinbându-ţi umbra plutitoare,
În taină pactul îl semnezi? Doar eşti năluca umblătoare!

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţe mitologice

pe firul Ariadnei caut drumul Agorei
piaţa cu vise cu hrană pentru suflet
de m-ar ninge minuni din cutia Pandorei
n-aş mai întâlni obstacole prin umblet.

mă bântuie în noapte fantome din Olimp
zei flamânzi de trupul meu dulceag
versuri în lumină scriu în lucid timp
seminţe de gânduri răspîndesc pe meleag.

îi fac o reverenţă măreţului Apollo
eternitatea lui este solemnă
pe scară de raze urc până acolo
de iubirea solară vreau să fiu demnă.

ard ca focul sacru de la Prometeu
flăcări de dorinţe port sub decolteu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări...

Flăcări dogoritoare
peste gheaţa eternă
aşternută
în sufletu-mi pal;
Săgeţile lor,
odată-aşteptate,
acum sunt regine
pierdute-n aval;
Ce ieri era zâmbet,
azi a-ngheţat
şi toate încep,
of! toate,
doar cu
fost-a odat'.

poezie de Radu Băeş din manuscris (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Radu Băeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpii la lăsarea serii

Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Şosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenuşii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de ţiţei şi de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanţă,
Prin sateliţi, prin stratosferă, prin ceaţă.
Te-aş ţine în căuşul palmei, iar cu cealaltă te-aş mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aş ţine toată ziua
Şi ţi-aş cânta să adormi. Un cort de raze aş înălţa pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aş pierde, aş merge mii de leghe,
Aş întreba din om în om şi până la urmă te-aş găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulţimile. Pentru că tu eşti floarea de tamarin,
Tu eşti vânticelul de aprilie care adie dimineaţa,
Tu eşti soarele de amiază care mângâie şirul de chiparoşi,
Tu eşti marea în crepuscul, când toate ţărmurile se auresc,
Tu eşti aburul nopţii care îmbracă lucrurile. Tu eşti minunea,
Tu eşti flacăra, tu eşti dogoarea, tu eşti sângele,
Aleluia, tu eşti cea mai frumoasă!

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas divin

Mantia nopţii cade peste zare
Şi stele sacre încep să strălucească
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare
Sufletu-i rugă, pronie cerească.

Clopot la schit în dangăt clar,
Trimite-n dimineţi vestea cea mare.
Imnul speranţă urcă din altar
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare.

Şi parcă-naltul se întrevede plin
Când reînvie dorul prin ponoare,
Cu pâinea aburind muiată-n vin
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare.

poezie de Nicu Petria (martie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire veşnică

Eşti ca o flacără albastră
Peste câmpia roditoare,
Din inima-mi, ca o măiastră
Ţinteşti la steaua călătoare.

Ai un veşmânt de fericire,
Nu eşti din carne şi nici oase,
M-ai pedepsit la nemurire
Cu buzele-ţi necredincioase.

Îţi tremură privirea-n zare
Când te agăţ de fruntea serii,
Cu-atât de multă disperare,
Mă legi cu sforile plăcerii.

Sunt sclavul tău, umil, pe veci,
Dar nu-mi trag sufletu-napoi,
Chiar peste inimă de-mi treci
Îmi eşti Sentinţa de Apoi.

poezie de Ion Drăgoianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt raze ale înţelepciunii ce cârmuieşte universul, raze pe care omul inspirat de un har divin a învăţat să le agonisească, statornicindu-le pe pământ.

citat clasic din Bernardin de Saint-Pierre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd voi ajunge Ţărmul

Cînd voi ajunge Ţărmul spre care mă îndrepţi,
eu ştiu, Isuse dulce, că ai să mă aştepţi
– ca fi o Dimineaţă cu-ntregul cer senin
şi peste toată zarea un curcubeu divin.
Din raze şi din roze vor iriza minuni
cu unduiri de cîntec şi sclipăt de cununi
– vor miresma cuprinsul grădinile din rai
şi-o să se-audă numai al lacrimilor grai..

Cu faţa strălucită de Chipul Tău Divin,
Îmi voi pleca genunchii, spre Tine-aşa să vin
şi din genunchi veşmîntul şi talpa să-Ţi sărut
spunîndu-Ţi ce dator sunt de tot ce mi-ai făcut.

Să nu mai spună nimeni c-am suferit cîndva,
Sau c-am sădit vreo floare sau c-am rodit ceva,
sau c-aş avea vreun merit, sau ceva de primit
– O, clipa asta fi-va răsplătită înmiit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!