Clocotul trupului
Cu ochii-și spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Și șuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.
E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Și vară în dimineață, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiți curg râu în caractere.
Sprâncene ale vremii se spintecă la țărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n cețuri groase,
Ard munții-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.
Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi șoapta de glas catifelin!
sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.