Ultima poartă
se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om își caută pasul
în tragic decor efemer
ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge și gândul în cale
vântul strigă agonic prin luncă
stele își spală paloarea într-o baltă
foșnește gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoș a mea soartă
la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăși
dintr-o parte în altă parte
tu respiri și plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiți către cer, încă o dată
clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă
te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini și neguri iarăși și iară
vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aștept pe țărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre tragedie
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre sculptură
- poezii despre păsări
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.