Mă poartă toamna
Mă poartă toamna pe alei
Și pe cărări ce curg încet,
Când pică frunzele-n scântei,
Iar vântu-i tandru și discret.
Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Și-aproape de nemărginire,
În amintiri... mă înfășor.
Mă poartă toamna și mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Și strâng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.
Mă poartă toamna și mă duce
Într-un iatac... ca un fior
Și-n așternuturi zăbăuce
În care-am învățat... să zbor
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.