Tăcerea doare...
Tăcerea doare... Nu o lua în seamă!
Cuvântu-i ca un clopot de aramă...
Parcă-l aud foșnind în neființă...
Iar eu mai am o singură dorință.
Privirea-i voal de plâns trudind sub stele...
Așază-ți plânsu-n podul palmei mele!
Aruncă-mi peste sâni de curcubee
Din nedestăinuitele-alizee!
Și lasă-mi mal iubirea... -mi aparține!
În valuri albe să mă-ntorc la tine...
Cu-nsângerarea-apusului sărută
Iubirea mea atâta de tăcută.
Pe stânci virgine biciuiește-mi dorul!
Vezi ce suntem?! Deșertăciune-i omul!
Plămada stelei care va apune...
Un tainic univers pierut de lume.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.