De-ar fi

De-ar fi să mor,
Voi să-mi găsiţi un loc
Aproape de duşmanii mei,
Să pot să fiu alături de acei
Ce m-au vândut...
Vreau vorba mincinoasă să le-ascult
Şi plângerea în van,
Căci vor avea, nu pumnul de arginţi,
Ci rugi fierbinţi...
Să-mi cânte-n noapte fluierul de soc,
Să-mi lumineze pe cărări de foc
Iubirea de prieteni şi copii,
Iar când nu are cine mă jeli,
Puneţi să-mi cânte fluierul de fag,
Să-mi treacă ploi de lacrimi peste prag.
Doiniţi-mi plâns de lacrimă amară
Pentru acei care-au plecat din ţară!
Ciopliţi-mi tron din trupul unui brad!
O veşnicie-n lume vreau să ard...
Vulcan mi-e gândul şi-am erupt în voi!
Aici e frig cumplit şi vânt şi ploi...
Mi-e sufletul arzând - o lumânare
De-acum, în marea morţii-ntunecare.
Sinistre legi mi-au frânt identitatea,
Mă doare plânsul şi mă strânge moartea!
În mine bate-un clopot, timpul doare
Şi-am rătăcit a anilor cărare.
La crucea grea de lemn, în rugi sfioase,
Rămân pe veci doar candelele arse.
De ce m-ar plânge cei ramaşi, un hoit?!
Şi poate cu aceasta, am spus tot...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!