Unde e dragostea?!
Pe cerul timpului vostru
S-au strâns nori de furtună.
Vântul scurmă în sentimente,
Le transformă în zgură...
Secundele s-au oprit din mersul lumesc
Se întorc în trecut,
Se învârtesc
Pe topoganul furtunii,
La marginea lumii,
Ca frunzele moarte ale
Copacului dragostei.
În ochiul gol de lumină,
Ce zace în palmă,
Acoperit de genele frânte
Ca niște vreascuri de timpuriu schingiuite,
Sunt aduceri-aminte.
Lacrimi-pereche se țin de mână.
Cioburi de vrajă adună...
Nu mai există decât amintiri.
Unde e dragostea?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Brațele ochilor mei
Brațele ochilor mei
Te ating cu șuvițe de lumină.
În iriși plutesc visele
Can niște îngeri
Pe frontispiciul divin.
Cu sărutări de sângeri,
Ție, femeie,
Mă-nchin!
Eliberează vulcanul sentimentelor
Ce s-au oprit sub genele de speranță!
Ție îți sărut talpa pleoapei
Pătate de lacrimi.
Vreau să fim împreună o viață!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiuni
V-ați întâlnit pe carosabilul umed al iubirii.
Poezia s-a revărsat din voi și lumini au aprins cerul.
Am reciclat lampioanele viselor
Poate că nu mai aveți nevoi de ele la margini de oglinzi.
Privirile voatere s-au strâns de mână
Și au trecut ca o fată morgană pe aleile paradisului.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună de vară
Aleargă nebună
Se zbate și urlă,
Crengi le apleacă
Nori se adună,
Lumina o fură,
Nu știu unde tună
Pământul îl udă,
Se zbuciumă tare
Liniște n_are
Vânt se-ntețește,
Cerul troznește,
Fulgere cad,
Cer despicat,
Frunzele zboară,
Haos afară.
Si brusc s_a oprit,
Cer limpezit
Furtună de vară...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a înnoptat
S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Și i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolțiseră
Ierburile de sentimente
Și unde lumina se cununase cu liniștea
Și cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Și m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Și stelele s-au ascuns...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioburi de viață, cioburi de moarte
Mi-am împărțit viața în cioburi
Și fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viață,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele și-a împărțit suferința
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele și de recunoștință,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii, ici-colo, treceau ca niște umbre frânte din amintiri. Gânduri fără cuvinte se simțeau din nou vibrând în fluiditatea timpului cast. Ancora vieții rămânea încă fixată pe fundul Oceanului Univers.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii de toamnă
Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.
Prin frunzele crestate vântul i-a șoptit,
I-a amintit de trupul unduit și verde,
Al unei sălcii crețe cu părul despletit,
Cu umbra lui obișnuind să o dezmierde.
Și-a amintit cum fremătau în noapte,
Și cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre șoapte,
Când ramurile se țineau de mână.
Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca niște frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde și părul despletit.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă toamnei ruginii
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri și de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foșnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Și în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze și fluturi. Tu nu știi
Că voi pleca și eu cu ele?!
Nu știi că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine știe...
De sângeri și de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, același... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.
Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Și plouă, plouă zi de zi
Și-i tot mai rece, tot mai rece...
Voal foșnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Și sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerșesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.
Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Și pentru mine-i prea târziu.
Voi alergați către-nceputuri!
Pictați o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roșu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...
De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalți și cazi
Și mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâșii pe putred cer
Și trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!
Și în apusul sângeriu
Se-nalță rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Și tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...
Dansează cetele de brazi
Jad și cleștar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne lași ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.
Dansează cetele de brazi
Și în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foșnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri și de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Eu"-ul interior
Nu sunt eu în clipa aceasta...
Sau nu! Sunt un altfel de "eu".
Sunt "eu"-ul interior
Gândind echivoc și profund
Despre nemărginire.
Tai și adaug linii frânte
Și semne,
Cuvinte și sentimente,
Zidesc vad împotriva furtunii,
Îmi ascult liniștea
Pe tăișul fraged al lunii...
Sunt un apostrof al universului
Peste care s-a așterut liniștea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de vise
Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul și-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agățat de liniștea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?
De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce și-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuți
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... și atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palmierii sufletului
S-au înălțat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Așteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoașterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere și jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popas în copilărie
Mă așezam sub brazi... Ca pe-o comoară
Strângeam în mână conurile gri.
Și pumnul strâns ar fi putut să doară
În amintirea blândă de copii.
Acum am mai crescut, poveri sunt multe,
Mi-e pumnul strâns a dor și-a neputință.
Ignor tăcut puterile oculte
Și mă aplec beteag, înspre căință.
Nu mai am munți, doar goluri de lumină
Plutesc în amintire repetat.
Și lumea mea acum plutește-n tină
Și globurile din copaci s-au spart.
Acum am brazi în gânduri. Și golașe
Sunt crestele poeme rezalit.
În mine amintirile se-adună
Preum se-adună credincioșii-n schit.
S-au dus în chip de cruci, în cimitire,
Cei drepți și buni. Eu singură-am rămas.
Îi plâng și-aștept, cum scris e în psaltie,
Să-i pomenesc la câte-un parastas.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au trecut atâtea clipe
Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Și timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... și iar... și iar.
La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân și singur, trist și fără rost,
Uitând de timpul vieții lui frumos...
Și astfel suferința i-am aflat.
Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi și suspin.
S-au risipit luminile de ieri!
De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiți, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!
rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagina de fericire
Primăvara aceasta
Ne luminează pagina de fericire
Înscrisă în calendarul uitării.
S-au deșteptat literele
Născându-se frunze
Și florile au înmugurit
În iriși.
Genele de ramuri s-au unit
În pădurea de suflete.
Sângeri sunt de-acum clipele
Vânt dulce cu iubirea dator,
Trilul de pasăre și susurul de izvor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste
Lucrurile s-au întâmplat așa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Șezând pe-o bancă strâmbă la șosea,
Sub cerul înstelat de primăvară
Nu bănuiau ce soartă îi unește
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simțeau ca prins în clește,
Vorbeau de aer, nori, de ceață, fum.
Deși simțeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani și ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Și-atunci, în umbra deasă de castani.
Ce le-ascundea roșeața de pe față,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, și seara, dimineața,
Acum bătrâni, sunt veșnic împreună.
poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăneprezența,-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințesa de negru
Prințesa de negru
Aleargă sprințară pe pervazul ferestrei.
Are privirea de foc
Și poartă în mână o sabie neagră.
Râde și face zgoande
Pentru copii bătrâni și neputincioși.
Scurtcircuitul se scurge
Prin sărutul buzelor sale
De un negru-sidef.
Pelerina poartă ca o dantelă, pe marginea tivită cu scrum,
Versul vântului aprig de-acum.
E încinsă cu brâu de furtună
Și tunet e-n șoaptele sale,
Otrăvuri amare,
Durere și zgură...
Flutură îngeri de noapte
Până departe... până departe...
Epilog pentru moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăne prezența-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă nopților de toamnă
În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranța reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele...
"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul...
Parcă preoți de lumină, în veșminte ruginii
Vin și-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume
Dans de frunze și de ploaie pe aleile pustii
Se unesc și-și dau binețe, ca un clopot să răsune
Și vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,
Pier sub umbre, pier deodată în a strigătelor plasă
Voci și taină, vis și umbre, numai eu, ades incert,
Caut încă strălucire printre nopțile de smoală
Suflet cânt de neodihnă, un castan cu trup de zgură,
Cu speranța, haină lungă, trec prin frigul de afară,
Completând tabloul vieții și a nopții uvertură.
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul
Și se-apleacă-n rugăciune și mătănii, rând pe rând...
Sfârtecați de frigul toamnei, își respectă jurământul,
Veșnici și blajini, copacii, visători la Duhul Sfânt.
Voal de toamnă și de negru, noapte și apus, tăcere,
Într-un mixt de sentimente se scufundă-n nemișcare,
Toamna asta-s ramuri ude, ca o pleoapă-n mângâiere.
Tristă și înlăcrămată, ne sortește la uitare.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Candelă lângă altarul unui neuitat poem,
Aripă bătând spre ceruri, încolțind în noaptea castă,
Vis sub arșița durerii, obosită, te mai chem.
Taină și duplicitate... alte păsări trec spre mâine
Cu aripile rănite de apusuri sângerii.
Printre nouri strălucește, luna, ca un colț de pâine.
Vei pleca odată, toamnă! Alte toamne vor veni...
Nori, în treceri cătree mâine se cunună în tăcere...
Clopoot, vis și diademă din trecutele secunde,
Pe aleea presărată doar cu mierea de la frunze,
Stau cu capete plecate tufele de crizanteme.
Simt mireasmă de gutuie și dovleac, e iarăși toamnă,
Bruma,-n arcuri sidefate se așează-n straturi reci,
Bate-n inimă un clopot, este-un clopot de aramă,
Trecător prin timpul vieții, opritor de vieți p veci.
Cu speranța reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Născătoare altor toamne, cu tăceri se-mpodobesc,
Dans de fluturi de lumină, printre umbre reci valsează,
Tineri, în vâltori de stele, ca un vis călătoresc.
Ce mirifică tăcere se divide, strălucește,
Ca o flacără divină arde fiecare ceas.
Mor copaci de dor de frunze și copacul vieții crește
Dătător de fericire și speranțe celor dragi.
Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele,
Prinsă-n cioburi de clepsidră, în nisipul auriu.
Toamna s-a născut deodată și la gât și-a prins mărgele
Și veșmântu-i curge-n râuri voal de vis chihlimbăriu.
Pe sub umedele pleoape cad dantele de lumină
Cărui timp, această toamnă s-o trăim, o datorăm?!
Ce frumoasă-i toamna asta! Ce mirifică, virgină!
Și atât de dragă-mi este! Căci e timpul să visăm...
"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează
Și smaraldice poeme trec pe-ntinderea albastră.
Printre vârstnic reumatici, tineri vise-și croșetează,
Amintiri și doruri, toate, astăzi se întorc acasă.
Plânge cumpăna fântânii și în sobă arde focul,
Frunzele în lacrimi grele cad și vântul suflă-a jale,
Se întor români în țară, munți își cântă nenorocul,
Fiindcă vânzători de țară i-au golit cândva de țoale.
"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele.
Cu speranța reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Nori, în trecri către mâine se cunună în tăcere.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!