A mai trecut o iarnă

A mai trecut o iarnă peste mine,
Nu pot să-i mai suport hainele-i grele,
Am să le-arunc prin văgăuni străine
Sau le dau foc, m-am săturat de ele.

Ochii-îmi sunt umezi, mă roagă insistent,
Nu vor să mă mai vadă prin noroaie,
Nu uit trecutul, mă doare-acest prezent:
-Un curcubeu s-apară după ploaie!

A mai trecut o iarnă peste mine,
De greaua-i talpă nu m-am lăsat strivit,
Am învins nopţile de nesomn pline,
Nu mi-a fost teamă de gerul crâncenit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătoare iarnă...

A mai trecut o iarnă pe la mine,
Nu pot să-i mai suport hainele-i grele,
Am să le-arunc în văgăuni străine
Sau le dau foc, m-am săturat de ele.

Ochii în licăr se-adapă insistent,
Nu vor să mă mai vadă prin noroaie,
Nu uit trecutul, urăsc acest prezent,
Un curcubeu aştept după o ploaie.

Fuiorul iernii se destramă-n ceruri,
În sobă a rămas cenuşa-i stinsă,
Topită-i veghea nopţilor cu geruri
În primăvara de fiori aprinsă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O primăvară plină de frumuseţe! La mulţi ani!

A mai trecut o iarnă prinsă în a vremii grindă,
Soarele îmbujorat discu-ncepe să-şi aprindă,
Ochii umeziţi tresar mânaţi la viaţă insistent,
La apelul primăverii ghiocelul e prezent.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile îmi povestesc

Peste mine ninge cu frunze,
Frunzele toamnei mele arămii,
O toamnă care nu îşi cere scuze,
Împac o linişte cu ea, de amintiri.

Tăcerile îmi povestesc trecutul,
Apasă peste trunchiul oblojit,
Mă ofilesc culorile, puţin albastrul,
Seninului frumos înmărmurit.

Ce mi-a rămas? Doar paşii ce mă poartă...
Aleile la fel sunt pline cu noroi
Şi bălţile cu apa tulburată,
De alţii ce-au trecut, singuri prin ploi.

Îi plâng, cu nostalgia omului încărunţit,
Cu noaptea preţuită peste rime,
Pe albe foi de timp îngălbenit,
Vorbesc cu scrisul despre tine... şi de mine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă tem. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Şi după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu.

Frank Herbert în Dune)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazonă

Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi

Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Şi peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad şi-a lerui-ler.

Iubita mea, departe eşti în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Şi tremură de dor şi de nesomn.

Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, şi-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărţit la doi.

Mi-e atât de dor de tine şi de-o vară
De-o pajişte pe care mână-n mână noi,
Fugeam, râzând, prin iarba rară
Gustând aroma dulce-a unei ploi.

Iubita mea, e iarnă peste fire,
Mai multă iarnă-i, însă, prin cazărmi…
Şi te sărut, zâmbind în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată a trecut prin mine
mi-a deschis ferestre către infinit
fluturi mi-au băut parfum din stamine
izvoare de linişte duios m-au primenit.

de Iisus Hristos m-am simţit aproape
învierea Lui am slăvit-o mereu
cântecul inimii răsună-n stetoscoape
sursa iluminării o primesc şi eu.

porumbeii păcii îmi zboară prin privire
aripi fermecate vreau să îmi crească
acum fiecare zbor este o izbăvire
trecere prin lumină spre pronia cerească.

Săptămâna Luminată a trecut prin mine
mi-a rostuit pe inimă ferestre divine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu mine

Privit-am în suflet ieri
Cu un ochi şi plictisit,
Rătăcind pe nicăieri,
Pe mine m-am întâlnit.

Hoinăream atunci pe stradă-n
Prag de seară cenuşie,
În armură fără spadă
Şi- ntr-o mantie grie.

Eu intrând politicos
În vorbă, m-am salutat,
Dar cel vechi călca nervos,
Trotuaru'-ngândurat.

Pe alei, prin parc umbla
Da'prin alte vremi şi eu,
Înţeles-am că afla,
Prin trecut alt eu.

Şi tăcând m-am despărţit
De fantasma mea,
Care-n gânduri s-a topit
Iar pe boltă o stea.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cortegiu funerar prin iarnă

La fel ca mine, suntem mulţi sub cnut:
Ne biciuie necazurile-n ploaie,
Ca şi cum numai toamnă-am fi avut
Şi trupul în furtună se îndoaie.

Nu îndrăznim să mai privim în sus,
E răsăritul doar un vis ce doare
Şi azi şi mâine sunt doar un apus
Cu pleoapa nopţii-n semn de întrebare.

Bătrânii-şi roagă moartea azi, în cor,
Să scape de nelinişte şi teamă.
Doar rugăciunea le-a rămas şi lor
Şi-un câine vagabond ce-i bagă-n seamă.

E linişte prea multă-n burg şi ştiu,
Că e ciudată-această acalmie.
Şi, Doamne, pe pământ e prea târziu,
Să mai sperăm, că bine, o să fie.

E totul alandala-n univers,
Nimic nu mai urmează calea firii,
Nu-i nimeni liber pentru un demers,
Să nu mai fure hoţii trandafirii.

Atât de triste feţe sunt pe străzi,
Ca un cortegiu funerar prin iarnă,
Vânat de lupii ce aşteaptă prăzi,
Când albul, peste roşu, stă să cearnă.

O, de-aş avea putere precum scriu,
Cum aş închide lacrima-n sicriu!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CANDIDATUL LA EURO-PARLAMENTARE...

Şansele îmi sunt frumoase
C-am trecut pe la cabine,
Însă, după cum miroase...
Cred că m-am votat pe mine!

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caut...

Mă caut şi nu mă găsesc,
m-am uitat în trecut.
dar nu mai eram,
tocmai plecasem...
mă uit în prezent
dar nu mă găsesc...

unde sunt?

cred că m-am ascuns
în mine...

sper, însă, să mă regăsesc...
voi încerca şi... mâine...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

cuvinte reci mi-au scrijelit tăcerea
şi am urlat în noapte a întrebare
dureri sunt peste tot
dar unde suntem toţi
muream pe coala goală
tot căutând o rimă milenară
au răsturnat pe mine
cuvinte urâte, grele
eu căutam prin stele o ultimă idee
mă întorceam în noapte
şi întrebam retoric
de ce să cer un cer
apocalipsa-i gata
voi muritori lumeşti
războaie-s peste tot
mă ascundeam de oameni
treceam prin trecători, trecând mereu trecutul
mă apasă veşnicia
cer pentru om un suflet
iar pe pridvorul sorţii
eu joc la cacealma cu morţii
plouă în gând, tună afară
de-aş fi putut să rup din calendar trei ceasuri goale
să fug, să fug de toate
dar viaţa e un perete strâmb
cărarea am pierdut-o
privesc cum se scufundă lumea noastră
m-am săturat să plâng în noaptea minţii mele
mi-e frig şi mor pe o pagină nescrisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!