Arheologii astmatice

rătăcesc adesea
sub irisul vremii despletind cu degete oarbe
(singurele pentru care n-a trebuit să plătesc vama obligatorie)
din pietre
taina munţilor
atât cât a mai rămas nezdrumicată de caninii soarelui
arid
ca şi anotimpurile din potcoavele
cailor apocaliptici

inima
zdrenţuită de suveica oţelită
a istoriei
abia îşi mai mişcă secundarele sângelui
mai vâscos
decât uitarea de sine
de eul strivit sub reactoarele
unui cernobîl uranic

venele strigă de prea multă trufie
ghiftuite de aripi strident colorate în pericolul adâncimilor
revărsat în albastru somnul meu îşi spală în public
fără ruşine
şi remuşcări anatemice
lenjeria străvezie
sexoasă

nopţile devin din ce în ce mai subţiri în conturul pleoapelor mele
starea de-a nu mă găsi oricâte pietre aş întoarce
în torsul cordului
aproape că nu mai necesită explicaţii
absenţa se cronicizează
iremediabil

o linie fină de timp tuşează magistral
make up destinului

de glezna ursitei îmi agăţ lumile
balerină a morţii etalez solo-urile profesionist
deşi doar scaunele tuşesc agasate de piruetele stelare
la premieră

prins între parantezele friabile ale ochiului
îşi ia vacanţă (meritată sau nu)
privirea în mine

în geană smeresc ruguri
decapitează în atriu flăcări albe
albe
albe

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea focului rece

[locul unde se formează tăcerea]

fără de limbă cum să-mi îmbrac spaţiul perfect
lumina cuvântului
nu dă viaţă statuilor chiar vopsite-n magie
comoara piraţilor îngropată-n artere
nu se găseşte instant
doar căutarea arde de jur împrejurul timpului
de împrumut
sub mareele sângelui

vestală în templele minţi
am ratat atâtea geneze în carne

file albe
au înghiţit deşertul din mine
cu focuri în buricele degetelor nu îndrăznesc să lipesc
tandreţea
ca liant de chipuri
amprentele lumii canibale lasă descoperite morminte în epidermă
piroanele încă-s vizibile
ochiului din umbră

oasele mele
stânci înroşite de iubiri prometeice
se fărâmă sub sărutul
zilei
descusută de vise

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat

Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip

Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuire

[aritmii]

tatuaj de clipe friabile
orb mă prăbuşesc printre propriile mele oase

învăţ să nu-mi pese
de artrozele unui spaţiu
care şi-a ipotecat până şi ghilotinele

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden poezie

(bilanţ spectral)

după ce am respirat toate ispitele sub pomul cunoaşterii
şi-am fecundat lucruri şi gesturi încuiate în zori
cunosc măsurile zilei aş putea zice
în mile de terori insolubile
steril în care am ars cărbunele sângelui meu
să încălzesc morţii aşternutul
pruncii gerului mi-au traversat oceanul din pântec să mă supună iluziei timpului
să-mi împăneze văzduhul cu lut mai greu decât stânca

oedip şi-a pierdut vederea în oasele mele ca să-mi plătească viziunea

după ce-am tocit pingelele viului cât m-am priceput
doar atât pot spune
am un pachet de amintiri legat cu şnur de victorii şi înfrângeri
mi-am executat greşelile
chiar repetitiv de cele mai multe ori
pedepselor am sorbit lacom ambrozia nu otrava mărului
pe care am făcut-o armură
războaielor nevăzute cu mine însumi
ţărmurile s-au umplut de leşuri pe care nimeni nu le-a revendicat

acum locuiesc benevol noaptea

e un element decorativ la modă şi-au spus rădăcinile mele
infiltrate de oameni
mă instalez confortabil în miezul ei cel mai dens pentru că ştiu
cărţile mele degetele sorţii le vor scrie pe flăcări

şi nici o grădină din inimă nu-şi va usca verdele chiar dacă i-am întoarce vremii
tălpile

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenţii, adesea fără perdea
muza secolelor, soţia mărilor, târfa nopţilor
spaima ei hraneşte laşul cu bravură
lacrima ei sfârşeste poveşti şi începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeiţe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaşte
dacă nu ar cunoaşte o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopţile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu acelaşi pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deşi nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naşte, când moare, când vine
când pleacă sau când ţipă vreun om oarecare
când plouă când ştie sau nu ştie vreun cuvânt oarecare
când sangerează când minte când norii se strâng
când nu e iubită când e... prea femeie.

poezie de Diana Dancu (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul unui dezdănăjduit

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul.
În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.
Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,
Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,
Groaza superstiţioasă - îi va fi fortareaţă.
Agonia cea mai neagră - îi va fi căpătâi.
Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,
Se va întoarce palid ca moartea şi mut,
Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,
Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!