Casino

frumoşi am mai fost azi
după noi se ţineau nuntaşii
cu flori ieşite din piept
noi cu mâini pline de pescăruşi
până pe fruntea lui ovidiu
zborul e alb ca mireasa din fotografie
surprinsă în spatele meu
la braţ cu speranţa ei de fericire
pe care contabilul de faţă soarele
ar fi putut să o socotească
după formula destinului
marea dansa cancan în fusta ei de spumă
bărcile înaintau suav pe linia răsăritului
plimbând suflete ieşite la viaţă

mâinile noastre erau împreună
pescăruşii continuau să zboare din ele
desfăşurau scara lui iacob
spre cerul de murano
ne prindeam de aripile lor suiam
pe creştetul oraşului
la casino printre ruine este inima noastră
ţinem cu dinţii de sfoara care ne-a legat

şi bliţ
încă suntem frumoşii acestei zile

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iglu

Păsările care invadează cerul cu aripi fosforescente, ele sunt
suave ale clipelor, fisuri într-un timp de ipsos.
Le văd atelele printre stele stinse şi rog planeta celor o mie de singurătăţi să nu-şi întindă tentaculele spre cercul lor, curcubeu prins de scara norilor.

Am aşezat pe portativul morţii zile îndoliate, nopţi desferecate... caii neliniştilor pagi...
dar tot îmi ieşi şi îmi intri în piept, pasăre
a destinului cuibărită pe un cactus.
Inima mi se dilată cât o singurătate spartă
de propria noastră zidire, fiinţa.

Acum şi aici zboară, viaţă sticloasă, printre păsări-cobre
ce îşi muşcă coada lăsată peste amurg.
Va veni ziua când tinereţea îşi va chema păsările lipite pe cer cu adeziv şi nu vei mai putea fura zborul sufletelor înaripate,
aer inoxidabil, dragoste care abureşti propriul meu iglu!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripile destinului

O, Salieri! Câţi urmaşi ai în viaţă...
câţi presupuşi fii ai dreptăţii
râd onestităţii în faţă,
cum râde dracul, când se răsfaţă.
Câte caractere frumoase şi talente
pe valul voinţelor rămase
sunt ca epavele corăbiilor
de sarea mărilor roase,
legănându-se doar cu speranţă
atunci când banul şi înfluenţele
cern izbândele şi râd vieţii în faţă.

Alţii, orbecăind sub aripile destinului,
ameţiţi, ca de puterea vinului,
se adapă din izvorul cotidian,
legănaţi pe valurile timpului, an de an,
sperând cu tărie
în a lor vie credinţă,
destinul alege, destinul învinge
şi cântăreşte orice voiţă.

Destinul este reţeta prescrisă
înainte de a noastră putinţă,
în tainice scopuri divine,
purtarea firii spre marea căinţă...
frământări şlefuite în timpuri răscoapte
şi înfloriri spirituale,
ca visele lui Mozart, de după moarte
care în marea lui credinţă,
de geniu fără referinţă...
şi-a trimis nemurirea în eternitate.

Aşa visăm toţi,
până să trecem bariera vieţii
în lacrimi şi şoapte,
spre cercetatul necunoscut...
veşnicia iubirii, idealul speranţei,
să nu moară, înainte şi după moarte,
nici în cer, dar nici pe pământ
dacă se poate.

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Nu vezi că cerul este cu tine?
îţi spune "atinge-mă", dar nu mă pângări!
Este mersul cerului printre planete,
printre fiinţele omeneşti şi extraterestre,
cerul te mângâie şi tu nu îl vezi?
Cerul şi timpul petrec împreună drumul
care duce spre infinit
şi către Lumina care-l pătrunde,
cerul este pavat cu respiraţia ta,
cerul se joacă în zbor cu plămânii tăi,
dezmierdându-te cu un suflu terestru
şi cu o energie eternă,
care se plimbă prin Universurile cerului
şi printre stelele destinului, cerul se lasă pătruns de zânele Soarelui
şi se mângâie unul pe altul,
spunând "ce soartă grea avem"
cu pământenii acestui Pământ destin,
ce îşi duc destinul sortit
de atâta trudă şi viaţă-n derivă...
Este cerul pe care tu nu-l vezi,
dar îl vezi în inima ta, cum te roagă să-l ierţi
când nu mai poate a te ajuta
cu răsuflarea sa Divină
şi te invită-n călătoria sa printre astre,
ca să culegeţi împreună florile cerului
care au mai rămas curate.
Printre Stele Lumină pipăie şi îl alintă
cu o floare vie de viaţă
ruptă din sufletul tău,
ca o recompensă pentru darul ce-l porţi.
Pune-i în piept floarea de mire
şi dăruieşte-i mireasa purităţii,
ca să poată a petrece la nunta terestră,
cuvânt de iubire şi dragoste celestă, iubeşte cerul ce te învăluie în mantie albastră,
şi cu o privire te roagă să-l ierţi,
că nu a putut fi mai aspru cu tine, om,
ca tu să nu te speli pe mâini cu el.
Aleargă prin cer cu smerenie
şi strânge-l la pieptul tău,
ca pe o iconă ce poartă pe îngeri,
chiar de nu poţi a-l vedea,
prin straturi de mir şi dezmierdare.
Cultivă cerul cu flacăra ruptă din inimă
şi aşeaz-o pe-o rază din Soare,
ca să se simtă ca o floare
ce poartă curcubeul în zare.
Priveşte cerul cu dragoste şi pipăie-l dacă eşti în stare,
ca apoi să-l aşezi în palmă
şi să dormiţi în patul cu puf din nori!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce ne-a legat

Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieţii l-am urmat
şaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieţii noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viaţa noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi îşi vor aminti.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea este o pasăre ce stă cu aripile sub pământ
şi ghearele înfipte în piatră
pe piept încă se mai văd tuşe vineţii de la ultimul asfinţit
neclintită în întuneric
nu şi-a învăţat zborul nici mersul
inima are bătăi de sânge coagulat
sub pleoapele închise ard manuscrisele unor îngeri divorţaţi
sau bolnavi de cancer, copii care trec printr-o naştere fără sfârşit
câteodată plutoane de execuţie ieşite la pensie
din plictiseală aranjează cu ciocul în linie dreaptă
mucuri de ţigară aruncate de morţii suferind de insomnie
un pictor beat pictează pe ziduri
portrete de praf şi fum
un leu pierdut adulmecă ceva în curtea unei biserici
scrutează luna cu o privire umană
apoi dispare în spatele gratiilor
acelaşi tren ruginit traversează oraşul
negăsind o gară
dragostea umblă de-o viaţă ca o prostituată pe străzile pustii
şi nimeni din oraş nu are bani destui
să o plătească

poezie de Radu Chiorean (13 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, să supravieţuiască vremurilor şi să nu şadă ţărâna pe ea, trebuie să trăiască în noi cu toate cele ale ei spre a ne face mai frumoşi şi mai iubitori de ea; datoria noastră este să ţinem patria deasupra timpului care trece pentru cei care vin după noi.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (2011)
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipelor

Tu ai puterea, timpul ce se-aşterne
În marea lui de taince-aşteptări,
Să-l cerni şi-n mângâieri de mâini materne
Să duci la piept doar clipele chemări,

Acelea care-n timpul împreună
S-au scurs din lumea noastră-n lumea lor
Şi ar putea prin amintiri s-apună
Ca un amurg de timp necruţător.

Chemarea lor, acolo-n piept la tine,
S-ar transforma în zborul unui cânt
Al timpului ce reunea destine
În catedrala unui legământ

Şi tresări-vor inimile noastre,
Acolo-n pieptul tău şi vor dansa,
Uitând tristeţea nopţilor albastre
În care fiecare suferea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire tristă

După ce te-ai hotărât să vii în casa mea,
Nu te-ai plâns niciodată că suntem săraci.
Până aproape de miezul nopţii, de fiecare dată,
Ne luam mic dejunul, până după miezul zilei.
Nouă sau zece zile mâncam murături,
Apoi, o zi, aveam carne uscată.
La răsărit şi la apus, am împărţit optsprezece ani
Împreună bucuriile şi necazurile.
Aşteptând o sută de ani de iubire,
Cum aş fi putut să-mi dau seama că într-o seară vei pleca?
Îmi amintesc încă acel ultim ceas,
Mă strângeai în braţe, dar nu puteai vorbi.
Deşi acest trup mai supravieţuieşte,
La sfârşit vom fi pulbere împreună.

poezie de Mey Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsare soarele, pe aleea mea,
Răsare soarele şi-mi dă speranţa
Răsare-n inimi şi în suflet,
Răsare fără a mai apune iară,
Suntem mai atenţi la lucruri simple
Suntem parte din viaţa noastră,
Suntem persoanaje principale,
Suntem cer plin de cuvinte,
Sunt margele prinse-n nemurire,
Ascultam cum vom putea,
Până ce dimineata va trezi
O parte din noi, o parte din vis.
Viaţa şi inima se vor armoniza
Până ce orice moment va fi special
Frumos şi plin de cuvinte frumoase
Pe care micuţa Elena Camelia le va scrie.
La mulţi ani, România mea iubită,
La mulţi ani, sănătoşi mie şi tuturor românilor de pretutindeni
La mulţi ani, românilor din ţară,
La mulţi ani tradiţiei curate româneşti
La mulţi ani, frumoşi şi luminoşi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost acele zile

Era acolo-odinioară o bodegă
Unde ciocneam pahare-n care zâmbea vinul,
Îmi amintesc orele petrecute-n hohote de râs
Şi cum, tineri, visam prin fapte mari să ne-împlinim destinul.

Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Şi pe care le credeam fără sfârşit,
Credeam că vom cânta şi vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta şi niciodată lupta n-o vom pierde –
Pentru că eram tineri, iar valea-n faţa noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.

Apoi, în profesii şi-n vâltoarea anilor ne-am risipit,
Iar ideile, stele căzătoare, s-au prăbuşit din ceruri în genune.
Dacă-am avea norocul să ne vedem iarăşi în bodega veche,
Ne-am zâmbi cum ne zâmbeam odată şi ne-am spune:

Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Şi pe care le credeam fără sfârşit,
Credeam că vom cânta şi vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta şi niciodată lupta n-o vom pierde –
Pentru că eram tineri, iar valea-n faţa noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.

Chiar în seara asta m-am oprit lângă bodegă,
Dar nimic nu mai era la fel în vechiul separeu –
Iar în geam am văzut o reflexie străină,
Oare-acea femeie singură sunt eu?

Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Şi pe care le credeam fără sfârşit,
Credeam că vom cânta şi vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta şi niciodată lupta n-o vom pierde –
Pentru că eram tineri, iar valea-n faţa noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.

Şi-apoi, din bodegă s-a auzit un râs familiar,
Şi ţi-am văzut faţa, şi te-am auzit chemându-mă pe nume –
O, dragul meu, suntem mai bătrâni, dar nu mai înţelepţi,
Căci inimile ne-au rămas acolo, deşi noi ne-am risipit în lume.

Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Şi pe care le credeam fără sfârşit,
Credeam că vom cânta şi vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta şi niciodată lupta n-o vom pierde –
Pentru că eram tineri, iar valea-n faţa noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.

NB.
Versiunea englezească a cântecului "Those were the days" aparţine lui Gene Raskin care a tradus şi preluat în limba engleză o romanţă rusească, "Dorogoi dlinnoyu" - " Pe lungul drum", compusă de Boris Fomin (1900–1948), inspirat de versurile poetului Konstantin Podrevsky. Interpretarea lui Mary Hopkin, 1968, producător Paul McCartney, a adus cântecului "Those were the days" locul întâi unu în UK Single Chart. Piesa a mai fos cantata de Dalida, The 5th Dimension Paul Mauriat, Sandy Shaw, Mari Amachi, Nikolay Baskov etc.

https://www. youtube. com/watch? v=y3KEhWTnWvE

poezie de Gene Raskin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost vis, a fost iubire

Vara, în verdele pădurii
te-am întâlnit pe tine fată.
Erai parte a naturii,
copilă nevinovată.
Erai micuţă codană,
după fluturi alergai.
Din flori împleteai coroană,
pe frunte o aşezai.
Farmecul privirii tale
inima mi-a cucerit.
Mi-a ieşit dragostea-n cale
şi de-atunci eu te-am iubit.
N-am putut să stau departe,
sufletul ţi-am oferit.
Împreună suntem parte
naturii ce ne-a vrăjit.
N-a fost vis, a fost iubire
unde destine am unit.
Şi-n ambianţa din pădure
pe frunze am adormit.
Lângă noi curgea izvorul,
păsări vesele cântau,
Florile-întregeau covorul,
din cer, îngeri ne vegheau.
De-atunci am pornit în viaţă,
multe vise am împlinit.
Pădurea, rai cu verdeaţă,
întotdeauna ne-a primit.

poezie de Dumitru Delcă (7 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!