Iglu

Păsările care invadează cerul cu aripi fosforescente, ele sunt
suave ale clipelor, fisuri într-un timp de ipsos.
Le văd atelele printre stele stinse şi rog planeta celor o mie de singurătăţi să nu-şi întindă tentaculele spre cercul lor, curcubeu prins de scara norilor.

Am aşezat pe portativul morţii zile îndoliate, nopţi desferecate... caii neliniştilor pagi...
dar tot îmi ieşi şi îmi intri în piept, pasăre
a destinului cuibărită pe un cactus.
Inima mi se dilată cât o singurătate spartă
de propria noastră zidire, fiinţa.

Acum şi aici zboară, viaţă sticloasă, printre păsări-cobre
ce îşi muşcă coada lăsată peste amurg.
Va veni ziua când tinereţea îşi va chema păsările lipite pe cer cu adeziv şi nu vei mai putea fura zborul sufletelor înaripate,
aer inoxidabil, dragoste care abureşti propriul meu iglu!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staccato

miros a măslini dungile cerului
tu vii cu mâini lungi

îţi tac pe umeri risipindu-mă repede înapoi
pasăre colibri

ca nişte bărci fosforescente
clipele se scurg
în amurg

mai vei veni cu lumea ta
amforă cu dumnezei vii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp minimalist

singurătatea mea are porii deschişi
încă îi aud urletul
când o aşez printre cărţi
copertele lor se contaminează
şi încep să tacă absurd

niciun cititor nu acceptă singurătăţi care se scurg
precum un fluid galben în venele subţiate
şi îţi schimbă metabolismul
te fac să citeşti cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor

eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu naşteri scriu fii
dar fiii vii au naşteri zidite în cuvânt din care flamingo cel roşu al singurătăţii
înghite silabe decadente pietre rotunjind în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâşiat de clipe-lycantrop

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trucurile nopţii

noaptea asta gem pe pervaz gutuile spumoase
prin carnaţia fiecarei stele zăresc umbrele perpetue ora de cules viile
harul acela teribil de a bea must din palmele vieţii
ca şi cum ai fi sau nu ai mai fi poet
peste o lume de pet-uri şi de ambrozie
în funicularul morţii

clopotul înserării paşte printre catedrale şi
nu se sfieşte să răscolească ciulini
centrul luminat de dragoste rodeşte în pomi
adevăraţi
mugurii plini pocnesc sub paşii celor vii
care rostesc cu trupul lor laic un ave maria
pe voci înalte

strugurii toamnelor plesnesc stropind
marele zid chinezesc
ce înconjoară aura oraşului-cantalup
setea lui milenară de tineri poeţi
vechile pavele din faţa statuilor amorţite

suflul bahic al morţii izbeşte porţile imaginare
ale trupului meu ce naşte printre castane
ore de alintat vorbele la solstiţiu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă
poti picta dumnezei-pigmei
cu o lavă de culori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casino

frumoşi am mai fost azi
după noi se ţineau nuntaşii
cu flori ieşite din piept
noi cu mâini pline de pescăruşi
până pe fruntea lui ovidiu
zborul e alb ca mireasa din fotografie
surprinsă în spatele meu
la braţ cu speranţa ei de fericire
pe care contabilul de faţă soarele
ar fi putut să o socotească
după formula destinului
marea dansa cancan în fusta ei de spumă
bărcile înaintau suav pe linia răsăritului
plimbând suflete ieşite la viaţă

mâinile noastre erau împreună
pescăruşii continuau să zboare din ele
desfăşurau scara lui iacob
spre cerul de murano
ne prindeam de aripile lor suiam
pe creştetul oraşului
la casino printre ruine este inima noastră
ţinem cu dinţii de sfoara care ne-a legat

şi bliţ
încă suntem frumoşii acestei zile

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

păsări negre zboară
în cercuri nesfârşite
peste inima câmpiei
lampioane se aprind
peste umerii tăi

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar m-a prins iarna...

Iar m-a prins iarna cu uşile deschise,
Şi fulgi moi şi grei mi-au trecut peste prag,
Am simţit zborul lor ostenit şi pribeag,
Deşi, prea departe, plecasem prin vise...

S-au aşezat într-un colţ, sperând să apar,
Dar visul meu ajunsese în mugur,
Şi-a plesnit nefiresc de banal, însă, sigur,
In eroare de timp, într-un timp literar...

Şi-au albit casa mea, alb atât de frumos,
Iar in vis le simţeam aripi frânte de dor,
Şi-am simţit că mă prinde în vis un fior,
Că durea tare rău acest zbor graţios!

O durere prea mare, să nu mă trezesc,
Şi să-mi văd a mea casă albită de tot,
Mă ridic în genunchi, printre fulgi îmi fac loc,
Ca să scriu două rânduri, să mă încălzesc!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimanifest

tăcerea umblă lent prin oraşul
unde chelnerii râd la taverne aprigi şi tineri
iar doamne sofisticate deschid şampania vietii
numai eu/ poet uitat în ambalaj/ respir cu plămânii atrofiaţi
starea de nelinişte a urbei şi trag de mânecă
umbrele părinţilor înfipte în cimentul fierbinte
,,- Cât de tineri aţi putut fi, săraci de emoţii, penibili de naivi!"( totuşi m-am născut sub lumina boreală, printre moloz şi cuvinte)

tovarăşii de altădată beau cafeaua de import
pe şantiere/tatăl meu se îmbăta o dată pe lună
la chenzină
şi nici atunci lumea nu i se părea mirobolantă
,, - Eşti încă aici, în oraşul cu cişmele de piatră, încă speli rufe şi legeni pruncul care ţipă spre cer?"
Am înghiţit cozi grele de peşti şi acum izbesc
în stânga şi în dreapta,
să mă ridic din singurătate ca din Iordan
înţeleaptă atât cât să număr demonii
jucaţi la tarot, mutepoems

la ghişee se cer bonuri de ordine şi toţi vin de-a valma
înotând printre bule de oxigen şi falii de timp
,, - Nu răstigni caii care trec prin oraş într-un Armaghedon silenţios!"
Oare din cursele de maşini ieşi tot atât de viu
precum din trupul mamei îmbătrânit?
fii sincer cu sunetele ce încolţesc în artera femurală
şi se scurg într-o hemoragie masivă
pe trotuar/ ingenue/un antimanifest

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima noastră primăvară
ne-a intrat în piept
ca un suflu puternic
în timp ce înfloreau cireşii
dezbrăcaţi de ninsori.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

nu am simţit singurătatea care a urcat ca seva şi m-a ros pe dinăuntru
mi-am aşezat pantofii pe raft să termin
cu mersul pe sârmă
şi să consum resturile timpului
precum coaja unor copaci mestecată
de bivoli de apă

la radio se anunţau atentate eram nesigură între locuri comune
ca într-un carusel moartea se învârtea
pe lângă leşuri
lumea aceasta era vie avea ochii deschişi sub valuri
singură eu număram columbi nopţi arse zile limpezite cristale...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

dragostea ta urcă până la şolduri
cu albi incisivi cu braţe de lemurian
dragostea ce mă înlănţuie între ape
care îmi curg pe coapse
ca vorbele-nopţi vorbele-viile vorbele-şoapte

din albastrul cu irizări roşietice
văd inima ta pulsînd
/flamingo cu ciocul înfipt între coaste/
şi nu mai aud decât vocile singurătăţii isihaste
de aici limanul îmi pare o dragoste aproape
cât o depărtare
de dincolo tu îmi pari un ţipar prelung cât un râu
şerpuind printre ierburi jilave
niciodată mai iubit ca acum niciodată mai scrum
mai mări mai sare mai zbor cu oase firave
osie a lumilor viitoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni.

citat clasic din Corneliu Coposu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie. Azi

Respir dincolo de aerul lichefiat
într-o tăcere cât o calamitate
şi/nerambursabil/ timpul ne disecă...
Străzile se strâng şi se destind
de fiecare dată
când inima ta lipeşte afişe
despre o dragoste orbitoare
/frate, aici chiar trăiesc oamenii/

De aici suburbiile sufletului
par tot mai strâmte
şi nu este loc pentru echivoc...
Numărul 36 şi cele 55 de zile de carantină
amintesc de luna plină sub care
ai rupt frâna de mână
şi /ai văzut ai văzut/ s-au înălţat zmei
peste iordan

Parcă ne-am întâlnit în martie
şi/ înnebuniţi de sud/
am porţionat sentimentele kitsch.
Numai noi //tenebroşi şi perfizi
putem preschimba universul
într-un lift silenţios
şi/acel du-te-vino ne va ţine strâns
lângă ultima moarte cinematografică
a iubirii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia macedoneancă

Pentru macedoni mama este
Cum e zborul pentru vulturi,
Cu aripi albe, celeste
Ne înalţă printre fluturi.

Veşnic ne veghează-n umbră,
Ne vorbeşte cu dulceaţă
Şi face din soarta sumbră
Un pahar de miere-n viaţă.

Mamele au har aparte
Să ne poată educa.
Nu-i niciuna ca departe
De puiul ei scump să stea.

Azi urez femeii-mamă
La mulţi ani, multă iubire!
Macedonencelor le urez
Za mnogu godini! cu preţuire.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dansul de păuni -
peste norii răsfiraţi
aripi fâlfâind

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!