Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

În zorii de atunci era tristeţe,
şi-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o îngheţe
în frigul ce părea că m-a răpus.

Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
şi-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.

În jur, bucăţi de viaţă, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aş vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,

s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
şi să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.

Te-aştept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată şi albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,

în braţe vom lua iubirea noastră
şi o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc şi... împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

Ai adormit, prinţesa mea? Visezi?
Eşti obosită după greul zilei?
Aş vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.

Eu te-aş chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toţi ceilalţi, sihastru,

iar apoi, ca şi zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrăţişaţi în clipe de plăcere.

Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniştit, pari o copilă...
pe care o veghez... şi o iubesc...
Încep să mă transform... Sunt o acvilă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine
şi parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine,
şi, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc,
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din noaptea albă

Eu sunt visul ce se-aşterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvenţe puse-n salbă;

Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.

Vin cu cele luminoase
şi le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte

În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre şoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăştiate-n noapte,

Şi îl fac să îşi revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.

Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineaţă,
şi iubirile murinde
vor avea o nouă viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

până la urmă
trădarea este o stare
ca oricare alta

nu are gust nici miros
nici vreo za care să ţină
un câine în lanţ

să ţină ce
de ce

trădare e in valul ce vine
cand imi apropii fruntea de cer
si vreau tot binele din mine
sa-l retranscriu altfel

mă năpădeşte nisipul
îmi zgârie urechea internă
şi nu mai pot sa dorm

căci somnul care pleacă
eu ştiu unde se duce

să-sşi odihnească gustul
să capete miros
pe-o cruce de zăpadă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul şi păunul

În mijlocul pădurii, făcându-şi coada roată,
Se agita păunul, să-l vadă lumea toată.
Tot aruncând în juru-i privirea idioată,
Curând, zăreşte corbul, ce se-odihnea pe-o cioată,
Privind, puţin ironic, la mica lui paradă
Făcându-l să se simtă umil şi, pus pe sfadă.
Pe loc îşi pregăteşte o mică răzbunare,
Legându-se de haina modestă la culoare
A corbului, pe care întreaga lume-l ştie
Din fabula cu vulpea: dovadă de prostie.
- Arăţi cam jalnic astăzi şi eşti precum aceia
Ce caută-n gunoaie, cu plozii şi femeia
Cea jalnică, urâtă, murdară şi scârboasă,
Ceva ce, niciodată, eu nu aş ţine-n casă.
- E clar, nu ştii nimica, te legi de lucruri sfinte,
Tu n-ai s-ajungi, vreodată, femeia mea la minte.

Moral a:
În viaţa animală, ia aminte,
E totul invers: ea e cea cu minte.
Moral b:
Iar dacă-n astă lume bărbatu-i arătos,
E încă o dovadă că ce-am spus e pe dos.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise promise

De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele şi somnul meu,
te voi primi şi voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.

Te voi purta, în braţe, printre ceruri
şi îţi voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.

Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, şi doar al tău va fi.

În gândurile mele şi în vise,
te-aştept, iubirea mea, te-aştept să vii,
şi-atunci, îmbrăţişările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le ştii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o candelă de nisip

în fiecare seară cobor pe un drum
ce nu duce nicăieri
la marginea lui îmi întind umbra
sub care mă aşez
grijuliu
o durere de moarte se prinde cu mine
sunt primitor şi nu ripostez

nu caut cuvinte nici semne şi nici răzbunare

în oraşul din mine sunt doar ziduri
un ceasornic şi o noapte
fără sfârşit

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare noapte

eşti visul meu
în fiecare noapte
nu-ţi voi putea atinge niciodată
mâna sau obrazul
nu-ţi voi săruta
părul negru ca întunericul nopţii
nici ochii tăi care vorbesc
în visul meu
eşti cu întreaga ta făptură
cu răsuflarea fierbinte
şi cu inima care bate
numărând secundele timpului
nu te poate lua nimeni niciodată
din visul meu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai fii tu!

Mă dor lacrimile stelelor, ce-n ele tu exişti
Mă îneacă plânsul vieţii, ce trece fără sens
Te rog să fii tu noapte şi zi lumină-n mine
Te aştept în stânci şi-n munte, în clipa care vine
Tu eşti minune-n lume, început de univers
Tu legeni aceste zile, în braţe şi în vers
Tu-n râul vieţii nudă, viaţă, tu ne dăruieşti
Eşti pasărea phoenix şi sfăntă tu ne eşti

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa toamnei nimănui

De-ai să-ţi aşezi,
În miez de toamnă,
Obrazul fin la pieptul meu,
Te voi primi
Ca pe-o zeiţă
Din visul ce-l visam doar eu.

Te voi numi crăiasa toamnei,
Regina visurilor mele,
Izvor al strălucirii care,
În ochii mei, reflectă stele.
Te voi privi ca pe-o copilă
Rătăcitoare-n lumi de vis,
Cu mine-n gând,
Având ca ţintă
Doar braţele
Ce ţi-am deschis.

Iar tu,
În calda-mbrăţişare,
Îmi vei zâmbi, îmbujorată,
Şi vei uita de drumul care
A fost tot ce ştiai odată,
Şi-ai să-mi promiţi,
Cu o privire
Senină-a ochilor căprui,
O viaţă plină de iubire,
Cum n-a mai fost a nimănui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!