Dacă nu ai fii tu!

Mă dor lacrimile stelelor, ce-n ele tu exişti
Mă îneacă plânsul vieţii, ce trece fără sens
Te rog să fii tu noapte şi zi lumină-n mine
Te aştept în stânci şi-n munte, în clipa care vine
Tu eşti minune-n lume, început de univers
Tu legeni aceste zile, în braţe şi în vers
Tu-n râul vieţii nudă, viaţă, tu ne dăruieşti
Eşti pasărea phoenix şi sfăntă tu ne eşti

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

Nicicând nu am fost autor de scenarii,
Aşa că, direct, îţi voi spune: Femeie:
Eşti farul spre care tânjesc marinarii,
Big-bangul ce dă omenirii scânteie;

Poeţii te-admiră şi te-nalţă în vers,
Fără tine, femeie, iubire n-ar fi,
Când apari în lumină tristeţea s-a şters -
Eşti minunea ce-aduce pe lume copii.

Pentru noi eşti cetatea ce-ascunde comori,
Pentru noi, idealul pe lume, tu eşti,
Trupul tău l-aş scălda într-o mare de flori,
Fără tine femeie, n-ar fi nici poveşti.

Eşti alături de mine oriunde, oricând,
Amândoi împărţim bucurii şi restrişti,
Îmi dai zilnic putere şi-n faptă şi-n gând,
De-aceea, femeie, mulţumesc că exişti.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti în stare...

Tu eşti în stare,
Să-mi dai frumuseţea zânelor
În nopţile de argint,
Şi versul poeţilor sub pomii înfloriţi.

Tu eşti în stare,
Să-mi umpli caleaşca vieţii
Cu muguri de sărbătoare,
Numai să fiu imnul vieţii tale.

Tu eşti în stare,
Să le cânţi stelelor, chiar de e soare,
Şi mătasea razelor de lună
Să o săruţi pe fruntea-mi visătoare,
Pentru o pură îmbrăţişare.

Tu eşti în stare,
Să mă petreci liniştită,
Când soarele meu apune,
Fericită, că nu plec din lume
Fără zestrea iubirii tale, iubire.

poezie de Valeria Mahok (7 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samba

am să mă sparg într-o oglindă
prin tocuri şi pe-o podea de viaţă
să pot să te găsesc pe tine, tu chip
şi-n clipe de fericire să spun
că mai există un început, de viaţă
în care încă simplu să pot sa spun
nu-n gol
că poţi să mă iubeşti!

nu vreau să uit că-n umbre de ploaie
de melodii, poate, încă chipului tău tresare
că eşti o zi albă şi vei dansa o samba
amândoi în roşu de foc, într-un destin
pe cărări noi de viaţă şi nu uitând
că noi pe podeaua vieţii, simplu existăm

da, samba vreau în pantof să-o bat
şi zâmbetul tău trist să-l refac
în bucurie
iar pe cer să pun sărut
de gând, de zbatere şi te rog
prin acest vers să nu uiţi
că-n oglinda vieţii este loc
pentru doi, iubind în joc de samba

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt nenăscut

Eşti permanent în mine
ca un vers care singur vine
aidoma unui cuvânt-obsesie
rătăcit prin univers.
Şi te păstrez,
te păstrez,
ca pe comoara iubită,
cu patimă
de om flămând.
Eşti versul nerostitelor cuvinte
ţinute închise
în minte...
să nu zboare.
Eşti aripa zborului
ce îmbrăţişează vremuri
încă nenăscute
şi dorite.
Şopteşte-mi dorul tău.
Eu aştept tăcut
să îmbrăţişez cuvântul,
nenăscutul cuvânt al tău.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă simfonie

Un dor mă arde-n noaptea rece
În mine moare-orice speranţă
În viaţa asta care trece
Tu nu ai nicio siguranţă.

Eşti lacrimă, eşti lut şi scut
Un abur efemer şi vis
Eşti tot ce-n lume n-ai fi vrut
Dar care-n cer demult s-a scris.

Un duh în candela iertării
Altar de plânset neuitat
Venin în ziua tulburării
Obraz de lacrimă brăzdat.

Cum să-nţelegi că-n astă lume
Eşti trecător fără succes
O mână veştedă de hume
Departe de a fi ales

De Dumnezeu care adoarme
Şi nu mai poţi să-l mai distingi
Când disperările-ţi sunt poame
În pomul vieţii, şi te stingi

Într-un amurg uitat de toţi
Cu inima în agonie
Tu strigă mut şi de mai poţi
Din viaţa ta fă simfonie.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir alb de viaţă

pamântul răsare şi-n soare este flacăra
privirii tale, lumina se întoarce către răsărit
dimineţile se plimbă pe cer
iar copacii întind braţele peste lume
adun ultima rouă din firele genelor, care
încă dorm, printr-o sărutare
o fărâmă de gând rătăcit se frământă în vârful copacului, vieţii
sămânţa lui peste noapte va cădea jos, scăpată
pentru o altă viaţă în adâncul pădurii iubirii
spătarul scaunului fără mine, priveşte-n albul tău
gol şi lipit de masa tăcerii
mă caţăr pe coloana fără infinit, ca să ajung la tine
o pasăre măiastră se oglindeşte după firele vremii
eşti un fir alb, rebel pe frunte, singură undeva departe

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn cărţii

CARTEA – Inimă de Mamă,
CARTEA – Soare-n răsărit,
CARTEA – Foc ce încălzeşte inimi tinere
Şi Sfânt Cuvânt,
Ce-aripi prinde-n orice clipă,
Porumbel cu ramuri verzi în cioc,
Care zboară peste ape-nvolburate
Şi vine la-mpărat
Cu veste bună şi cu inimă de foc.

CARTEA – raza mea de Soare,
LUMINĂ din Astrul Sfânt,
Tu eşti steaua ce răsare,
Iarbă verde pe Pământ,
Tu eşti Cerul, eşti Poveste,
Eşti Soare din Univers,
Tu eşti floarea ce-nfloreşte,
Fericire eşti şi vers!

Tu eşti cântec şi Lumină,
Eşti IZVOR vindecător,
Eşti o floare în grădina
Înţelepciunii şi eşti dor,
Dor de cântec şi visare,
Pace, zâmbete şi vers,
Eşti lumina cea Divină,
Ce planează-n Univers!

Când deschid filă cu filă
Şi cuvintele se-nşiră,
Pline de intelepciune –
Se-umple casa de LUMINĂ.

poezie de Valentina Moroşanu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă afrodită

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi
şi speri, într-o viaţă fericită.
Tu eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă afrodită.
Eşti fiinţa care iubeşte fără motiv,
fără încercări şi fără aşteptări.
Eşti fiinţa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vine...

pe faţa mea
a ta
şi-n noi
nu simţim
corzi de strune
vibraţii în ramificaţii
ea lasă
pe faţă obraji
la colţuri de gene
înăuntru adânc în tine
în mine şi-n el
secunde pune prin ore şi zile
pune ani
ia din frăgezime
din roz face cenuşiu
crapă buze
ciopleşte cute adânci
ia din toate
încet
îndoaie oase
degete strâmbă
lacrimi pe ochi lasă să curgă
pune ceaţă
ia culoare voiciune
când vine dacă mai este trezire
vine în zori de zi
sau...
spre lăsat de seară
nu ştii
ea stă mereu de pază
atenţie
nu eşti atent o clipă
o secundă
şi...
nu mai eşti
dispari ca o nălucă

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii pe lume şi eşti iubit, iar dacă la sfârşitul vieţii încă eşti iubit, totul atunci e în regulă. Poţi trece peste tot ceea ce s-a întâmplat între aceste două momente.

citat celebru din Michael Jackson
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul Pământului.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că trebuie să ne alegem finalul. Am tot cârpit bucăţi şi la mine se tot rupe firul ăsta. Aşa-mi doresc să ţină, de-aş pune bucăţi din mine, la propriu, dar cred că n-ar fi de ajuns. E ceva în tine care nu ne lasă să fim împreună. E ceva în iubirea ta, care nu seamănă cu a mea. Tu încă n-ai întâlnit iubirea vieţii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea. Eşti minunat când eşti al meu. Eşti iubirea vieţii mele, când mă uit în urmă. Doar că nu ştiu cine eşti când mă uit înainte... Credeam că tu eşti tot restul vieţii mele. Atât.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!