Visul din noaptea albă
Eu sunt visul ce se-așterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvențe puse-n salbă;
Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.
Vin cu cele luminoase
și le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte
În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre șoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăștiate-n noapte,
Și îl fac să își revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.
Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineață,
și iubirile murinde
vor avea o nouă viață.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.