Axis

Eu nu plâng după acte de identitate,
Or fi mai importante-n universul paralel.
Ştiu cine sunt! Doar asta are-nsemnătate!
Şi nu pun preţ pe cele ce-au zburat din carusel.

Adânc nu voi jeli după vreun lucru pipăibil
De-ar fi chiar trupul ce mi-a stat inel.
Regretul - doar o ţară exilată-n imposibil -
În portul meu - nicio corabie cu-al său drapel.

Nu voi cârpi clepsidre scurt-circuitate
Ci, precum vulturul ce-şi rupe ciocul său de-oţel,
Mă strâng în mine pe sub pleoapele uscate
Şi-accept să-mi germineze soare pe un cer altfel.

Eu îmi sunt ax. Îmi sunt deplinul meu acasă.
Nu plâng că nu mă vizitează neamuri. La castel
Nu îmi doresc suită abordând grimasă!
Iar forma lacrimii e aprobată numai la cercel.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea lacrimii în floare

Nimeni nu a găsit nimic să-mi spună
La vremea lacrimii în floare;
Casele lor erau lacustre
Şi apa mea, cu cerul dimpreună
Curgea-n adânc; nu le-atingea
Nici grinzi
Nici buze
Nici ferestre.
Naiv, ca în desenele rupestre,
Erau doar ele - conturate-n mine -
Cum le credeam, cum le visam, cum le iubeam...
În fine,
Doar lebăda murea încet şi mut
Mutându-se în absolut
Acolo unde nu se-aşteaptă vreun ecou
Şi unde nimeni nu-i erou
Ci numai îngerii de lut
Se joacă de-a lumina prin vitrine.
Să-i vadă cine?
Să-i audă cine?
Deasupra lor, în şopot lin,
Pluteşte-n zări Steaua Pelin

Nimic nu este precum pare
Nu se opreşte nimeni la izvoare
La vremea lacrimii în floare.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amo, amare

Petalele de lună coaptă-n soare
îţi umplu pernele
cu clipe dulci, ţepoase, insomniace!

Te-ntrebi de unde-atatea
aurite ace?

Of course, my dear,
ştiu că roiesc din mine!
Sunt razele cutiei mele cardiace
care-a pornit la vânătoarea
celor ce poartă carapace!
Se-ntâmplă asta mai ales
în toiul verii,
cu predilecţie, în ora mea de romantism
ce-ncepe la-nceputul serii...

Iar tu... nu mă-ntreba de ce
nu poţi dormi, gonesti pe străzi
şi nu mai stii nici cum te cheamă!

Nu-ţi voi răspunde chiar de ştiu!

Nu-ţi sunt profesor, nu-ţi sunt mamă!

Cu mine, numai, vei ciocni
paharele furate-acelor zei
ieşiţi din marmură şi haină!

Cu mine-amare - vei muşca
doar clipele de crudă taină.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că poţi să mă vezi, mamă? Atunci spune-mi: cine sunt? Nu ştii. Nu sunt deloc ca tine. Nasul meu e altfel, plat ca un pod, nu ascuţit ca o hârtie de orez împăturită. Ochii mei nu sunt albaştri de gheaţă, nuanţaţi cu amestecul tău special de frumuseţe şi cruzime. Sunt întunecaţi ca vânătăile din interiorul braţului şi nu zâmbesc niciodată. Îmi interzici să plâng? Nu mai sunt la comanda ta. Obişnuiai să spui că n-am imaginaţie. Dacă prin asta voiai să spui că pot să resimt ruşine şi remuşcare, aveai dreptate. Nu pot să refac lumea doar vrând asta. Nu ştiu să-mi cred propriile minciuni. E nevoie de un anumit tip de talent...

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice norocul...

Să nu laşi, clipă,
Tristeţea să mă doboare,
Să nu-mi lăsaţi, ochilor,
Gândul meu în aiurea să zboare,
Să nu mă duceţi, paşilor,
Pe urmele cele mai bizare!
Lăsaţi-mi doar o lacrimă cuminte,
Mie să-mi cadă
Şi inimii mele în zbucium
Să-i fie de alinare!

Ştiu
Nu e bine să plâng...
Ştiu
Soarele mai răsare în crâng!
Ştiu
Sunt prea mulţi... culori de curcubeu!
Ştiu
O rază de soare trebui-va să fiu eu!

Ispite prea multe,
Uneori mă apasă,
Se-ntâmplă, să nu le mai văd
Uneori, nici nu-mi mai pasă,
Înot între cer şi pământ!..
Şi braţele să-mi cadă ajung,
Pe ai mei, doi genunchi!

Şi întreb răspunzând,
Mă întrevăd săgetând.
De vorbă cu mine
Mă găsesc murmurând:

Sunt eu?
Ce vreau?
Cine sunt?!...

Zefirii de ploaie
Bat creştet de geam...
Ferice Norocul
Şi clipa
Ce am!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dubito, ergo sum

Mă trezesc drept şi nemişcat,
Aproape ţeapăn.
De ce să mă îndoiesc mai întâi?
De braţul drept, pe care
Îl arcuiesc spre tâmplă;
Forme rotunde, ţeasta-mi şlefuită
De-atâtea gânduri şi de-atâtea vise.
Îmi îndoiesc apoi picioarele,
Unul câte unul.
Încovoiat, urmează trupul
Să se ridice precum Lazăr,
După a patra zicere.
Nici îndoielile nu îmi mai ies
Aşa de lesne.
Încovoiat, cobor la rugăciune
Şi stau chircit. Nicio minune.
Nu mi-a rămas chiar niciun argument
Să cred în mine?
Îmi duc mâna către faţă,
Să ştiu de mai sunt în viaţă.
Nişte lacrimi curg pe obrajii mei
Şi pe degete
Le număr:
Una, unul, două, trei...
Sunt viu, zâmbesc, oricât ar fi de trist:
Plâng, deci exist.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mititelule

unde eşti? mititelule
ai plecat spre o lume
mai bună mai omenoasă?
nu plâng din cauza asta
de ce să plâng
dacă tu ai s-o duci mai bine
fără foame fără frig
fără să fii bolnav
fără să cerşeşti o mângâiere
o firimitură de mâncare
o gură de apă clocită
un trai mai bun
plâng puţin recunosc plâng
sunt lacrimi de durere
nici nu mai ştiu ce mă doare
nu-i nimic de data asta
o să-mi treacă cu timpul
fraţii tăi încă trăiesc
mai plâng în seara asta
şi de mâine o să mă gândesc la altceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci...
Lucian: Ah, Lia... Scuză-mă, te-am lăsat singură cu ai mei; sper că nu sunt prea cicălitori.
Lia: Nu, deloc; sunt foarte drăguţi, dar... Văd că eşti cam ocupat şi am să înţeleg dacă nu mă poţi conduce până acasă, dar aş vrea să plec; nu mai pot întârzia.
Lucian: Poftim?! Nu, cum să pleci singură?! Ţi-am spus că o să te conduc până acasă, deci exact aşa se va întâmpla. Am să te rog doar să mai aştepţi; nu durează mult, mai am doar puţin de lucru aici. Ştiu că părinţii tăi te aşteaptă, dar sper să nu fie prea îngrijoraţi dacă o să mai întârzii niţeluş.
Lia: Nu, nu sunt îngrijoraţi; ei mă ştiu în siguranţă, cu body-guarzii aceia.
Lucian: Body-guarzii; aceia de care te-am scăpat în seara asta... Lasă, că şi cu mine eşti în siguranţă.
Lia: Nu mă-ndoiesc de acest lucru, dar...
Lucian: Te rog, aşteaptă-mă numai puţin, dincolo; doar nu sunt chiar atât de îngrozitori ai mei, încât să vrei să pleci de acolo.
Lia: Ah, nu... Bine, am să te mai aştept puţin.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din vis

Cuvintele mi s-au născut în palmă
Crescând din sunetul primordial de "A" -
Rămas la mine-n suflet - dintr-o vară
În care-un înger - strai de humă - îmi croia...

Cuvintele îmi sunt cireşe coapte;
Rotunde, rostogol pe cordul cel roşcat;
Miros a stele ce-au căzut din noapte
Cănd universul fost-a iarăşi scuturat.

Cuvinte "alchimist" - mă inventează
Dacă lipsesc, fiind plecată prin tristeţi.
Şi îi schiţează - în crochiu - o rază
Portretului prea gri ce plânge-n dimineţi...

Cuvintele-mi sunt păsări cântătoare
Numai din sunet - lumea-ntreagă - întrupând;
Sunt suliţe de îngeri către-un soare
De chihlimbar - în care stă captiv - un gând.

Cuvintele îmi sunt păduri de cedri
Foşnind a verde şi-a cărare peste nor.
Acolo vechi druizi trasează cercuri
Iar albii cerbi, în şir, coboară la izvor.

Cuvintele-mi nu s-au născut degeaba,
Au portul princiar, condur nepământesc;
Profund, curat, ele vorbesc în limba
Ce-o ştiu şi eu din vis, dar rar mi-o amintesc.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu înţelege femeile. Nici chiar ele nu se înţeleg. Dacă nu sunt curtate, se plâng că sunt singure. Dacă, doamne fereşte, se nimereşte vreun exaltat să se îndrăgostească şi nu e pe gustul lor, atunci dau cu el de pământ de nu se vede. Apoi iar se plâng că sunt singure.

citat din Emilian Isailă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!