La lăsatul serii

La lăsatul serii, luna răsare
deasupra bălţii lângă sat;
uite şi colo, o lebădă apare
şi ţânţarii-s gata de pişcat.

Au fugit şi peştii la culcare,
undiţele abia se văd pe apă;
gândul meu dus spre visare,
cu grabite iluzii se adapă.

Prin sălcii şi păpuriş venise,
să adie, o suflare de vânt;
decimat de întrebări şi vise,
lebăda mă trezi pe pământ.

Şi tot urcă luna sus pe boltă,
ceru-i pustiit de-ntâii nori;
prin luncă, cantecel tresaltă
al nevăzutelor privighetori.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe boltă când apare luna

Când noaptea-i cu lună
Iubita-ţi jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum minţiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu eşti durerea
Eşti mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca şi morfina
Minciună, minciună
Tu eşti otrava, eşti plăcerea, eşti lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieţii îl simţim
Şi tot prin tine,
În nopţi senine
Visăm, iubim şi suferim.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec e-o linişte deplină,
Pe boltă, ghemuită boţ,
Abia luceşte, luna plină.

O stea dintr-un vârtej de foc,
Trimite lacrimi spre pământ,
Milioane-apoi se leagă-n joc,
Cuprinse de un farmec sfânt.

În gândul meu pătrunde-o rază,
Iar ochii mei spre ceruri suie,
Pădurea fermecată lăcrimează,
Mi-l amintesc; a fost, şi-acuma nu e.

Sub mângâieri luceferiene lacul plânge,
Trece o lebădă duios plutind pe ape,
În noapte, luna sa-mbrăcat în sânge,
Freamăt de codru se aude tot mai des, tot mai aproape.

Seara pe deal, la foc doinesc păstorii,
Un bade spune o poveste,
Iar noi acum, în preajma sărbătorii,
Gândim la cel ce-a fost şi nu mai este.

"Cobori în jos" răsună iarăşi în ecou,
Scrisori după scrisori trimitem către tine,
Azi eşti al României drag erou,
Luceafăr blând din zările senine.

poezie de Marius Alexandru (14 ianuarie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ocean de vise

Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!

În ocean de visuri din ce în ce pierite,
Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,
Cum luna melancolică şi palidă dispare
În înstelata mare

Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise,
În sânta mea junie al tău chip îmi surâse,
Femeie scumpă mie, cum luna-ncet apare
Din înstelata marel!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Pe cer răsare luna
Şi sufletul mi-i împăcat
Căci în viaţa mea eşti doar una,
Cu chip frumos şi păr bogat!
Eşti ca luceafărul care răsare nopţi dea rândul,
Care îmi luminează sufletul şi găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ţi spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpădiile-
puf urcat spre cer de vânt
că vremea trece.
*
Rariştea de brazi-
luna urcă spre zenit
însingurată.
*
Ploaie trecută-
ivindu-se din nori
azurul celest.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna răsare în barbă

Lucrurile se alungesc
Deformând ochiul,
Prin fluturii lui
Domnul ghidează zborul.

Duhul se topeşte,
Cerul coboară,
Lâna stelară-i
Arcuş la vioară.

Luna răsare în barbă,
Universul miroase
A iarbă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata lunii

Sonata lunii de Beethoven
e însăşi luna coborâtă pe pământ.
Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin roua-albastră şi prin flori de crini,
şi-alcătuieşte din lumini
amare şi din dulce vânt
Ofelii, Margarete, Beatrice.
Printre acestea te alegi şi tu,
ca o parte din Sonata
ce încă niciodată
nu a fost cântată.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vara de noiembrie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul serii

Amurgul serii se lasă uşor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude niţel,
Şi freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colţu-i firav, de-un verde deschis,
Spre cerul albastru si luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par şirag de mărgele,
Întinse pe bolta eternului cer,
Şi luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Şi astăzi şi măine, magia-i la fel.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interludiu

De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da şi Nu,
Şi-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecţii eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un viţel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la şcoală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.

Probabil, furnica aleargă între Nu şi Da,
Fiindcă şi eu în viaţă am alergat ca ea.
Ci mai mut mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,
Pentru că răsăritul este Da, apusul este Nu.
Ah, acel Da ce-l adie lemnul de tei,
Ah, acel Nu ce-l aduce corboaica!
Mă zbat, mă străduiesc să trec nezărit de Nu,
Prin vlagă în trup îl aud pe Da.

poezie de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La periferia tinereţii

lumini împerecheate în ceresc candelabru
mă-ndeamnă la visare pe un colţ de plai
prin codru de vise aleargă un zimbru
cu speranţe ce străbat seraficul rai.

pulsaţiile inimii ca un dans febril
în tonurile ce se cern din melodie
iubirea renascentă din luna lui April
iluzii amare transpune-n parodie.

m-am despărţit cu greu de tinereţe
albumul cu fotografii e tot ce mi-a rămas
dar păstrez în suflet cu naturaleţe
amintiri doruri vise cu emoţii în glas.

astăzi bătrâneţea e plină cu poveţe
cum să ies din labirintul fiecărui ceas.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mugur

Mic, plapând, primavaratic,
tipa sus spre Soare;
vezi?! Si marul meu carpatic
tot va da în floare.

L-a gândit în timp chemarea,
sau ecoul primaverii;
ceata neiubindu-si zarea,
a mâncat-o mitul serii.

S-a dus frigul si zapada,
s-a dus iarna nevorbita;
ploaia mi-a hranit livada,
seva învinge linistita.

Norii fug, vrajiti de vânt,
ceru-i clar de roua;
ciocârlia moare-n cânt,
zarea-i taina noua.

Mic, plapând, primavaratic,
râde sus spre Soare,
azi si marul meu carpatic,
probeaza iarasi floare.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorii

Veneau spre case asa de departe,
încât abureau fruntile de drum;
si aveau toate padurile pe umeri,
si toate colnicele în ochi acum.

Veneau de-acolo, din zari sângerii,
cu sufletul ars de afectari,
de li se prelingea în râs oboseala
spuzita cu sotii uneori.

Se bucurau câinii iesindu-le în cale,
un copil a fugit descult prin zapada;
se mângâie canile de lut cu tarie,
pe cer, luna-i gata sa cadaă.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria dulceaţa vieţii
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ţi amintiri...
Trecând prin nostalgii...

Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ţi un drum.
Ce s-a făcut scrum.

Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domniţe.
Intrând în temniţe!

Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!

Fugind spre pădure.
Uitându-mă în lume...
La luna de pe cer,
La oamenii... ce pier,
La bolta înstelată...
Cu suflete îmbrăcată.

Copiii cei mici,
Fugind spre mămici.
Neştiind în lume,
Ce amărăciune...

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcaţi sus, în Turnul Yonyang

Ne-am căţărat deasupra Turnului Yonyang
şi întreaga privelişte s-a deschis pe negândite
ochilor noştri: privind spre nord
la Marele Fluviu, vedeam cum luntrile coteau
şi intrau în Lacul Tungting; cum cocoarele
spuneau la revedere râului cu ţipete tânguitoare,
în vreme ce navigau spre sud; cum cădea seara,
pe când vârfurile muntelui atingeau
cu buzele luna; iar noi deasupra Turnului Yonyang,
cu capetele parcă printre nori,
beam vin cu sentimentul că paharele
ne-au fost oferite în măreţia lui de cerul însuşi. Apoi,
după ce am băut pe săturate, a început
să bată un vânt rece, umflându-ne mânecele
hainelor – ne simţeam de parcă
am fi dansat cu el împreună prin timp.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Luna

Soarele e domnul zilei,
Îi zâmbeşte-n zori zambilei,
Străluceşte şi-ncălzeşte
Şi la viaţă ne trezeşte.

Luna e regina nopţii,
Şi nu doar la echinopţii;
Când pe boltă, noaptea, trece,
Străluceşte, dar e rece.

Luna palid străluceşte,
Dar lumina-i ne vrăjeşte;
Chiar de-i rece, negreşit
Ea ne-ndeamnă la iubit.

poezie de George Budoi din Soarele şi Luna în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie in luna lui Martie

Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
şi ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.

Pereţii liniştiţi dormeau adânc
şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Şi noi, doi amanţi, stam la rând
aşteptând să ne iubim prin mansarde.

Oamenii? Ploaia? Strigai
c-o să te plouă pe aripi.
Desenele de cretă, Lorelai,
mie-mi plouau în suflet, nu pe aripi.

Nu-i nimic. Stăteam prin mansarde
Şi ne iubeam, cu aripi, infernal,
Şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Din cer acoperit de nori, nu clar.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!