Urcaţi sus, în Turnul Yonyang

Ne-am căţărat deasupra Turnului Yonyang
şi întreaga privelişte s-a deschis pe negândite
ochilor noştri: privind spre nord
la Marele Fluviu, vedeam cum luntrile coteau
şi intrau în Lacul Tungting; cum cocoarele
spuneau la revedere râului cu ţipete tânguitoare,
în vreme ce navigau spre sud; cum cădea seara,
pe când vârfurile muntelui atingeau
cu buzele luna; iar noi deasupra Turnului Yonyang,
cu capetele parcă printre nori,
beam vin cu sentimentul că paharele
ne-au fost oferite în măreţia lui de cerul însuşi. Apoi,
după ce am băut pe săturate, a început
să bată un vânt rece, umflându-ne mânecele
hainelor – ne simţeam de parcă
am fi dansat cu el împreună prin timp.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În faţa ochilor noştri se întindea o minunată vale muntoasă, liniştită şi tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost îngheţat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile uşor luminate de soare, vedeam arbori nemişcaţi, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Şi totuşi inima mea era goală.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poalele muntelui

În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanenţă tovarăşă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Şi-o lumină palidă cădea prin norişori de fum.

Când am ajuns la cabană încetase vântul;
Un omuleţ a tras zăvorul de la poartă;
Intrând, fragede corzi verzi ne atingeau veşmântul,
Ardeau felinare-n bambuşi şi focu-n vatră.

Am strigat, " Aici noi vom sta şi ne vom face plinul!"
Vesel, am băut din vinul bun şi am cântat sub stele
" Vântul prin pini", bucuros că trupul de sete-alinu-l,
Până-n zori când aştrii-au coborât în rouă, să se spele.

Fericit erai, prietene, iar eu beat oleacă,
Bucuroşi lăsând întreaga lume pe lângă noi să treacă.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus,
Luna atârnă pe cer ca o secere.
Rece, limpezimea toamnei e captivă-n adâncimea curţii.
Acolo stă de veghe-un arţar singuratic.

Despărţirea dureroasă a tăiat,
Dar n-a putut întrerupe legăturile dintre noi.
Mintea-mi este încă vie.
Despărţirea are un anumit gust,
Pe care inima mea nu-l mai cunoscuse.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iezerul

În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucitoare-
chiar deasupra turnului
o lună plină.

haiku de Ioan Friciu (2023)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre balconul muntelui

Vânturi tăioase, turme de nori,
maimuţe lamentându-şi tristeţile,
aerul e proaspăt, nisipul alb,
păsările zboară-n cercuri.

Pretutindeni cad frunze
foşnind, foşnind,
în vreme ce valurile râului
vin unul după altul, clipocind, clipocind:

Călătoresc singur prin o mie de mile
ale acestei toamne melancolice,
ducând în spate spre balconul muntelui
o sută de ani de boli şi de suferinţe.

Munca grea şi regretele amare
mi-au îngheţat ş albit fruntea –
iar cel mai mult mă chinuie gândul
c-am renunţat la vinul meu.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile circumpolare le veţi găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiţi pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopţii se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică şi între Casiopeia şi Ursa Mare se află Girafa şi jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelaţiile acestea, au o poziţiune cu totul opusă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare simplă

Tot vorbind mereu de stele
m-am surpins,
gândind la steaua mea.

O vedeam acolo, între ele
şi prin tine,
parcă strălucea!

Tot vorbind de mare şi de lună
ne-am scăldat în vise
amândoi.

Ne-am trezit
cu dragostea, stăpână.
Cerul însuşi cântă pentru noi!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Deja luna se înalţă
deasupra dumbrăvilor cu portocali.
Venus străluceşte pe cer
ca o pasăre de sticlă.

Lumini de beriliu şi ambră
dincolo de munţi,
iar deasupra oceanului
un cer porfiriu de porţelan.

Noapte în grădină,
apă în toate formele ei –
miros de iasomie,
privighetoare a parfumurilor.

Parcă războiul a căzut
într-un somn adânc,
în vreme ce florile Valenciei
sorb Guadalaviarul.

Valencia turnurilor zvelte
şi a nopţilor dulci. Valencia,
suntem împreună chiar şi-atunci
când nu te văd,
câmpuri întinzânduse peste nisip,
mări refugiindu-se-n violet.

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru

Ţi-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut şi de altele-apoi,
de nopţile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ţi privirea spre cerul senin
şi-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună şi totu'-i un val,
întinde-ţi, deasupra, albastrul tău voal

Şi fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ţi fie seninul etern adăpost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce drum!

Ce drum sub zări de peruzele!
Ce vis de ne'nţeles pribeag!
să mergi cu ochii catre stele,
privind cum una dintre ele
ti-arata calea spre Cel Drag!...
sa simti ca zbori printre planete
deasupra vailor pustii,
deasupra lumilor deserte
spre ingerestile concerte,
spre vesnicele simfonii!
sa vezi o stea sub bolti senine
venita din nemarginiri
ca sa te cheme chiar pe tine
din lumea asta de suspine
in tara vesnicei iubiri!
si-apoi sa te-nfiori deodata,
privind c-un simtamant suprem
cum steaua s-a oprit si, iata,
acum lumina ei ti-arata
un Prunc divin din Betleem!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Hotărâsem escalada
Muntelui cel mai înalt
Pregătind de un asalt
Invincibilă armada

Şi-am plecat de lângă vatră
Ţinta noastră numai vârful,
Şi lăsând în vale stârvul
Recilor statui de piatră

Seara ridicam un cort
Ca să ne păzim de rece
Cu o grijă ce petrece
Somnul greu după efort

Sacii noştri de dormit
Noaptea ne ţineau de cald:
Parcă adia un fald
De la focul de lignit;

Şi când am urcat pe pisc
Ce minune: orizontul
L-am trecut voioşi în contul
Iubitorilor de risc!

De pe cel mai 'nalt catarg
Parcă ne găteam de zbor
Să plătim cu un fior
Aventura către larg!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe cerul albastru, vătuit de ceaţă, un soare rece împrăştia deasupra oraşului o lumină pală, parcă falsă şi tristă.

Guy de Maupassant în Mai tare ca moartea
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Hotărâsem escalada
Muntelui cel mai înalt
Pregătind de un asalt
Invincibilă armada

Şi-am plecat de lângă vatră
Ţinta noastră numai vârful,
Şi lăsând în vale stârvul
Leneviei care latră

Seara ridicam un cort
Ca să ne păzim de rece
Cu o grijă ce petrece
Somnul greu după efort

Sacii noştri de dormit
Noaptea ne ţineau de cald
Parcă adia un fald
De la focul de lignit

Şi când am urcat pe pisc
Ce minune: orizontul
L-am trecut voioşi în contul
Iubitorilor de risc!

Parcă ne găteam de zbor
Desfăcând aripe larg
De pe cel mai 'nalt catarg
Pentru ultimul fior

poezie de Ion Untaru din manuscris (2010)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!