Interludiu

De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da şi Nu,
Şi-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecţii eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un viţel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la şcoală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.

Probabil, furnica aleargă între Nu şi Da,
Fiindcă şi eu în viaţă am alergat ca ea.
Ci mai mut mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,
Pentru că răsăritul este Da, apusul este Nu.
Ah, acel Da ce-l adie lemnul de tei,
Ah, acel Nu ce-l aduce corboaica!
Mă zbat, mă străduiesc să trec nezărit de Nu,
Prin vlagă în trup îl aud pe Da.

poezie de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de seară

dacă cerul surâde
când răsare soarele
aleg să-mi păstrez surâsul
să il pot dărui
la apus

dacă cerul tace
când norii se-adună
acoperindu-i liniştea
aleg să mă retrag
după o speranţă

dacă cerul plânge
ce rost mai au
lacrimile mele
aleg să-mi acopăr tristeţea
cu un zâmbet

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul soarelui romantic

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Ţâşnind ca o văpaie, în semn de bun-venit!
- Ce fericit e omul când poate, mulţumit,
Să-i vadă şi apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc!... Departe, flori, holde şi izvoare
Palpită şi oftează sub ochiul lui vrăjit...
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiţi spre asfinţit,
Să mai vedem o rază piezişă, trecătoare!

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă;
Deasupra noastră noaptea imperiul şi-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloşi;

Pluteşte-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaştini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheaţă şi pe broscoi râioşi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de zâmbet

Mult aş vrea să am o stea
Să fie numai a mea.
Să se-aprindă zâmbitoare
Din a serilor genune
Mai frumos ca orice soare
Când răsare,
Când apune,
Mult aş vrea pe-această stea
Să te am, iubirea mea,
Să m-aprind în înserare
De la ochiul tău în soare
Care plânge, dar nu spune
Când răsare
Cui apune.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

În lacrima credinţei e-nălţare,
Mă bucur să pot plânge din iubire,
Mă-nalţ spre cerul sfânt, spre nesfârşire,
Din bezna cea adâncă, înspre soare.

Cei ce nu cred, blestem fără lumină,
Se zbat cu neputinţa lor de ură...
Dar omul este sieşi doar măsură,
În lacrimă-i spălată orice vină.

Atât de sus, încât ating înaltul!
E-atât de-aproape clipa izbăvirii,
Iar glasul ce-l aud e-al nemuririi,
Când am iertat, m-am contopit cu saltul.

O clipă am văzut nemărginirea:
E visul cel frumos, aprins pe strune,
Nu-i exaltare, este doar minune,
Iar dincolo de moarte-i doar iubirea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul din corpuri este ceva ce se face simţit chiar de la prima vedere, iar sufletul ca unul ce-l cunoaşte, se pronunţă, şi după ce l-a recunoscut îl primeşte la el, şi, ca să zicem aşa se acordă cu el. Dar dacă se apropie de ceva urât, se retrage în sine, îl respinge şi se disociază de el, deoarece nu este în consonanţă cu el şi îi este străin. Spunem de bună seamă că sufletul fiind natural şi fiind în vecinătatea esenţei superioare între fiinţe, orice ar vedea el înrudit cu sine sau vreo urmă a înrudirii, se bucură şi se cutremură de uimire şi îl aduce la sine şi îşi recapătă memoria propiei fiinţe şi a celor ce-i aparţin. Emoţiile iscate în faţa a tot ceea ce este frumos trebuie să fie: cutremurare, dulce ameţeală, dor, iubire şi tulburare amestecată cu plăcere.

citat celebru din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt acel marinar

dacă
şi numai dacă
ar fi să îmi închipui
niciodată nu am să pot să te prind
nu am navigat pe corăbii nu sunt acel pirat
fără un ochi
şi nu târâi după mine vreun picior de lemn

în sfârşit, asta e o altă chestie
problema e că
nu este de ajuns să pui totul în ordine
aşa cum nu este de ajuns să alergi câteva ore bune
în speranţa că te vei regăsi

mă trezesc dimineaţa
şi îmi dau seama că este destul de târziu
soarele răsare la fix patru treizeci
da. acum este timpul, nu mâine

din vamă până în neptun
sunt peste douăzeci de km de plajă
cu toate astea doar un pumn de nisip m-ar putea face fericit
zorba ar şti ce să spună
pentru mine
însă
şi doar pentru mine
o clipă de linişte mi-ar fi de ajuns

nu vreau kilometri de asfalt
nu vreau poveşti de adormit copii
un pescar îmi poate spune oricâte, şi cu câte furtuni
şi cu câţi peşti neverosimil de mari

şi dacă mă prinde noaptea dormind pe nisip şi dacă este să mă redefinesc
tot nu ar fi
pentru că una este să mângâi cu palmele răsăritul
şi alta să asculţi o poveste despre pescari
despre luptele nebune cu valurile
şi nici atunci nu ai cum
dar acum e trei dimineaţa
marea îmi pupă picioarele, şi eu strâng în pumni apă sărată
şi parcă tocmai de acolo ţâşneşte viaţa
un ghem roşiatic de suliţi ce se înfig într-un cer
pe care noi încă nu-l ştim

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important lucru pe care să îl predai copiilor tăi este că soarele nu răsare şi nu apune. Pământul este cel ce se învârte în jurul soarelui. Apoi, învaţă-i conceptele de nord, sud, est şi vest şi că acestea se referă la locul unde ei se întâmplă să fie pe suprafaţa planetei în acel moment. Toate celelalte vor urma...

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama e raza mea de lumină

Mama este o rază de lumină.
E fiinţa care mi-a dat viaţă,
Are inima curată şi senină
Şi m-a legănat cu drag în braţe.

Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Şi ma învăţat să-l aştern pe foaie.

Mama este ca pomul care înfloreşte primăvara,
Ca floarea care înfloreşte în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă şi senină.

Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.

poezie de Vladimir Potlog (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există acel spaţiu, acea tăcere şi acea nemăsurată energie, ia fiinţă acel ceva care este dincolo de orice nume, de orice măsură şi de orice timp; atunci ia fiinţă acel ceva care este sacru. Dar pentru a-l găsi, trebuie să ai mare iubire, mare compasiune, şi totul trebuie să înceapă acasă.

Krishnamurti în Mintea fără margini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergările gândului

Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
aşa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înţepenirea iernii.
Şi câtă primăvară încape răsăritul
iar şi iar
când gându-mi aleargă
ş-aleargă
ş-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobişnuitul şi nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Şi câtă iarnă încape apusul
iar şi iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii ţepeni spre sinele
obişnuit şi mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Şi-acum când pământul se-odihneşte
în braţe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colţul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc fiecare din cărţile mele după miros, aşa că-mi este de ajuns să-mi pun nasul între paginile lor, pentru ca imaginaţia să-mi zboare.

citat clasic din George Gissing
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devin secundă

Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ţi dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ţi trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ţi iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e...

Pământu-ntreg este o floare
În universul trist şi pal;
Tot timpul este sărbătoare
Pe pământul nostru drag.

Şi vezi cum vântul lin doineşte
Printre copacii seculari;
Planeta noastră se-nveseleşte,
Cu munţii nalţi şi milenari.

Şi aerul e dulce-dulce
Ca mireasma de răcoare,
Iar gândul meu lin se duce,
Şi zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie,
Pe-o hârtie neagră scrisă,
Doar ea singură este vie
Când şi cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios
Ce-l cântă păsărele,
Şi-l cântă-atâta de frumos
Căci răsună şi-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeaţă
Unde lumina lin pătrunde,
Când soarele răsare dimineaţă
Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag,
Întodeauna-i sărbătoare,
De e frig sau de e cald
De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune,
Căzută din lungul univers
N-am nici laude pentru a-ţi spune
Cât de mult eu te iubesc!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ţinutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinţilor mei,
nemişcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potoleşte setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că faţa îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
şi vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
şi rătăcesc zadarnic
culcată în ţărână – fecioară!

***

Frumoşi sunt obrajii tăi!
Glasul e cântec şi buzele sunt miere,
la sân ascunzi suspine
un foc nestins în apă vie.

De mă doreşti stăpân în casă
Tu caută mereu
Doar urma turmei mele
Unde voi fi vei fi şi tu
Şi rodul nostru va bucura pământul.

***

De vrei să-ţi fiu mireasă,
Tu să-mi aduci din munţi
acea frumoasă floare
ce creşte doar pe stânci,
să-mi fie părul rouă
şi trupul veşnicie.

***

Dorinţa ei îl face cerb,
săltând peste coline,
iar dragostea îi pune aripi
zburând peste munţii-nalţi
mereu şi mai departe
pierind în neuitat.

***

Vino vânt de miazăzi
şi tu vânt de miazănoapte,
dorul meu
peste lume să-l stârniţi...

***

În adânc doar eu,
cu tăria omului
inimă rănită.

Bătrână cu tălpile crăpate, Dochie,
te-ai reîntors printre noi,
sprâncenele s-au făcut arcuri de fag,
mâinile trunchiuri de piatră,
glasul s-a-nălţat hotar între cer şi pământ,
căutai iubitul rătăcit cu oile-n munţi.

şuieră munţii răbufniri de veacuri
muzici ciudate. Ninge,
apari sub fereastră,
presupun că plângi,
din fiecare lacrimă în părul albit
răsare o floare de colţ.

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele între răsărit şi apus

Orice răsărit anunţă
Un apus, cum bine ştii
Şi fiindcă ştii, renunţă
La sinele tău să fii,
Când apusu-ţi se pronunţă,
Acceptat în veşnicii.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!