Filolog

Filologul meu tăia
Când din "i" şi când din "ca"
Să adaug, "evident"
Faptul este chiar concret

Mă întorc spre o mătasă
Când e "e", când este arsă
"T" la motto este şters
Fără niciun interes

La "aşează" complicat
E-ul este corectat
Punct şi virgulă-nvechit;
Filolog mi-a trebuit!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra aruncată în sus nu simte niciun rău când cade din nou spre pământ, după cum niciun bine când este înălţat atât de sus.

Marc Aureliu în Către sine însuşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am putea spune că meditaţia nu are un motiv sau un scop. În acest sens este, deosebită de aproximativ toate celelalte lucruri pe care le facem probabil cu excepţia, cântatului şi a dansului. Când cântăm nu o facem ca să ajungem la un anumit punct, cum ar fi finalul compoziţiei. Dacă acela ar fi scopul muzicii, atunci evident că cei mai rapizi cântăreţi ar fi cei mai buni. De asemenea, atunci când dansăm nu urmărim să ajungem într-un anumit loc pe podea ca şi într-o călătorie. Când dansăm, călătoria în sine este scopul, la fel este şi când cântăm, cântatul în sine este scopul. Şi exact acelaşi lucru este valabil şi pentru meditaţie. Meditaţia este descoperirea că la scopul vieţii se ajunge întotdeauna în momentul imediat.

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare vis, în particular, îşi desfăşoară din acest punct de vedere acţiunea sa specială, care este când minuţioasă, când grosolană, când urmăreşte îndeaproape tema propusă, când se îndepărtează mai mult de ea.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul

era prin anul patruzeci şi şapte
când Mureşul secase, fiind secetă în toate
Moldova era arsă, de soare pârjolită
iar ardeleni la masă n-aveau nici slană, pită.

pe drum vedeai copiii mergând desculţi şi goi
un trecător şopteşte... orfanii din război.
din ţări străine morţii nu se întorc acasă
şi Regele se duse când iarna-i în fereastră.

în jumătate secol îşi schimbă ţara faţa.
deşi intoarsă roata, se pierde-n vânt speranţa.
nu vreau să văd săracii cu mâini în tomberoane
să caute o pâine, când alţii vând bomboane

Voi Zei Nemuritori şi cei ce cred în Domnul
iubiţi această ţară şi daţi-i viitorul!!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul

Era prin anul patruzeci şi şapte
Când Mureşul secase fiind secetă în toate
Moldova era arsă de soare pârjolită
Şi ardelenii la masă n-aveau nici slană, pită

Pe drum vedeai copiii umblând desculţi şi goi
Un trecător şopteşte: orfanii din război...
Din ţări străine morţii nu se întorc acasă
Şi Regele se duse când iarna-i în fereastră

În jumătate secol îşi schimbă ţara faţa
Deşi întoarsă roata se pierde-n vânt speranţa
Nu vreau să văd săracii cu mâini în tomberoane
Să caute o pâine când alţii vând bomboane

Voi Zei Nemuritori sau cei ce cred în Domnul
Iubiţi această ţară şi daţi-i viitorul.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revin

Revin cu gândul nerostit
Si-ncerc ca să te am aproape
Când ziua este spre sfârşit
Si picura a noapte

Revin dar niciodată-n faptă
De ce e oare atât de greu?
Afară primăvara-nalţă
Culorile de curcubeu

Revin in gândul nerostit
Si nici nu şti ce rău imi pare
Acum când totul s-a sfârşit
Simt că sunt ruptă ca o floare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi faptul că ştii şi faptul că nu ştii răsare şi apune în tine... dar tu doar eşti, iar faptul tău de A FI se va îngriji de toate.. Faptul tău de A Fi sau Eu Sunt... este numele celui fără de nume.. Este adevăratul tău nume.
Dacă vrei cu adevărat să realizezi natură ta adevărată.. uită tot ceea ce ştii cu privire la cine eşti tu, şi rămâi cu ceea ce este evident, cu faptul că "TU EŞTI". Acesta este singurul lucru pe care îl "ştii" cu siguranţă.
Eu Sunt-este sigur. Eu Sunt asta sau asta, este doar cunoaştere dobândită din afară ta.
Eu Sunt -această este clara vedere

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vântul bate peste ape
Când anii mei se duc in zbor
Aş vrea ca să te simt aproape
Atunci când serile mă dor....

catren de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Decojit si maltratat
Când securea l-a tăiat
Este un butuc tăcut
Lângă un vlăstar de nuc
Rău imi pare, ce să zic?
Imi era un bun amic!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineaţa observi că tavanul albastru pare plin de viaţă
şi reuşeşti să distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit să munceşti un pic
în detrimentul automulţumirii pentru care nu a trebuit să mişti un deget.
când îţi pare nedrept că ştii atât de puţtine
deşi cel mai des erai trist că ai puţine.
şi poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelaţie,
nu sfârşit.
probabil ca înainte de a se sfârşi
va trebui mai întâi să înţelegem.
asta îmi dă speranţă, mai este mult.
eu nu ştiu nici măcar cine a scris asta.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu spune adevărul decât atunci când este obligat, sau pentru că urmăreşte prin aceasta vreun avantaj personal, care nu se sfieşte să mintă, chiar când faptul în sine n-are importanţă pentru nimeni, nu este cu adevărat om de treabă.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc singurătatea!

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu despre Prostie

Pot să tac şi să-nchid ochii, să nu-mi plece-n zbor cuvântul,
Când Prostia e stăpână practic pe întreg Pământul?!
Când ea e zeiţa care are cei mai mulţi supuşi,
De la múritori de foame pân' la regii cei sus-puşi?!

Chiar de n-are niciun templu, e vestită, cu renume,
Căci precum Erasm ne zice, templul ei e-ntreaga lume.
Déşi este ponegrită zi de zi şi ceas de ceas,
Toată lumea i se-nchină, ba şi zeii din Parnas!

Nu doar oamenii, chiar zeii, ca o culme-a ironiei,
De când este lumea lume, toţi plătesc un bir Prostiei,
Însă una este, frate, s-o faci rar, doar din greşeală,
Şi-alta este ca să fie starea ta cea naturală.

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (17 august 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete?

Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.

poezie de Gherasim Luca din revista "Alge", nr. 13
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!